Anchetă internă în CJ Hunedoara, pe tema drumului spre Sarmizegetusa. Proiectul european e în faza licitaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul spre Sarmizegetusa Regia trebuie modernizat în acest an, altfel CJ riscă să piardă finanţarea.
Drumul spre Sarmizegetusa Regia trebuie modernizat în acest an, altfel CJ riscă să piardă finanţarea.

Proiectul de şapte milioane de euro, pentru modernizarea celor 18 kilometri ai Drumului judeţean 705 A între Costeşti şi Sarmizegetusa Regia a intrat în faza de licitaţie, iar până la 15 aprilie, constructorii sunt invitaţi să îşi depună ofertele. Modul în care a fost realizată documentaţia a dus la anchetarea internă a arhitectei şef Amalia Andrei, din cadrul CJ Hunedoara.

Dorin Gligor, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Hunedoara, a declarat astăzi că proiectul de modernizare a ultimilor 18 kilometri din drumul spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei este în grafic.

Contractul de execuţie al proiectului finanţat de UE, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 este în faza licitaţiei publice, iar până la data de 15 aprilie constructorii trebuie să depună ofertele. În ultimele luni, cei care au întocmit proiectul au întâmpinat mai multe probleme, care au pus sub semnul întrebării realizarea lui, în acest an.

Cea mai gravă dintre ele a fost faptul că angajaţii CJ Hunedoara au solicitat inutil emiterea unor avize de mediu.

„Consiliul Judeţean Hunedoara a notificat Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara, solicitând evaluări de impact, pe care le aveam deja, fapt de natură să atragă nedumerirea specialiştilor. Notificarea trimisă de CJ conţinea, printre alte referiri eronate, o solicitare de acord de la Administraţia Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina. Ori potrivit legislaţiei, un astfel de aviz trebuia solicitat de cei de la mediu, nu de Consiliul Judeţean Hunedoara”, a declarat Dorin Gligor. Ca urmare a răspunsului primit de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara, care a clasat cerea depusă de Consiliul Judeţean ca nefiind necesară, arhitecta şef a Consiliului Judeţean Hunedoara, Amalia Andrei, va fi cercetată de Comisia de disciplină din instituţie.

„Ancheta internă va demonstra transparent dacă avem de a face cu o incompetenţă a arhitectei şefe a CJ, responsabilă de solicitările trimise Agenţiei de Mediu sau de sabotarea interesului Hunedoarei”, a precizat preşedintele interimar al CJ Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

FOTO Feerie de primăvară în cetatea Sarmizegetusa Regia. Vechea capitală a Daciei şi-a redeschis porţile

Sarmizegetusa Regia şi-a redeschis porţile pentru turişti după cele trei luni în care monumentul istoric a putut fi vizitat cu restricţii, accesul cu maşina pe ultimii kilometri ai drumului nefiind permis pe timp de iarnă. În ultimele zile, sute de turişti au vizitat fostul oraş antic.

FBI şi Interpol caută 11 brăţări dacice din aur, furate din zona Sarmizegetusa Regia

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au informat că 11 brăţări spiralice din aur, provenite din zona Sarmizegetusei Regia, sunt căutate de autorităţi cu ajutorul FBI şi Interpol.

Locuri misterioase în Hunedoara: „ochii albaştri” din Retezat şi tainele ascunse în Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia şi lacurile glaciare din Masivul Retezat se află printre cele mai tainice locuri care împodobesc ţinutul Hunedoarei. Au devenit atracţii pentru turiştii din întreaga lume. Sunt înconjurate de o aură misterioasă, care ascunde secrete vechi, pe care oamenii au încercat să le desluşească prin nenumărate legende şi poveşti.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite