Marius Stan, în chestiunea căldurii: „Oamenii ne pot întreba la un moment dat de ce subvenţionăm neplata în loc să dezvoltăm oraşul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul Galaţiului a precizat că municipalitatea a plătit în ultimii trei ani subvenţii pentru apa caldă şi căldură însumând aproape 18 milioane de euro, bani de care au beneficiat doar cei care se încălzesc centralizat, adică 60% dintre gălăţeni. Ceilalţi 40% sunt egali cu restul doar la plata impozitelor, nu şi la subvenţii.

La ultima şedinţă de Consiliu local, primarul Galaţiului, Marius Stan, a pus, pentru prima oară în mandatul său, problema echităţii acordării subvenţiilor pentru energia termică.

„Pe o evaluare făcută, aşa, grosso modo, în trei ani din acest mandat am dat peste 70 de milioane de lei pentru subvenţie. Pe bună dreptate, orice alt cetăţean care nu e dependent de sistemul centralizat ne poate întreba cu ce drept noi, Consiliul Local, Primăria, am refuzat să ducem aceşti bani în dezvoltarea oraşului şi i-am dus pe subvenţie”, a spus Marius Stan.

Este de menţionat că doar 60% dintre locuitorii Galaţiului beneficiază de energie termică (apă caldă şi căldură) în sistem centralizat, ceilalţi 40% având surse de apă caldă şi de căldură independente. Aceştia din urmă nu beneficiază de subvenţii din partea primăriei, deşi plătesc impozite la fel ca toată lumea şi, cel puţin în teorie, sunt egali în drepturi cu cei branşaţi la reţeaua publică.

De altfel, în ultimele zile s-a vorbit destul de mult despre un grup de iniţiativă care vrea să strângă semnături pentru a acţiona Consiliul local în judecată şi să ceară daune pentru subvenţionarea discriminatorie a încălzirii locuinţelor.

Parcă pentru a confirma suspiciunile, primarul s-a arătat deranjat de faptul că o mare parte din banii plătiţi ca subvenţii s-au dus, de fapt, pentru.încălzirea locuinţelor rău-platnicilor.

„Pe mai departe, dacă sistemul se opreşte, nu vom mai putea da un răspuns care să permită celor care abuzează de sistemul centralizat să fiinţăm aşa”, a mai spus Marius Stan.

Curg banii către Calorgal

La ultima şedinţă de CL, aleşii au rectificat bugetul local de venituri şi cheltuieli al municipiului şi au majorat capitalul social al Calorgal SA (noua firmă de distribuţie a agentului termic în Galaţi)  cu suma de 1,5 milioane de lei, ajungând la 4,9 milioane.

Cei 1,5 milioane de lei au fost viraţi în conturile Calorgal, iar de acolo au ajuns integral la ArcelorMittal, ca avans pentru energia termică ce va fi livrată sub formă de apă fierbinte.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite