La Galaţi, PET-urile colectate selectiv de la populaţie sunt furate cu camionul
0
S-au convins despre acest lucru chiar şi poliţiştii locali. Mai mult, când au vrut să oprească un astfel de camion, şoferul a călcat acceleraţia şi a vrut să spele putina. Până la urmă a fost prins şi s-a ales cu dosar penal.
Totul a început în momentul în care un echipaj al Poliţiei Locale Galaţi a văzut o autoutilitară care se deplasa pe strada Frunzei, spre intersecţia cu strada Prelungirea Brăilei, încărcată cu mai mulţi saci ce conţineau PET-uri.
Având în vedere că pe acest sector de drum este interzis accesul autovehiculelor cu masa maximă admisă mai mare de 3.5 t, oamenii legii l-au somat pe şofer să oprească, prin semnalele acustice şi luminoase. Cum şoferului nu prea i-a păsat de acest lucru, poliţiştii l-au urmărit pe strada Prelungirea Brăilei, acolo unde a şi fost prins.
În semiremorca autoutilitarei, ce aparţine unei societăţi din Galaţi, au fost găsiţi nouă saci cu PET-uri (aproximativ 380 kg), ridicate din recipientele de colectare selectivă amplasate pe raza municipiului Galaţi.
Conducătorul auto nu a putut să le arate oamenilor legii documente legale privind achiziţionarea şi transportul respectivei încărcături, motiv pentru care s-a ales cu dosar penalDocumentele au fost predate lucrătorilor de la Secţia Nr.3 Poliţie pentru continuarea cercetărilor.
Cele 380 kg de materiale plastice reciclabile au fost lăsate în custodie la Secţia Depozite şi Reciclare – Staţia de Sortare Barboşi.