Un pensionar din Galaţi modelează din omăt chipurile marilor români. Statuile lui efemere au ajuns celebre pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gălăţeanul Petru Darie (73 ani) a fost tâmplar la o fabrică de mobilă, dar cochetează de câţiva ani cu un tip special de artă: iarnă de iarnă, făureşte monumente din zăpadă. Anul acesta a construit, în faţa blocului în care locuieşte, busturile lui Mihai Eminescu şi Alexandru Ioan Cuza, dar şi o replică a Cuminţeniei Pământului.

Iarna grea a lăsat prin cartierele Galaţiului munţi de zăpadă. Iar dacă unii se iau de piept cu Primăria, cerând o deszăpezire mai bună, alţii găsesc momentul tocmai bun pentru a-şi satisface pasiunile. Printre blocuri au apărut, rând pe rând, igluuri (case din zăpadă specifice eschimoşilor), rampe pentru dat cu sania, dar şi câteva statui.

Sunt opera unui pensionar gălăţean în vârstă de 73 de ani, pe nume Petru Darie, care locuieşte în cartierul Micro 21 şi care, iarnă de iarnă, îşi exersează în grădina din faţa blocului talentul în a modela, cu mâinile şi cu un cuţit simplu, chipuri celebre din efemera zăpadă.

A ajuns celebru pe internet, fotografiile cu lucrările lui adunând mii de distribuiri şi zeci de mii de „like”-uri, semn că oamenii apreciază ceea ce face gălăţeanul.

Artistul blocului

Petru Darie nu are niciun fel de studii artistice. Toată viaţa lui a lucrat într-o fabrică de mobilă din Galaţi, ca tâmplar, apoi ca maistru şi ca şef de secţie. I-a plăcut dintotdeauna să deseneze, însă s-a mărginit la schiţe de mobilă şi alte desene spcifice meseriei.

De altfel, pasiunea pentru sculpturile din zăpadă i-a apărut târziu, acum patru ani, când a exersat un Mihai Eminescu din zăpadă. E drept, mai făcuse până atunci, an de an, o mulţime de oameni de zăpadă (unii de-a dreptul excentrici), pentru copii şi nepoţi, prilej cu care şi-a dat mâna la modelat omătul.

După cum el însuşi recunoaşte, proiectul artistic din faţa blocului, deşi admirat de trecători, n-a fost unul tocmai reuşit. „Nu mi-a ieşit. Mă întrebau vecinii cine e, credeau că e de fapt Avram Iancu. Măcar s-au bucurat că, pentru a aduna zăpada necesară, am făcut lună aleea din faţă”, povesteşte cu umor bărbatul pe care cei din cartier îl strigă „nea Titi”.

image

Unii l-au felicitat, alţii au râs. Însă asta nu la descurajat pe Petru Darie, care a reluat demersul şi acum trei ani, şi acum doi, dar şi anul acesta. De fiecare dată, statuile lui din omăt au fost tot mai bune, aşa că acum nimeni nu mai confundă personajele, pe care le construieşte cu entuziam de copil.

Lăsaţi pokemonii, haideţi la zăpadă!

Are o vârstă respectabilă, dar este încă foarte sprinten. Şi la trup, dar şi la minte. Zice că ar vrea să contribuie cu lucrările lui efemere la renaşterea spiritului naţional şi la trezirea minţii copiilor, încorsetată de tot felul de ocupaţii „high tech”, care mai mult prostesc decât deşteaptă.

„Un copil m-a întrebat cine e făcut aici. Mi-a zis că a auzit doar de Creangă. Bine că a auzit şi de el. Altul a zis că e crăiasa zăpezilor. Când cauţi toată ziua pokemoni din ăia cu telefonul – n-am văzut prostie mai mare – nu mai ai timp să afli lucrurile importante”, spune nea Titi.

Eminescu de anul acesta este altfel decât cel de anul trecut. L-a modelat ca pe un bust distinct, fără să mai încerce să copieze statuia din centrul Galaţiului (apropo, lucrarea amintitită, operă a lui Frederick Stork, este prima statuie din România închinată poetului naţional).

„Mi-a luat cam 2-3 ore, dupa aia a venit căldura şi s-a restrâns, a trebuit s-o refac, iar vreo 2-3 ore. Mi-a reuşit, faţă de prima dată, mai bine”, povesteşte pensionarul.

image

Statuia lui Eminescu, versiunea 2.0, făcută de Petru Darie n-a rezistat însă decât două zile, căci s-a găsit un creier spălat să o năruiască. Nu i-a folosit la nimic faptul că a dărâmat lucrarea lui nea Titi. Nici n-o să-i folosească. Doar şi-a exersat micimea.

Ciudat este că alături, la nici doi metri, Cuminţenia Pământului, întocmită de pensionarul gălăţean din aproape o basculantă de omăt (cu tot cu „soclul” impunător) a scăpat întreagă. Probabil că Brâncuşi impune mai mult respect vandalilor, cine ştie?

Sculptura e şi cu schepsis. „Ce n-a reuşit Guvernul, facem noi. Am zis: scriem jos, la baza statuii, Cuminţenia pământului. Prima oară m-am gândit să pun un mare semn de întrebare pentru cei care n-o cunosc să-şi pună întrebarea şi să afle, pentru cei care o cunosc şi ştiu evenimentele care se produc, să se gândească şi ei la rândul lor de ce atât tam-tam”,  spune sculptorul.

Statuile lui Petru Darie FOTO facebook

Însă nici locul unde a fost Eminescu n-a rămas gol. În preziua aniversării Unirii Principatelor Române, artistul blocului a modelat, cum era de aşteptat, tot din zăpadă, un Alezandru Ioan Cuza ţanţoş. Ca orice colonel al Armatei Române. N-ar fi rău să se ştie că domnitorul Unirii are rădăcini adânci la Galaţi, căci a trăit aici, însumat, aproape două decenii.

Urmează Ţepeş

Demersul artistico-patriotic al lui nea Titi nu se opreşte aici. Potrivit propriei mărturisiri,  ar vrea să facă şi un Vlad Ţepeş, poate şi un Einstein sau un Ion Creangă. Asta, desigur, dacă l-o ajuta vremea.

„A îngheţat zăpada şi nu se mai lipeşte. Dar vreau să fac şi alte statuete. Un Ţepeş Vodă, un Ion Creangă, poate şi un Einstein, că mi-a sugerat un copil din vecini”, spune bărbatul.

Însă asta nu-i tot. Petru Darie spune că are de gând să ducă la îndeplinire, la vară, un alt proiect la care se gândeşte de mult: va merge la Corbu, unde, din nisip, ar vrea să modeleze un cadran solar gigant.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite