Prinşi băuţi la volan. Şoferii inconştienţi s-au ales cu dosare penale şi riscă acum închisoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii gălăţeni au depistat în trafic doi şoferi, unul chiar fără permis de conducere, care băuseră bine înainte de a se urca la volan.

Pe14 octombrie, o patrulă din cadrul secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti a oprit pentru control un autoturism care circula pe D.N. 25, în interiorul localităţii Iveşti.

”În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 43 ani, care conducea autoturismul, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, cu ocazia testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat comisarul Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

De asemenea, s-a stabilit că pasagerul aflat în dreapta şoferului, o femeie de 28 ani, din comuna Umbrăreşti, i-a încredinţat acestuia autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice, deşi cunoştea faptul că bărbatul nu are permis de conducere.

Poliţiştii au deschis dosare penale pe numele celor doi pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere sub influenţa alcoolului şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede deţinerea permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă acest document.

O zi mai târziu, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Bujor au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.J. 242B, pe raza satului Umbrăreşti.

Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 52 ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de  0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi acesta s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite