Jumătate din oraşul Galaţi rămâne joi fără apă potabilă. Oprirea durează 16 ore şi este provocată de o serie de lucrări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furnizarea apei potabile este sistată de la ora 8,00 şi până la miezul nopţii. Apă Canal SA recomandă celor afectaţi de oprirea apei să-şi facă rezerve din vreme. De asemenea, pentru situaţii deosebite se poate pune la dispoziţie o maşină-cisternă.

Circa o jumătate din locuitorii oraşului Galaţi rămân joi, 18 octombrie 2018, pentru 16 ore, fără apă potabilă.

„În cadrul lucrărilor de investiţii executate de Societatea APA CANAL S.A. Galaţi în municipiul Galati, lucrări ce fac parte din „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă si Apă Uzată în Judeţul Galaţi, în perioada 2014 – 2020”, respectiv Contractul de lucrări GL-CL-01 „Alimentare cu apă şi canalizare în Aglomerările Galaţi şi Smârdan”,  din data de 18 octombrie 2018, SC Rotary Constructii SRL va demara lucrările de reabilitare a Staţiei de Repompare Fileşti (rezervoare, conducte principale de alimentare cu apă, armături etc)”, a explicat Apă Canal SA motivul întreruperii furnizării. 

Reabilitarea Staţiei de Repompare Fileşti reprezintă unul din cele mai ample şi complexe obiective ale Contractului de lucrări din municipiul Galaţi şi presupune lucrări de anvergură în incinta staţiei. Investiţia este finanţată cu fonduri europene, ceea ce implică obligativitatea respectării cu stricteţe a termenelor de execuţie din contract.

„Anvergura, complexitatea şi importanţa lucrărilor ce vor fi executate impune scoaterea din funcţiune a obiectivului Staţia de repompare Fileşti. Prima oprire, necesară pentru a crea premisele începerii execuţiei lucrărilor s-a stabilit pentru 18 octombrie 2018, intervalul orar 8,00 – 24,00”, a precizat Apă Canal SA.

Lista celor afectaţi include blocuri, abonaţi casnici, agenţi economici, instituţii din arealul cuprins între: str. Gh. Doja, bdul. G. Coşbuc, str. Drumul Viilor, str. N. Mantu, str. Drumul de Centură, Sat Fileşti, Calea Smârdan.

Sunt incluse următoarele cartiere, cu străzile adiacente: Cartier Aurel Vlaicu; Cartier Siderurgiştilor Vest, Cartier Micro 14 (inclusiv Viaduct); Cartier I.C. Frimu; Cartier Fileşti; Sat Fileşti, Cartier Micro 38; Cartier Micro 39A; Cartier Micro 39 B; Cartier Micro39C; Cartier Micro 40; Cartier Micro 13 B; abonaţi casnici, agenţi economici, instituţii din străzile Ştiinţei, T. Vladimirescu, Brateş, Gerului, Şarpelui, Luceafărului, Picturii, Lacului, V. Babeş, Aleea CFR 1,2,3, Radu Negru (tronson str. Ştiinţei – str. T. Vladimirescu), Domnească (tronson str. Basarabiei – Parc CFR), Cezar (tronson str. Domnească – str. Grădina Veche), Grădina Veche, D. Bolintineanu (tronson str. Domnească – str. Grădina Veche), V.Alecsandri (tronson str. Domnească – str. Grădina Veche), Ep. Melchisedec Ştefănescu (tronson str. M. Bravu – str. Grădina Veche), M. Bravu (tronson str. Basarabiei – str. V. Alecsandri), Afinului.

„Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de sistarea apei potabile, mulţumim pentru înţelegere şi îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp. Totodată, rugăm toţi abonaţii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada întreruperii furnizării apei”, a precizat societatea de utilităţi.

Pentru situaţii deosebite, Apă Canal SA a anunţat că va pune la dispoziţie  cisterne cu apă, cererile putând fi făcute la Dispeceratul societătii noastre, la numerele de telefon 0236/463294 si 0236/473380 int.133. Vor avea prioritate unităţile spitaliceşti, unităţile şcolare, obiectivele socio-culturale.

Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă si Apă Uzată în Judeţul Galaţi, în perioada 2014 – 2020″ este co-finanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020. Durata contractului este de 105 luni, respectiv până la data de 31.12.2023, iar valoarea totală a Contractului de Finanţare este de peste 822 de milioane lei (cu TVA inclus), respectiv aproximativ 180 de milioane de euro. 

Proiectul se va desfaşura pe teritoriul a 22 de UAT-uri şi va cuprinde lucrări de extinderi ale reţelei de alimentare cu apă şi ale reţelei de canalizare, realizarea staţiilor de tratare apă potabilă noi şi a staţiilor de epurare, precum şi lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare. Contractul de lucrări GL-CL-01 Alimentare cu apă şi canalizare în Aglomerările Galaţi şi Smârdan este în valoare de 102.821.009 lei, fără TVA. Durata de execuţie a contractul de lucrări este de 30 luni de la data ordinului de începere, plus 36 luni perioada de notificare a defectelor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite