VIDEO Jaf la drumul mare. Patru brăileni au atacat un tir pe centura Galaţiului şi i-au furat motorina din rezervoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţii au fost prinşi de o patrulă a Poliţiei Locale şi se pare că-şi făcuseră un obicei din a jefui tirurile care staţionau în zonă. Ei s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat.

Proverbul românesc „Ulciorul nu merge de multe ori la apă” se aplică foarte bine, din ceea ce se vede treaba, şi în cazul... motorinei. Aveau să demonstreze asta patru indivizi din Brăila care, în una din nopţile trecute, au fost prinşi în timp ce furau motorină din rezervorul unui autotren staţionat pe centura Galaţiului.

Se pare că cei patru nu erau la prima ispravă de acest fel, însă de data asta au avut ghinion şi au fost prinşi în flagrant de poliţişti.

„Patrula de Intervenţie Rapidă din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, în timp ce se afla în zona blocurilor ANL din Micro 13, s-a sesizat în momentul în care au observat că doi indivizi sustrăgeau combustibil din rezervorul unui autotren.Poliţiştii locali au procedat la prinderea, imobilizarea şi identificarea lor, stabilind că se numesc: G.C.I., în vârstă de 23 ani şi G.I.A., de 18 ani, ambii din oraşul Ianca, judeţul Brăila”, ne-a informat biroul de presă a Poliţiei locale Galaţi.

În zona autotrenului s-a găsit un bidon din material plastic de 20 litri, iar în rezervorul (deschis cu ranga) se găsea un furtun din cauciuc transparent cu lungimea de circa un metru şi jumătate, în timp ce pe sol se cunoşteau pete de combustibil.

„În baza celor declarate de cei doi şi a verificărilor efectuate în teren, au mai fost identificaţi ulterior şi numiţii C.A., de 20 ani şi Ş.N., de 31 ani, ambii din oraşul Ianca, care erau cu un autoturism înmatriculat în Spania şi care au recunoscut că, au venit cu toţii în municipiul Galaţi, să sustragă motorină”, ne-a mai informat poliţia gălăţeană.

La scurt timp a fost găsit şi şoferul tirului, care a fost invitată la faţa locului pentru întocmirea actului constatator şi stabilirea pagubei.

În cauză, au fost întocmite actele procedurale care, împreună cu persoanele reţinut şi obiectele corp delict, au fost predate Secţiei 4 Poliţie, în vederea continuării cercetărilor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite