Urmează două zile caniculare. Primăria municipiului Galaţi reactivează punctele de prim-ajutor
0Joi şi vineri, în Galaţi, temperaturile vor atinge 35 - 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Codul galben instituit de Administraţia Naţională de Meteorologie este valabil pentru intervalul 6 - 7 august 2015. Punctele de prim-ajutor rămân active în toată această perioadă cu temperaturi excesive şi disconfort termic.
În cadrul punctelor de prim-ajutor, oamenii vor beneficia de apă, aer condiţionat şi asistenţă medicală, în caz de necesitate, în intervalul orar critic 11.00 – 17.00.
În această vară, în municipiul Galaţi, sunt organizate zece puncte de prim-ajutor în caz de caniculă. Acestea sunt amplasate după cum urmează:
- Billa 2 (Micro 39C)
- Billa 3 (Micro 16)
- Billa 4 (Winmarkt Modern)
- Kaufland 2 (Micro 40)
- Carrefour (Potcoava)
- Carrefour (Micro 19)
- Penny (Micro 17)
- XXL (Micro 21)
- Hala de legume-fructe (Piaţa Centrală)
- Hala legume-fructe (Piaţa Ţiglina 1)