A murit medicul legist Dan Mărculescu, doctorul care a modernizat Serviciul de Medicină Legală Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A murit medicul legist Dan Mărculescu, şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara. Medicul a fost cunoscut pentru inovaţiile sale.

A murit Dan Mărculescu, medicul legist care a revoluţionat Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara. Avea 68 de ani.

„Am aflat cu tristeţe despre moartea d-lui dr. Dan Octavian Mărculescu, şeful Serviciului de Medicină Legală Hunedoara. Un profesionist şi un om dedicat muncii, care a revoluţionat şi modernizat activitatea de medicină legală, fiind recunoscut atât pe plan naţional cât şi internaţional. A suferit şi a plecat dintre noi cu lacrimi grele pe obraz şi cu tristeţea că nu a putut termina ce a avut de terminat în această viaţă. Fie ca sufletul lui să-şi afle liniştea, iar familia să aibă puterea să treacă peste acest eveniment tragic. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!”, a fost mesajul foştilor colegi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

„Medicina legală din România a pierdut o mare valoare. A încetat din viaţă Dr. Dan Mărculescu, şeful Serviciului de Medicina legală a Judeţului Hunedoara. Un nume de prestigiu in Medicina legală din România şi din lume. Rămâne dorul nesfârşit pentru un Om cu suflet mare şi frumos!”, a anunţat o apropiată a medicului legist.


Dan Mărculescu, în 2014, la strămutarea cimitirului de la Brănişca, pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva.

Imagine indisponibilă

Inovaţii la morga din Deva
Dan Mărculescu a fost medic primar de medicină legală, doctor în stiinţe medicale, medic specialist în anatomie patologică şi avea o experienţă de 40 de ani ca legist. A fost medic şef din 1981 la morga din Deva. Medicul legist a fost autorul unei inovaţii care a adus morga din Deva la standardul unui laborator hi-tech. În 2010, şeful SJML Hunedoara a brevetat sistemul MLSIT (Medico Legal System - IT), menit să ofere mai multă acurateţe practicii medicale din laboratoarele SJML Hunedoara. Dan Mărculescu a conceput sistemul informatic de asistare video-digitală a necropsiilor, care folosind tehnologia, face posibilă monitorizarea de la distanţă, prin intermediul Internetului, a necropsiilor.„Iniţal, măsura a fost luată din cauza dimensiunilor mici ale sălii de autopsii, total neîncăpătoare în situaţiile în care mai mult de trei persoane trebuiau să asiste la autopsii. Cu ajutorul camerei video conectată la monitorul din încăperea alăturată a devenit posibilă vizionarea în timp real a necropsiei, fără ca membrii asistenţei (majoritatea total neobişnuiţi cu asemenea situaţii) să mai fie nevoiţi să suporte disconfortul urmăririi unei astfel de manopere chiar de lângă masa de autopsie”, relata Dan Mărculescu.

Sistemul care a început să funcţioneze, în varianta lui primară, din 2006, a fost îmbunătăţit treptat. În prezent, sistemul oferă posibilitatea urmăririi autopsiei şi consultării între medici, sau medici şi profesori universitari, prin intermediul telefonului sau al programelor de tip „Messenger”, atunci când situaţia o impune. Un alt avantaj al implementării acestui sistem constă în faptul că se poate crea o întreagă arhivă video a autopsiilor efectuate, fiecare medic avându-şi arhivate pe compact discuri autopsiile efectuate. „De aici decurge un alt avantaj: în momentul redactării raportului de autopsie, medicul în cauză poate revizualiza întreaga procedură efectuată. De asemenea, înregistrarea autopsiei poate fi folosită şi ca probă în diferite circumstanţe de natură juridică, oferind posibilitatea ca procedura să fie evaluată ulterior, chiar şi după ani buni de către specialişti”, relata medicul legist Dan Mărculescu.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Legistul Dan Mărculescu îi acuză pe şefii spitalului că vor să îl pensioneze forţat. Medicul conduce morga din anii '80

Dan Mărculescu, medicul legist care a transformat morga din Deva într-un laborator hi-tech

CAMPANIE ADS: "INVENTATORII" Inovaţie unică în Europa, în Medicina Legală

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite