Un pas important pentru creşterea consumului de peşte s-a făcut la Galaţi. S-a inaugurat un Centru de Acvacultură, realizat prin fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezvoltarea acvaculturii se face cu ajutorul profesorilor gălăţeni. foto: Diana Deleanu
Dezvoltarea acvaculturii se face cu ajutorul profesorilor gălăţeni. foto: Diana Deleanu

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi este pregătită să realizeze cercetare la cel mai înalt nivel în domeniul acvaculturii. Printr-un proiect european în valoare de 5,6 milioane de euro, instituţia academică a realizat un centru de cercetări modern, în care se vor găsi soluţii pentru dezvoltarea acvaculturii şi creşterea consumului de peşte.

Cel mai mare proiect European câştigat de Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi s-a încheiat în septembrie. Este vorba de proiectul “Centrul Român de Modelare a Sistemelor de acvacultură”, destinat încurajării consumului de peşte la nivel national, în valoare de 5,6 milioane de euro. Proiectul a presupus construirea unei adevărate staţii pilot de acvacultură şi astfel realizarea unei platforme de cercetare. Potrivit decanului Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, “obiectivul pe care proiectul l-a îndeplinit a fost acela de a aduce la cel mai înalt nivel european dotarea şi activitatea de cercetare-dezvoltare din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin crearea unui centru de cercetări experimentale multidisciplinare ce include 2 staţii experimentale, 7 laboratoare nou create şi 6 laboratoare modernizate.” 

Cu ajutorul acestui sistem circulant modern se va reuşi să se facă o cercetare la nivel înalt. Sistemele circulante de acvacultură sunt sisteme moderne prin care se doreşte atingerea unor producţii înalte de peşte, într-un spaţiu restrâns. Şi asta independent de resursa de apă sau de factorii climatici. În România ele au intrat pe piaţă acum 6-7 ani. "Cu alte cuvinte sunt instalaţii intensive, cu care poţi să produci orice specie şi-ţi dă posibilitatea, avantajul de fapt, tot timpul anului de a avea o producţie constantă, spre deosebire de sistemele clasice", ne-a explicat Loredana Dediu, profesor la departamentul de Acvacultură.

Proiectul european "Centrul Român pentru modelarea sistemelor recirculante de acvacultură" presupune cercetare intensă în acest domeniu. Iar primul pas în acest sens a fost achiziţionarea, prin fonduri europene, a infrastructurii necesare. Potrivit ing. Camelia Vizireanu, responsabilă de achiziţii, acesta "este cel mai mare proiect care s-a desfăşurat până acum în cadrul Universităţii Dunărea de Jos, având în vedere dezvoltarea laboratoarelor noi şi a echipamentelor de cercetare".

În cadrul proiectului au fost modernizate laboratoarele din câteva facultăţi gălăţene. Cea mai mare investiţie a fost într-un laborator de cromatografie, o investiţie ce ajunge la aproximativ 10 milioane de lei. Această infrastuctură interdisciplinară va fi folositoare şi pentru staţie pilot de acvacultura. "Un sistem circulant presupune în primul rând un riguros control al calităţii apei. O calitate a apei care să satisfacă exigenţele fiziologice ale speciilor de cultură, care exigente asemenea, sunt extrem de complexe. Cercetarea noastră va viza în special aceste aspecte", ne-a explicat ing. Prof. doctor Victor Cristea, managerul proiectului.

Cercetările vor duce la informaţii importante privind nevoile nutriţionale ale diferitelor specii de peşte dar şi privind consumul de energie electrică ideal pentru o productivitate ridicată într-un sistem recirculant performant. Potrivit lui Petre Alexe, decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Inginerie Alimentară, "proiectul aparent se încheie în septembrie. El de fapt abia porneşte în întreaga capacitate, pentru că pariul acestui proiect a fost să aducă în interiorul României un plus în acvacultură. Ori acest pariu înseamnă că noi am reuşit să creăm modelul aici, la universitate iar pasul următor este trecerea acestui model în ţară".

Potrivit statisticilor, românii consumă doar 5,5 kilograme de peşte anual, de patru ori mai puţin decât media europeană. Obiectivul economic al proiectului este acela de a creşte consumul de peşte. Înainte de 1989 însă, din acvacultură producţia de peşte depăşea 100.000 de tone, faţă de 15.000 de tone cât este în prezent.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite