Un bărbat din Sri Lanka a trecut râul Prut în încercarea de a intra ilegal în România. Elveţia era destinaţia sa finală
0Bărbatul din Sri Lanka a fost prins de poliţiştii de frontieră gălăţeni în timp ce acesta încerca să treacă ilegal frontiera din Republica Moldova în Romania. Acesta le-a spus oamenilor legii că intenţiona să ajungă în Elveţia la o rudă.
Poliţiştii de frontieră se aflau într-o misiune specifică de supraveghere când au depistat, la malul românesc al râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Rogojeni, o persoană de sex masculin, de origine afro-asiatică, care nu îşi justifica prezenţa în zonă.
Oamenii legii au încercat să îl legitimeze pe bărbat şi aşa au aflat că acesta nu vorbea limba română, fapt pentru care a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră, în vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor.
„Din verificările efectuate, lucrătorii noştri au stabilit că barbatul este cetăţean din Sri Lanka, în vârstă de 32 ani, care a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera de stat dintre Republica Moldova şi Romania, cu intenţia de a ajunge în Elveţia, la o rudă. Acesta a declarat că a trecut râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice, pe care ulterior a abandonat-o. La cercetarea zonei, a fost descoperită la malul apei barca pneumatică”, a declarat comisarul Ion Irimia, purtător de cuvânt la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.
FOTO S.T.P.F. Galaţi

Bărbatul din Sri Lanka nu şi-a mai putut continua călătoria, iar oamenii legii i-au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Conform acordului încheiat între România şi Republica Moldova, bărbatul a fost predat autorităţilor de frontieră ale statului vecin, pentru continuarea cercetărilor.