Pesta porcină africană se extinde în judeţul Giurgiu. Noi focare confirmate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DSVSA Giurgiu a prezentat situaţia actualizată a focarelor de pestă porcină africană. În acelaşi timp, au sosit şi primele despăgubiri pentru cei cărora le-au fost omorâţi porcii.

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat la finalul săptămânii trecute în localitatea Grădiştea, comuna Comana.

„În judeţul Giurgiu, la data de 24.11.2018, evoluează 35 de focare de PPA în 26 de exploataţii nonprofesionale şi în 3 fonduri de vânătoare (9 cazuri la porc mistreţ).

Toţi porcii din exploataţiile nonprofesionale afectate au fost eliminaţi. Acţiunea s-a realizat cu respectarea H.G. nr. 1214/2009 cu modificări (H.G. nr. 484/2018) proprietarii fiind despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie”, transmite DSVSA Giurgiu.

Până la această dată au fost acordate despăgubiri în valoare de 137.570 lei pentru 30 de exploataţii nonprofesionale afectate.

DSVSA Giurgiu solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorităţi, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Nerespectarea recomandărilor şi a planurilor de măsuri elaborate pentru exploataţiile afectate, pentru zonele de protecţie (3 km în jurul focarelor), supraveghere (10 km în jurul focarelor) şi pentru zonele afectate în cazul confirmării PPA la mistreţi, conduc la răspândirea bolii în teritoriu.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA Giurgiu sau autorităţilor locale.
 

Pe aceeaţi temă:

Focar de pestă porcină africană, confirmat într-un fond de vânătoare

Focarele de pestă porcină africană se extind în judeţul Giurgiu. Situaţia actualizată la începutul lunii noiembrie

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite