Primarul unei localităţi din judeţul Galaţi, şofer pe microbuzul şcolar pentru că nu are bani să plătească un alt salariu
0Adrian Filote, primarul comunei Fârţăneşti, se ocupă să ducă zilnic, în timpul anului şcolar, în jur de 80 de elevi de la cele trei sate componente ale comunei la Liceul Tehnologic din Târgu Bujor, un oraş aflat la 15 kilometri de Fârţăneşti.
Microbuzul a fost repartizat localităţii la începutul anului şcolar, dar pentru că în organigrama nu era trecut şi un şofer, edilul s-a oferit el să asigure transportul. La prima oră, Adrian Filote face câteva drumuri pentru a duce copiii la şcoala din oraşul Tg. Bujor. Cum termină cursele merge la primărie pentru a-şi face treburile de edil, dar ia din nou o pauză aproape de prânz, când trebuie să meargă să aducă acasă elevii de la oraş.
„Am făcut deja, de când am primit microbuzul şcolar, peste 45.000 de kilometri, dar nu am ce să fac, nu aveam prevăzut post de şofer pentru el”, spune edilul.
Toata lumea-i fericită: părinţii sunt multumiţi că nu mai dau bani pentru naveta copiilor, iar profesorii au satisfacţia că elevii nu le mai întârzie la ore.
Pe lângă faptul că întârziau şi deranjau orele domnilor profesori, copiii care veneau din alte localităţi pierdeau din materie, era numai în dezavantajul lor. Acum, cu toţii sunt la timp la şcoală, unii chiar mai devreme!”, spune un profesor de la Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din Tg. Bujor.
Potrivit primarului oraşului Tg. Bujor, Laurenţiu Gîdei, distanţa dintre cele două localităţi este de 15 kilometri. Pentru transportul copiilor, părinţii acestora erau nevoiţi să scoată din buzunare, zilnic, câte şase lei.
Posturile au fost deblocate, iar primarul va organiza luna viitoare concurs şi speră să angajeze şofer pe microbuzul şcolar din comuna Fârţăneşti.