România lucrului prost făcut. Cum au dispărut fără urmă opt kilometri de gard viu în valoare de 144.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Conturi spune că arbuştii Primăriei că nu se regăsesc în teren,  existând suspiciunea că au ajuns la casele de vacanţă ale celor implicaţi. Paradoxal, sunt buni pe plată mii de gălăţeni, deoarece gardul viu a fost dat spre plantare unor asociaţii de proprietari.

Supărare mare la Galaţi după ce 228 de asociaţii de proprietari din oraş au primit somaţii de plată din partea Primăriei, documente prin care li se impută o sumă de 360.000 de lei (circa 80.000 de euro), la care se adaugă penalităţi în valoare de 287.000 de lei (aproximativ 64.000 de euro).

Potrivit somaţiilor de plată, asociaţiile au de achitat sume cuprinse între 120 şi 12.000 de lei fiecare pentru că au primit, în 2013-2015, „material dendrologic” (mai exact gard viu, arbuşti ornamentali şi gazon) pe care s-au obligat să-l planteze pe spaţiul verde din vecinătatea blocurilor. Însă inspectorii Curţii de Conturi spun că nu l-au găsit la faţa locului, deşi în teorie ar fi trebuit să aibă o lungime însumată de peste 8.000 de metri.

Mai mult, cei de la Curte spun că materialul în discuţie (sunt peste 120.000 de fire de gard viu şi câteva mii de arbuşti) nici măcar nu ar fi fost plantat. „Nu s-a urmărit modul de plantare a materialului săditor acordat asociaţiilor de proprietari şi în consecinţă nu a dispus măsuri de recuperare în cazul materialul săditor care s-a consemnat că nu a fost plantat”, scrie în raport.

Deşi oficial nu s-a făcut nicio referire concretă la destinaţia reală a gardului viu, inspectorii lasă de înţeles că acesta ar fi fost întrăinat în loc să fie plantat, ceea ce lasă loc la doar două variante: fie a fost vândut, fie a ajuns în curţile şi la vilele de vacanţă ale celor implicaţi în această poveste.

E gratis, dar se impută 

Potrivit proceselor verbale încheiate între Gospodărire Urbană (serviciul specializat din Primăria Galaţi) şi asociaţiile de proprietari, materialul săditor a fost cedat „cu titlu gratuit”, cu destinaţia „să fie plantat pe domeniul public”. Ca urmare, imputaţiile au stârnit revolta asociaţiilor de proprietari, care susţin că nu li se poate cere bani pentru ceea ce li s-a prezentat ca fiind o donaţie.

„Nu ştiu dacă este corect ca Primăria să acorde ceva şi după aceea să te pună la plată, câtă vreme puteţi să vă convingeţi că gardul viu este amplasat în faţa blocului. Nu au venit să verifice dacă noi am sădit gardul viu sau nu. Ne-au trimis doar acum că avem de dat 2.000 de lei”, a declarat Paulina Vlăsceanu, preşedinta asociaţiei nr. 893.

image

Una dintre sutele de imputaţii trimise de Primărie

Interesant este că buni de plată sunt, într-un final, proprietarii de apartamente din cele 228 de asociaţii, deşi nu i-a întrebat nimeni dacă vor gard viu şi nici n-au fost consultaţi dacă şi unde să fie acesta plantat. „Cum să plătesc eu, domnule, pentru că Primăria nu întreţine cum trebuie spaţiile verzi? Eu dau impozite pentru asta. O să iasă scandal mare dacă sunt pus la plată pentru prostiile astea. Este revoltător”, ne-a declarat gălăţeanul Constantin Popa.

În acelaşi timp, şefii asociaţiilor de proprietari spun că nu vor împărţi imputaţia la proprietarii de apartamente, ci se vor adresa Justiţiei. „Nu-i băgăm la întreţinere, vom contesta şi aducem reprezentanţii la faţa locului să vadă că gardul viu există. Noi nu plătim niciun leu, să fie clar. Primăria să-şi vadă de treaba ei, ni i-a dat gratis, să fie gratis”, a declarat Paulina Vlăsceanu.

image

Dovada că gardul viu s-a dat totuşi gratis

Reprezentanţii Primăriei spun însă că asociaţiile care au fost notificate nu vor trebui să achite niciun leu dacă fac dovada că gradul viu a fost plantat. „Pot face solicitare către Primăria Galaţi pentru ca un inspector să verifice dacă materialul săditor a fost folosit în scopul în care a fost livrat. Gardul fost dat cu titlu gratuit doar că atunci li s-a pus în vedere preşedinţilor de asociaţii că după ce acesta va fi sădit vor fi nevoiţi să facă dovada faptului că el a fost sădit”, ne-a informat biroul de presă al Primăriei Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite