O fetiţă de 12 ani a ajuns la spital după ce fratele ei a lovit-o cu o cărămidă în cap. Amândoi erau beţi, iar adolescentul a fost internat la Psihiatrie
0Echipajul de pe Ambulanţă sosit la locuinţa familiei Iancu din localitatea gălăţeană Cuca a fost uimit să constate că mama, tatăl, fiica şi fiul acestora erau în stare de ebrietate.
Episod tragicomic în comuna gălăţeană Cuca. O Ambulanţă s-a deplasat pe 9 iunie la domiciliul familiei Iancu, unde medicii fuseseră anunţaţi că s-ar afla o fetiţă de 12 ani care suferise o lovitură în zona capului.
Familia Iancu este cunoscută în localitate prin beţiile şi scandalurile pe care le provoacă în comunitate.
Când au ajuns la faţa locului, medicii au descoperit că atât fata, cât şi fratele ei, dar şi mama şi tatăl acestora abia se mai ţineau pe picioare de beţi ce erau.
Din discuţiile cu localnicii, a ieşit la iveală faptul că fetiţa de 12 ani a avut o discuţie contradictorie cu fratele său (16 ani), care a luat o cărămidă şi a lovit-o în cap.
Victima a suferit o plagă în regiunea parietală şi a fost transportată la spitalul ”Sfântul Ioan” din Galaţi pentru îngrjiri medicale.
Mama fetiţei, dar şi fiul său, care se pare că suferă de un uşor retard mintal, au fost internaţi la Psihiatrie.
Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului Galaţi avea sub monitorizare familia Iancu de câteva luni, iar acum au declanşat o anchetă socială, în urma căreia este posibil ca cei doi minori să fie luaţi de la părinţi şi daţi în îngrijirea unei alte familii.