Originea surprinzătoare a expresiei „vacs albina“. A intrat în folclor cu ajutorul unui produs care a cucerit lumea
0Creatorul mărcii care a devenit expresie uzuală este germanul cu cetăţenie română Max Fischer, care a deţinut la Galaţi, între 1891 şi 1928, cea mai mare fabrică de „vacs, cremă de ghete şi unsori industriale” din România. Expresia a intrat în limbajul curent în perioada interbelică, pe fondul câtorva scheciuri umoristice de mare succes.
Probabil că există vreun român care să nu fi auzit, fie şi măcar odată în viaţă, expresia „vacs albina”. Folosită cu repetiţie - în perioada interbelică mai ales - în schechiuri de revistă (Constantin Tănase a fost principalul „colportor”, urmat, mai aproape de zilele noastre, de Vasile Tomazian şi Dem Rădulescu), expresia a intrat repede în vorbirea uzuală, fiind asimilată la început de limbajulul colocvial, după care a răzbătut şi în zone în care limba literară părea să fie suverană.
Chiar dacă utilizarea este frecventă, foarte puţină lume ştie, totuşi, de unde vine această alcătuire de cuvinte care defineşte, în esenţă, ceea ce am putea numi „flecuşteţ”.
De altfel, până şi în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), cuvântul „vacs” a intrat cu un sens nu tocmai măreţ: „VACS, vacsuri, s. n. 1. Preparat, de obicei de culoare neagră, folosit (în trecut) la unsul sau la lustruitul încălţămintei de piele şi al hamurilor; p. ext. cremă de ghete. 2. Fig. (Pop. şi fam.) Lucru fără nicio valoare, fără nicio însemnătate. – Din germ. Wachs - cremă”. (DEX 2009).
De ce a devenit vacsul un lucru de nimic?
Inventat prin secolul al XV-lea (sursele sunt neclare) de un polonez care îşi curăţa coşul de fum, vacsul a fost, vreme de aproape un secol, un produs revoluţionar, de primă mână. Reclamele de pe la jumătatea secolului al XIX-lea prezintă produsul ca pe un fel de „leac” miraculos, care dubla sau chiar tripla durata de viaţă a hamurilor şi a ciubotelor.
Neîndoielnic că la început era şi destul de scump, căci nu oricine îşi putea permite să-şi dea cizmele cu alifia bine mirositoare făcută din ceară de albine, negru de fum şi ceva arome de plante (mai ales levănţică).
Între timp, însă, până către finalul sescolului alXIX-lea, odată cu industrializarea accelerată, vacsul a devenit un produs uzual, din ce în ce mai ieftin, pentru ca după 1915 să primească o lovitură năucitoare de la crema de ghete fabricată pe bază de petrol şi să pice în derizoriu.
După 1920, vacsul devenise atât de ieftin (dat fiind că pierduse definitiv competiţia cu crema de ghete), încât se dădea în prăvălii ca rest în loc de mărunţiş. Atunci a şi căpătat sensul cu care s-a consacrat în DEX şi cu care va rămâne probabil mult timp şi după ce oamenii vor fi uitat definitiv ce a fost acela vacs.
„Vacs Albina” are rădăcinile înfipte în malul Dunării
Puţini ştiu că aici, în România, piaţa vacsului a fost dominată câteva decenii de o fabrică din Galaţi care aparţinea germanului cu cetăţenie română Max Fischer.
De altfel, tocmai de la această fabrică – se numea.... „Albina” – vine partea a doua a expresiei de la care am pornit acest articol. Vaxul „Albina” de la Galaţi ajunsese atât de faimos în Europa, încât pe la 1900 exporta circa 600 de vagoane de produs pe an, în special către Austria, Franţa, Germania, Anglia, dar şi în... China şi Japonia.
Istoria industriaşului Max Fischer o regăsim cu lux de amănunte în două excepţionale cărţi realizate de istoricul gălăţean Tudose (Tedy) Tatu: „Istoria trudită a fabricilor uitate” (scoasă în 2008, sub patronajul patronatului IMM-urilor din Galaţi) şi albumul „Industrii şi comercianţi gălăţeni, harnici şi de temut/ Mărci de fabrică şi comerţ (1890-1940)” (scos în 2013, împreună cu Adrian Pohrib.
„Vacs „Albina” cel mai bun din lume/ !Albina” fabrica de prod. Chimice Max Fischer & Co. Galatz/ Cirage Albina/ prépare par le fabr. de prod. Chimiques” (Reclama de la 1898 a fabricii de vacs „Albina”)
Neamţul Max Fischer era născut pe la 1840 (izvoarele istorice consemnează doar anul morţii – 1929 – afirmând despre el că se apropia de 90 de ani) şi n-a fost un mare industriaş de la bun început. Proprietar al unor prăvălii şi mici ateliere de manufactură, el s-a remarcat ca membru al mişcării masone.
La 1865, Max Fischer figurează ca membru al Lojii „Discipolii lui Pitagora”, iar în 1885-1886 ajunsese la gradul de Port Stindard, potrivit lui Grigore Trancu-Iaşi (ziarul „Dimineaţa” din 8 noiembrie 1929, când se anunţă moartea industriaşului.
În 1891, el cumpără manufactura de vacs a lui Hugo Popper (era cam pe unde se află acum Facultatea de Mecanică din Galaţi), pe care o redenumeşte „Albina” şi căreia îi anexează o secţie de bidoane şi cutii din tablă. Producţie devenea integrată, iar marca „Vax Albina” îşi începea vremurile de glorie.
După numai trei ani, „Albina” capătă statut de fabrică, cu utilaje moderne (pentru acea vreme, evident), iar în 1887 apare în catastife ca beneficiară a unei scutiri legale de impozite pe timp de 15 ani (!), deoarece făcuse o investiţie de capital de peste 50.000 de lei şi avea peste 25 de angajaţi.
Ulterior, până la 1908, fabrica îşi extinde continuu producţia, atât ca dotare tehnică, dar şi ca număr de angajaţi (la un moment dat avea peste 600). Ajunge să fabrice produse zincate şi, suprinzător pentru acele timpuri, maşini de spălat marca „Favorita”, o premieră pentru industria românească.
Ramura chimică a fabricii ocupa o hală de 4.500 de metri pătraţi şi producea de la vacs, cremă de ghete (mărcile Albina, Pyramides, Star. Whitebox şi Vezuviu), până la ceară de parchet şi tot felul de unsori industriale.
Producţia anuală depăşeşte 1,2 milioane de lei (o sumă foarte mare în acele vremuri), iar fabrica devine principalul furnizor de vacs şi unsori al armatei române.
Max Fisher ajunge membru în Consiliul superior al Comerţului, ofiţer al Ordinului Coroana României, fiul şi asociatul său, Heinrich, fiind cavaler al aceluiaşi înalt ordin creat de Carol I pentru a răsplăti servicii deosebite aduse statului, ordin care se conferea şi militarilor, dar şi civililor români.
La Expoziţia de la Paris din 1900, „Albina” primeşte Medalia de Aur
La marea Expoziţie Universală de la Paris, din 1900, „Albina” a primit Medalia de Aur şi Menţiunea de Onoare.
Acelaşi premiu l-a câştigat şi la o expoziţie naţională la Bucureşti, în 1903, iar în anul jubiliar 1906, la marea Expoziţie Generală din capitală, fabrica primea Medalia de Aur, însă în afara concursului, deoarece Fisher, recunoscut ca un mare industriaş şi inovator, fusese ales în juriul naţional.
Activitatea continuă cu succes până în 1928, când criza industrială începe să lovească puternic industria românească. În 1930, marea fabrică gălăţeană nu mai apare înregistrată, după ce, cu un an înainte, Max Fischer murea, la aproape 90 de ani, în Viena.
„S-a stins la Viena, în modesta-i locuinţă din Kasernenstrasse 4, industriaşul gălăţean Max Ficher.Luptând cu greutăţile, cu începuturile modeste ale întreprinderii sale, ajunsese înainte de război să fabrice produse care duceau departe, peste mări şi ţări, faima muncii româneşti.De la un mic atelier într-unul din cartierele primului port al ţării, ale cărui maşini erau puse în mişcare de un cal, Fischer în ultima vreme se număra printre întreprinderile care exportau mărfurile în Occident şi în Extremul Orient.În fiecare din produsele sale, Fischer punea ceva din sufletul lui, punea ceva din dorinţa de a vedea cum munca şi priceperea românească pot concura cu străinătatea”. (Grigore Trancu-Iaşi - Ziarul „Dimineaţa”, nr. 8224/8 nov. 1929)
Din „Vacs Albina” n-a mai rămas decât expresia
La peste un secol de la momentele de glorie mondială ale celebrului vacs „Albina”, contemporanii nu mai pot să ia contact cu nimic din fabrica de odinioară, care a dispărut pentru a face loc clădirilor moderne.
Doar undeva, pe strada Cuza (la numărul 53), la nici 100 de metri de casa în care a locuit cândva domnitorul Unirii, se mai află, într-o stare deplorabilă, casa familiei Fischer.
Construită la 1900, casa, în prezent abandonată, este marcată cu bulină roşie de risc seismic şi cu siguranţă că se va prăbuşi la următorul cutremur, ştergând pentru totdeauna ultima urmă a prezenţei la Galaţi a lui Max Fischer, regele cremei de ghete cunoscută sub denumirea de „Vacs Albina”.
În încheiere, merită să mai cităm câteva rânduri din articolul din „Dimineaţa”al lui Grigore Trancu-Iaşi, căci vorbele contemporanilor lui Max Fischer au, cu siguranţă, o „greutate” ce nu poate fi egalată de epitetele prezentului.
„La 80 de ani, pe când era la Viena, era fericit că şi-au amintit de el comercianţii din Galaţi. Cum să nu-şi fi amintit? Odinioară, întemeiase cu regretatul N.N.Madgearu, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ din Galaţi, cu veneratul Gheorghe Fernic - fost proprietar al Şantierului Naval din Galaţi, ulterior preşedinte al Camerei de Comerţ din Ploieşti - I.G. Munteanu şi alţii, „Uniunea comercială şi industrială” din Galaţi, al cărei secretar general a fost câţiva ani. Uniunea a luptat pentru revendicările comerţului gălăţean, scoţând „Revista” ei şi utilizând toate mijloacele pentru a salva Galaţii - „Burges la Morte”, cum i se spunea – de agonia în care zăcea. Multe din instituţiile şi îmbunătăţirile aduse acestui oraş sunt datorate activităţii Uniunii Comerciale de acolo”, scrie Grigore Trancu-Iaşi.
Se încarcă comentariile...
