Proteste ale lucrătorilor din penitenciare împotriva muncii forţate. Angajaţii ameninţă cu blocarea sistemului penitenciar în 10 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare, organizaţie sindicală majoritară reprezentând salariaţi din sistemul administraţiei penitenciare şi Ministerul Justiţiei, declanşează acţiuni de protest pe termen nedeterminat că urmare a diminuărilor salariale suferite de majoritatea angajaţilor din sistemul penitenciar.

În 2019, în tot sistemul public sunt asigurate prin buget (fiind achitate integral) drepturile salariale, inclusiv creşterile salariale prevăzute de legea-cadru nr. 153/2017 dar şi alte creşteri suplimentare (educaţie), dar în sistemul penitenciar, începând cu 01.01.2019 au fost sistate de la plată: orele suplimentare necompensate cu timp liber, decontarea cheltuielilor turistice (echivalent vouchere vacanţă), majorarea pentru misiuni speciale, precum şi plata sentinţelor judecătoreşti; de asemenea, nu au fost acordate majorările legale privind normele de hrană şi echiament.

În aceste condiţii, personalul din sustemul penitenciar va declanşa în următoarea perioadă o serie de acţiuni de protest, fiind vorba de:

  -Refuzul muncii suplimentare în tot sistemul penitenciar, începând cu dată de 11.04.2019 (generează blocarea activităţii în maxim 10 zile; funcţionarea sistemului penitenciar depinde de muncă suplimentară);

-Dezacordul SNLP privind depăşirea plafonului anual de 180 de ore suplimentare pentru anul 2019 (conform legislaţiei şi negocierilor colective în vigoare);

-Mitinguri succesive în toate unităţile din sistemul penitenciar - calendarul se va comunica ulterior;

-Miting în Piaţa Victoriei (3.000 de participanţi) - data se va comunica ulterior.

”Refuzul muncii suplimentare exprimat de salariaţi, sub protecţie şi coordonare sindicală, dublat de refuzul exprimat de sindicate în privinţa depăşirii plafonului de 180 de ore suplimentare anual, va genera automat blocaje în activitate începând cu 22-23 aprilie 2019. În fiecare lună, schimburile operative din sistem, dar şi alte categorii de angajaţi, înregistrează ore suplimentare de muncă care nu pot fi compensate cu timp liber şi nici plătite având în vedere bugetul insuficient, alocat pentru 2019”, susţine Mihai Cătălin Pavel, preşedintele filialei Galaţi a Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare.

Refuzul de a munci în plus exprimat de angajaţi va aduce autorităţile în situaţia de a nu mai putea asigura corespunzător misiunile de pază, escortare şi supraveghere cu respectarea programului zilnic, a legislaţiei aplicabile şi regulamentelor specifice.

Revendicările lucrătorilor din penitenciare:

-Adoptarea statutului poliţistului de penitenciare (eliminarea amendamentelor neconstituţionale, nedemocratice şi anti-sindicale) - stadiu: Camera Deputaţilor (for decizional);

-Publicarea de urgenţă a ordinului de ministru privind plata orelor suplimentare pentru perioada 2019-2021 (impus prin OUG 114/2018) - similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională;

-Plata muncii suplimentare (conform legii) - similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională;

-Plata cheltuielilor turistice conform legii (conform legii) - similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională;

-Actualizarea normelor de hrană şi echipament (conform legii) - similar celorlalte instituţii din structura de apărare naţională;

-Oprirea suprasolicitarii şi vulnerabilizarii personalului ca soluţie pentru lipsa de resurse umane şi financiare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite