REPORTAJ Prin ce chinuri trebuie să treci ca să-ţi schimbi buletinul: prizonier în furnicarul birocraţiei publice
0
Vă prezentăm un reportaj despre sistemul modern de eliberare a cărţilor de identitate, care merge bine în esenţa lui, dar în jurul căruia mişună „sfinţii” birocraţiei, bântuie „fantomele” incompetenţei şi îşi fac vad „băieţii deştepţi”, care au învăţat să fenteze legea.
Când vine vorba despre birocraţie, nimeni n-are cum să întreacă instituţiile româneşti, care reuşesc „performanţa” – chiar şi atunci când fac investiţii serioase pentru modernizare - de a îngropa contribuabilii într-un hăţiş de reguli, reglementări şi precizări care deseori se bat cap în cap şi provoacă senzaţia că totul are ca scop enervarea plătitorilor de impozite şi taxe.
Plecând de la această realitate deprimantă, dar stârniţi de anunţul că Serviciul de Evidenţa Populaţiei de la Primăria Galaţi a implementat un nou sistem de eliberarea a cărţilor de identitate, care a redus timpul de aşteptare, de la depunerea actelor şi până la eliberarea lor, la doar 48 de ore, am pornit într-un periplu prin furnicarul birocraţiei aferente.
Prima întrebare: aflu de pe site sau mă duc acolo?
Evident, prima întrebare pe care şi-o pune cineva care vrea să-şi schimbe cartea de identitate expirată sau pierdută este unde se poate face acest lucru. Aşa că dai o căutare pe internet, iar răspunsul vine imediat, primele rezultate fiind chiar Evidenţa Populaţiei din oraşul tău. În cazul de faţă Galaţi, la adresa http://www.evidentagalati.ro.
Odată intrat pe portal, e oarecum simplu să afli adresa, programul de lucru şi evident actele necesare, însă ar fi bine să-ţi pui problema dacă ce găseşti în site corespunde cu realitatea. Dacă sunteţi o persoană mai încrezătoare din fire (scenariu de care am pornit şi noi) iei informaţiile de bune şi pleci la drum.
Aduni copiile (certificat de naştere, contract locuinţă, certificat de căsătorie) îşi zici că o să găseşti la sediul Evidenţei Populaţiei cererea-tip şi pleci să plăteşti cele două taxe menţionate în site: contravaloarea cărţii de identitate (7 lei) şi timbrul fiscal de 5 lei.
Cozile de la Poştă sunt ca înainte de 89
La Poştă – singurul loc de unde se pot cumpăra timbre fiscale – coadă mare, de vreo 20 de persoane. Îţi spui că probabil că ai nimerit într-un vârf de aglomeraţie şi te înarmezi cu răbdare. Multă răbdare. Te simţi un pic ca înainte de 1989: mobilier vechi, coadă, feţe sumbre, haine modeste.
Funcţionara din spatele ghişeului (un soi de tejghea ce-ţi vine până la gât dacă îndrăzneşti să ai mai puţin de 1,7 metri) pare foarte pătrunsă de munca ei. De aceea se mişcă lent – aproape „slow motion” – în ritmul de un client la 3 minute. Cu pauze de un telefon către mama soacră şi de întrebat o colegă despre o chestie tehnică despre care tu, clientul, n-ai cum să ştii.
Până-ţi vine rândul, trec vreo 40-50 de minute, răstimp în care afli foarte multe despre „colegii” de coadă. Unuia i s-a rătăcit şomajul, altuia i-a venit o recomandată, dar nu vrea să o ia decât dacă i se spune cine e expeditorul. „Dacă e de la Fisc, n-o iau. Dă-i naibii!”, exclamă muşteriul. Alţii trimit un vraf de scrisorele (par nişte somaţii). Tu eşti singurul care vrea timbru fiscal pentru cartea de indentitate.
Funcţionara se uită la tine cruciş, de zici că ar vrea să-ţi ardă una peste mutră. „Cine v-a zis, domnule, că trebuie timbru fiscal pentru buletin?”, se răţoie ea exact ca-n codul de maniere al funcţionarului. „Păi, ştiţi, zice pe site la Evidenţa Populaţiei”, încerci tu o explicaţie. „Ei, zice... Habar n-aveţi să citiţi nişte informaţii. Nu mai trebuie, domnule, timbru fiscal. S-a anulat!”.
Dovada că pe site-ul oficial ai nevoie de timbru fiscal FOTO Costel Crângan
Dacă eşti ziarist, se cheamă că deja ştiai asta, căci taxa de timbru a fost anulată prin celebrul pachet de măsuri PSD. Numai că publicul larg n-are de unde ştie, mai ales că pe site-ul Evidenţei Populaţie scrie, cum spuneam, că-ţi trebuie. Uite-aşa, pierzi o oră din viaţă (dacă nu cumva două, căci depinde şi cât de lung e drumul până la Poştă) pentru că birocratul care-şi câştigă pâinea administrând un site oficial nu-şi face treaba.
Dar taxa? Unde dai taxa?
Cu timbrul fiscal ai rezolvat. Vorba vine. Aşa că zici să plăteşti taxa de 7 lei. Potrivit site-ului (undeva într-o secţiune mai obscură, nu acolo unde sunt informaţiile bază, unde nu se spune nimic despre locul de plată) „contravaloarea documentelor de identitate se achită la sediul Serviciilor Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor (...), ori la structura de taxe si impozite din cadrul Consiliului Local în subordinea căruia funcţionează (...) Evidenţa Persoanelor”.
Să nu credeţi, însă, că-i chiar aşa. Noi am ales varianta 2 (casieriile obişnuite ale Primăriei pentru încasarea impozitelor şi taxelor). Şi rău am făcut. Acolo, cozi sufocante, iar lipsa unui birou de informaţii te pune în încurcătură. La un birou din capătul holului, dai de un „comitet de primire” format din 3 (trei) agenţi de pază care fac şi oficiile de birou de informaţii.
Le spui ce vrei, iar ei te rezolvă: „Păi, nu, domnule! Nu se plăteşte aici. Trebuie să mergeţi la CEC”. Bombăni ceva despre site-ul Evidenţei Populaţiei, te întorci pe călcâie şi pleci la CEC. Unde, surpriză! Nici ei nu iau taxa, căci „nu mai avem protocol cu Evidenţa Populaţiei. Unele judeţe au, dar Galaţiul n-are”.
„Şi-atunci cum fac?” îndrăzneşti o întrebare, iar răspunsul este „La ei sau la la ANAF”, moment în care gata, te lasă nervii şi zici că decât să bâjbâi prin oraş pe baza informaţiilor (eronate) de pe site-ul oficial şi să te laşi mânat de informaţii pe sfert adevărate, mai bine te duci frumuşel la sursă, la Evidenţa Populaţiei, căci teoretic se încasează taxa de 7 lei şi acolo.
Omul care ştie tot
Evident, la Evidenţa Populaţiei nu există un ghişeu de informaţii. După ce ajungi la uşă strecurându-te printr-un gang cam dubios (noroc că prin zonă, fiind şi o secţie de Poliţie, cam mişună oamenii legii) şi cam nemăturat, dai de instituţie şi constaţi că iar trebuie să te-ntorci la întrebările de bază.
Prin gangul dubios FOTO Costel Crângan
Ce e bine, totuşi, e că scrie pe toţi pereţii ce acte îşi trebuie. Chiar şi că taxa poate fi plătită în incintă. Dar unde anume? Cum nu-i birou de informaţii, nu-i vreo uşă cu plăcuţa „casierie”, deci n-ai altă soluţie decât să-l întrebi pe nea Nelu, agentul de pază, reprofilat temporar în distribuitor de bonuri de ordine. Stă de strajă la automat şi apasă ferm, client cu client, pe singurul buton disponibil: „depunere acte carte de identitate”, în vreme ce maşinăria scuipă bonuri.
„Taxa? Vedeţi pe partea cealaltă a clădirii”, ne lămureşte. Ştie? Ştie! Ocolim clădirea (din nou prin gangul dubios) şi găsim casieria. E cocoţată bizar la mezanin, cu accesul pe o scară metalică înclinată la 45 de grade, ca pe vapoare. Dacă ai un handicat fizic ai încurcat-o. Nu există rampă, nu există lift. Ori te târăşti pe scări, ori rogi pe cineva din mulţimea de oameni care stau la coadă în apropiere, la serviciul Paşapoarte.
Evrika! Ai chitanţa! Aşa că te întorci la Evidenţă. Asta dacă eşti pe picioarele tale. Într-un cărucior n-ai cum. E drept, la intrarea în clădire este o rampă bine făcută, însă până la ea te vede Dumnezeu: trebuie să treci prin parcarea maşinilor de Poliţie. Stau oglindă-n oglindă, nu-i nicio alee. Trebuie să înveţi să zbori. Sau să-ţi faci tunel. Ce-i drept, dacă scapi de parcare, ai şanse. Bordurile au fost „îndulcite” cu târnăcopul. Dacă eşti abil, treci.
Şi acum treci, dacă poţi! FOTO Costel Crângan
Nea Nelu e acolo, la datorie. Şi ştie că-i important pentru urbe. Îl rogi să te dumirească, pentru că îţi mai trebuie doar formularul tip, document pe care te aştepţi, cu naivitate, să-l obţii de la instituţie. Nu! Nu au. Aşa că domnul cerber îşi indică un chioşc din fundul curţii – afacere privată – unde poţi obţine formularul.
1,2 lei pe o foaie A4 pe care ar trebui să o ai gratis
La chioşc, o doamnă amabilă, care se împarte între copiator, calculator, formulare (are de toate, pentru buletine, înmatriculări, asigurări, paşapoarte samd) şi sfaturi. Formularul – o foaie simplă A4 – costă 1,2 lei, dublu faţă de o copie obişnuită. Deşi şi el e tot o copie. Piaţa face preţul, nu? Mai ales că n-ai altă posibilitatea să obţii hârtia.
„Dar să ştiţi că vă trebuie şi un plic A4 pentru acte!”, spune doamna, uitându-se la dosarul plic (că aşa scrie pe site) pe care-l ţii sub braţ. „Dosarul plic nu e bun, or să vă trimită după plic”, completează ea. E clar că are dreptate, aşa că mai scoţi un leu din buzunar.
Cât priveşte completarea cererii, nu există un loc amenjat pentru aşa ceva. Sala de aşteptare, de patru metri pe patru (la un volum de circa 200-250 de clienţi pe zi) are 7-8 scaune şi, într-un colţ, un mic pupitru. E bătaie pe el. Aşa că mai bine scrii pe genunchi, pe o bancă. Merge şi aşa, dacă nu cumva nu nimereşti pe banca ale cărei scânduri au fost furate. Că tot suntem într-o curte plină de poliţişti.
Cine zicea că din curtea Poliţie nu se fură? Dar banca astaa cum s-a descompletat? FOTO CC
În schimb nu prea merge că în zonă nu există nicio toaletă publică (au fost nişte WC-uri ecologice, dar au fost desfiinţate pentru că, golite din an în Paşte, împuţeau esplanada catedralei Arhiepiscopale), nu există apă de băut.
Trei ore de stat la coadă
Logica spune că pentru a avea succes la o coadă e bine să te duci dimineaţă, la deschiderea programului. Greşit! La ora respectivă sunt deja 100 de oameni la rând, aşa că, în cel mai bun caz, vei avea un număr de ordine între 90 şi 100. Şi mai greşit este să te duci pe la 11,00, căci atunci vei avea peste 150 până la 200. Cel mai bine te duci pe la 15,00, când scapi cam cu 30 de numere de ordine în faţă.
Dar stai! Pe site scrie că programul se termină la 16,30. Iarăşi greşit. De fapt, ţine până la 18,30, deci poţi să te duci liniştit pe la 15,00-16,00, caz în care rezolvi treaba în maximum o oră. Dacă eşti matinal, o să pierzi trei ore, poate şi mai mult. Însă tot răul e spre bine, căci aşteptarea e rodnică. Nimic nu se compară cu forfota suspectă din faţă de la Evidenţa Populaţiei. Alături e şi un Birou pentru Imigrări, aşa că publicul este şi mai împestriţat.
Nea Gigel cu casa mare
N-are cum să nu-ţi sară în ochi nea Gigel. Ten măsliniu, cam 1,90, zvelt, trecut de 60 de ani. Gură spurcată, dinţi mari, acoperiţi cu tablă lucitoare, pantofi din imitaţie de piele de şarpe. Sau or fi fost chiar din piele de şarpe, cine ştie.
Stă în faţa Evidenţei Populaţiei, imperial, cu treabă. Mai ia pe cineva în spaţiu. Omul de la pază îl ştie. „Mai ai camere? Câte ai? 20? 30?”, îl ironizează discret. „Dacă n-am, mai fac!”, îi răspunde ţanţoş nea Gigel. De data asta are de primit în spaţiu un individ tuciuriu şi recalcitrant, care vorbeşte des la telefon, mai ales în romani. Pare proaspăt eliberat prin decretul lui Tudorel Toader.
Aflu, astfel că, doar cu o zi mai înainte, nea Gigel tocmai luase în spaţiu trei studente basarabence. Şi tot aşa. Profesionist, nu pistol cu apă. În bojdeuca din strada Columb ar trebui să stea vreo 80 de oameni. Nu stă decât el. Restul dau 100 de euro pe luarea în spaţiu, ca să poată obţine mutaţia în Galaţi. Afacere bună, nimic de zis. Cu partea de legalitate ar fi nişte nedumeriri.
Însă bătrânul samsar de vize are concurenţă. De după colţ apare un domn elegant, cu o servietă din piele impecabilă. Pare un soi de avocat. Din urma lui vin, spăşiţi, trei inşi mici de statură, cu glugi ample trase pe cap. Parcă s-ar filma un clip rap.
Evită abil o doamnă cu statură opulentă, care se văicăreşte în gura mare că nu i-au primit actele pentru buletin pentru că în contractul pentru casă are trecut doar unul dintre cele două prenume din actul de naştere. „Cică să modific contractul. Unde să modific, Doamne iartă, că ăia au dat faliment?”, întreabă ea ca şi cum cei pe lângă care trece ar trebui să ştie.
Domnul cu servieta elegantă se postează într-o latură a intrării şi le face semn celor trei tinerei să vină. Negociază dur cu ei actele şi, din când în când, se miră: „Cum naiba să n-ai, mă, niciun act? Păi, unde-s?”. Băieţii se uită în jur ca şi cum ar căuta portofele printre frunzele de toamnă, ce s-au aşternut covor pe alee, şi vorbesc cu accent de Basarabia. Tot după rezidenţă şi domiciliu, e clar.
Puţin câte puţin numerele curg pe panoul electronic din sala de aşteptare. După exact trei ore şi 10 minute se îndeplineşte sorocul. Restul e chiar aşa cum zice Primăria Galaţi în comunicatul despre modernizarea sistemului de la Evidenţa Populaţiei. Verificările actelor şi fotografiile se fac, simultan, în patru birouri, în 4-5 minute, de către nişte oameni realmente amabili. Iar documentul de identitate chiar e gata în 48 de ore. Pare dumnezeieşte de-a dreptul, dar parcă întru confirmarea proverbului că „până la Dumnezeu te cam mănâncă sfinţii”.
Se încarcă comentariile...
