Rezultate parţiale -Parlamentare 2012: USL a câştigat toate colegiile; ARD a fost surclasată de PPDD
0
USL a câştigat toate colegiile din judeţul Galaţi, în timp ce ARD a obţinut cu câteva procente mai puţin decât PPDD, situându-se astfel pe locul al treilea după centralizarea rezultatelor din 63% dintre secţiile de votare.
UPDATE 14.00 În judeţul Galaţi, alegerile au fost câştigate detaşat de către USL care a obţinut peste 50% din voturi în toate colegiile, potrivit rezultatelor parţiale prezentate de Biroul Electoral Judeţean.
Astfel, în colegiile pentru Senat USL a obţinut 66% din voturi, PPDD - 16,42%, iar ARD - 12,77%.
În colegiile pentru Camera Deputaţilor, USL are 65,21%, fiind urmată de PPDD cu 15,30% şi de ARD cu 12,71%.
Liderul deputaţilor PDL, fostul şef al organizaţiei judeţene a partidului, Mircea Toader, a obţinut doar 18,45% din voturile din colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, potrivit numărătorii oficiale parţiale, faţă de candidatul USL Laurenţiu Chirvăsuţă care are 67,67% din voturi. În acelaşi colegiu, reprezentantul PPDD Rivelinio Ţirică a obţinut 11,29%.
Totodată, Carmen Axenie (ARD) a obţinut în Colegiul 3 pentru Cameră doar 7,04% din voturi, situându-se pe locul al treilea, după George Scarlat (USL) cu 63,24% şi Eugen Chebac (PPDD) - 24,34%
La Galaţi, procentele în favoarea USL, sensibil mai mari decât în majoritatea judeţelor, sunt perfect explicabile, judeţul fiind cunoscut ca un fief social-democrat cu tradiţie.
La alegerile parlamentare din 2012, se poate spune, parafrazând titlul unei melodii celebre, că învingătorul a luat tot. USL şi-a adjudecat, în urma scrutinului, toate cele 13 colegii uninominale din judeţul Galaţi. Acesta este rezultatul numărătorii paralele a voturilor realizată de PSD şi de PNL, rezultat care nu diferă în mod semnificativ de cel parţial comunicat de Biroul Electoral Central.
Astfel, candidaţii USL au obţinut 64% din totalul voturilor în colegiile pentru Camera Deputaţilor şi de 66% în cele pentru Senat.
În Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, Victor Paul Dobre a întregistrat 69,9% din voturi; în Colegiul 2, Laurenţiu Chirvăsuţă - 54,95%; în Colegiul 3, George Scarlat - 62,62 %; în Colegiul 4, Viorel Ştefan - 67,03%; în Colegiul 5, Dan Nica - 74,5%; în Colegiul 6, Florin Pâslaru - 55,32%; în Colegiul 7, Lucreţia Roşca - 62,36%; în Colegiul 8, Bogdan Ciucă - 62,72%; iar în Colegiul 9, Aurel Nechita - 62,98%.
În Colegiul 1 pentru Senat, Ionel daniel Butunoi a obţinut 65,36% din voturi; în Colegiul 2, Gheorghe Saghian - 73,20%; în Colegiul 3, Paul Ichim - 62,7%; iar în Colegiul 4 au fost exprimate 63,19% dintre sufragii în favoarea lui Eugen Durbacă.
Este de remarcat recordul deputatului Dan Nica, în Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor, care a obţinut 74,5% din voturile alegătorilor. Un scor foarte apropiat, 69,9 %, a obţinut şi deputatul Victor Paul Dobre.
În afara celor 13 mandate judeţul Galaţi ar mai putea beneficia, prin procedura de redistribuire, de încă două, poate chiar trei mandate de deputat pentru candidaţi de la ARD (Doruleţ Resmeriţă, Mircea Toader) şi PP-DD (Eugen Chebac, Picu Roman şi Lăcrămioara Stavire). De asemenea, s-ar putea ca şi pentru minorităţile naţionale din judeţul Galaţi să fie alocate fotolii în Camera Deputaţilor. Rămâne de văzut.