Peste 3.000 de gălăţeni, în carantină generală din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19
0Locuitorii comunei Cuza Vodă, din judeţul Galaţi, vor intra de astăzi, de la ora 20.00, în carantină generală timp de 14 zile, după ce rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 a crescut. Ordinul de instituire a carantinei a fost emis de Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.
Pe perioada carantinei, este interzisă circulaţia persoanelor şi a vehiculelor în intervalul orar 23.00-5.00. Excepţie fac bolnavii cronici, femeile gravide şi urgenţele medicale, anunţă Prefectura Galaţi.
„Ca urmare, a solicitării CJSU Galaţi, Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei a emis ordinul de instituire a carantinei zonale pentru comuna Cuza Vodă, judeţul Galaţi, începând de astăzi, 29.12.2020, ora 20.00, pentru 14 zile.În zona de carantină se aplică în mod corespunzător toate interdicţiile şi restricţiile stabilite în perioada stării de alertă, prevăzute în Legea nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare şi respectiv H.G. nr. 1.065 din 11.12.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020”, a transmis Prefectura Galaţi.
Este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere. Prin urmare, sunt recomandate recomandă următoarele rute ocolitoare: DJ 251 – DJ 254 Pechea – Iveşti; DJ 255 intersecţie cu DN25 Slobozia Conachi – Piscu; DJ 251 Slobozia Conachi – Schela; DJ 255 Pechea – Suhurlui.
Totodată, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi vor stabili asigurarea continuităţii actului medical prin medicii de familie din comuna Cuza Vodă şi vor întocmi lista cu diferitele categorii de persoane cu risc medical, cum ar fi: bolnavi cronici, femei gravide, persoane dializate, pacienţi oncologici.
Din zona menţionată este permisă intrarea, respectiv ieşirea pentru:
a) tranzitarea fără oprire de către mijloacele de transport auto destinate pentru transportul călătorilor / pasagerilor din autovehicule proprietate personală / de marfă, care se deplasează în alte localităţi decât cea carantinată, având ca itinerariu DJ255 Slobozia Conachi – Pechea;
b) mijloacele de transport al călătorilor pot opri în zona filtrelor instituite de către forţele de ordine, fiind interzisă cu desăvârşire oprirea în localitatea carantinată;
c) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice, precum şi aprovizionării populaţiei, pe baza documentelor justificative care să indice scopul şi destinaţia transportului;
d) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, sanitar veterinar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor, transporturilor şi activităţilor cu caracter religios;
e) voluntarii ce vor asigura alimente, medicamente şi bunuri de strictă necesitate, pe baza unei adeverinţe eliberată de către Primăria Cuza Vodă; lista de voluntari va avea un număr de maxim 15 persoane şi va fi întocmită de către Primăria comunei Cuza Vodă, componenţa acesteia rămânând neschimbată pe toată durata institurii măsurii şi avizată de către Centrul Judeţean pentru Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Galaţi;
f) persoanele ce desfăşoară activităţi agricole, sau pentru comercializarea produselor agroalimentare, prin completarea declaraţiei pe proprie răspundere, prevăzută în Anexa nr. 1.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi va asigura transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul Ro-Alert, la ora 15.30, către populaţia din localitatea carantinată cu regulile care trebuie respectate.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Mesajul tranşant al unui medic pentru cei care refuză să se vaccineze anti-COVID
Persoanele nevaccinate împotriva COVID-19 le pot infecta pe cele vaccinate? Dar invers?