Un ucrainean a intrat în vizorul poliţiştilor de frontieră gălăţeni după ce a fost prins la volanul unui cap tractor, furat din Polonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capul tractor a fost furat la finalul acestei veri. Foto: S.T.P.F. Galaţi
Capul tractor a fost furat la finalul acestei veri. Foto: S.T.P.F. Galaţi

Un bărbat în vârstă de 41 de ani este cercetat după ce poliţiştii de frontieră gălăţeni au constatat că acesta conducea un autocamion cu semiremorcă, capul de tractor fiind declarat furat.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier au descoperit la controlul de frontieră un autocamion marca DAF ce figurează ca fiind furat din Polonia, iar semiremorca acestuia era radiată din circulaţie.
 
„în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, conducând un autocamion marca DAF cu semiremorcă marca Kogel, cu numere de înmatriculate de Ucraina, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 41 ani. La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat că autorităţile poloneze au declarat capul tractor furat încă din data de 19 august 2015, iar semiremorca care fusese înmatriculată în Slovacia, este radiată din circulaţie din data de 30 iunie 2015”, a declarat comisarul Ion Irimia, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Galaţi.

Autocamionul, în valoare de 120.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.T.F. Galaţi pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu numere false de înmatriculare şi tractarea unei remorci neînmatriculate ori cu numere false de înmatriculare.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite