Inovaţie a studenţilor gălăţeni: batonul proteic din soia şi zer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei studenţi ai Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi au creat alături de profesorii coordonatori un baton proteic cu un conţinut ridicat în antioxidanţi şi fibre, care ajută atât sistemul imunitar, cât şi peristaltismul.

Marian Neculau, Ramona Ifrim şi Cristian Dragomir, studenţi la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi, coordonaţi de profesorul doctor inginer Petru Alexe, asistentul universitar doctor inginer Ina Vasilean şi asistentul universitar doctor inginer Livia Pătraşcu, au impresionat în acest an la „Ecotrophelia“, un concurs naţional de inovare în domeniul produselor alimentare dedicat studenţilor.

Cei trei au învins alte 14 echipe din şase centre universitare din România cu un produs inovativ. Este vorba de un baton proteic reinterpretat HiProBar, a cărui noutate este dată de combinarea a două surse proteice de înaltă calitate în vederea obţinerii unui produs echilibrat în conţinutul de aminoacizi.

„Ideea iniţială a pornit de la un proiect realizat în cadrul facultăţii. În momentul în care am văzut potenţialul proiectului am trecut la realizarea lui pentru a participa la un concurs de anvergură. Iniţial, am dorit să obţinem un produs cât mai sănătos şi ne-am gândit că un baton proteic ne-ar permite să îmbinăm toate aceste avantaje ale produsului. Baza produsului este o combinaţie dintre două surse proteice, un izolat din soia şi un concentrat din zer. S-a realizat un calcul, în urma unei analize a aminoacizilor din fiecare sursă, permiţându-ne astfel să obţinem o pondere din cele două surse, pentru a obţine cel mai sănătos şi echilibrat mixaj dintre cele două surse de proteine. Am obţinut un produs atractiv şi din punct de vedere organoleptic, nu doar funcţional şi nutritiv. Pentru a face asta, am înlocuit clasicul zahăr folosit în majoritatea produselor cu miere şi merişoare, ceea ce ne-a permis să obţinem un gust foarte bun din surse cât mai sănătoase şi mai complete“, ne explică Cristian Dragomir, student în anul al-IV-lea, cum a porrnit ideea acestui proiect. Batonul proteic reprezintă o abordare sănătoasă, fiind destinat persoanelor active, sub formă de gustare între mese.

Conţinut ridicat în antioxidanţi şi fibre

HiProBar are un conţinut ridicat în antioxidanţi şi fibre, ajutând atât sistemul imunitar, cât şi peristaltismul. Conceptul produsului se bazează pe mai multe tendinţe actuale, cum ar fi: consumul de alimente „ready to eat“, ambalare minimală, etichetă curată, amprentă minimă de carbon şi procesare termică minimă.

„Acest rezultat de la concursul «Ecotrophelia » era previzibil pentru că munca acestei echipe nu a început ieri, alaltăieri, ci în urmă cu un an. Acest produs s-a născut în perioada în care colegele mele mai tinere erau masterande şi cred că el poate câştiga şi faza internaţională a concursului“, a declarat profesorul Petru Alexe, fostul decan al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi.

O firmă de profil a finanţat proiectul studenţilor gălăţeni şi face acum ultimii paşi pentru a scoate produsul pe piaţă. „Acum ceva timp ne-am luam angajamentul de-a aduce pe piaţă produse sănătoase. Ideea acestui produs, conceptul, a pornit de la dorinţa de a scoate batonul proteic din consumul de nişă. Am dorit să facem un produs echilibrat în aminoacizi esenţiali şi să îl propunem populaţiei active. Am dorit să venim cu o gustare sănătoasă între mese, care să asigure necesarul de proteine, dar nu orice fel de proteine. Vorbim de proteine de înaltă calitate, dorind totodată să aducem şi o funcţionalitate a produsului prin asigurarea unui conţinut bogat în fibre alimentare. Acesta este semnificativ mai mare comparativ cu alte batoane proteice existente pe piaţă, venind şi cu conţinut ridicat de aminoacizi şi minerale“, explică asistentul universitar Livia Pătraşcu motivele care au stat în spatele creării produsului.

image

Batonul proteic din soia şi zer FOTO: Valentin Trufaşu

La rândul său, asistentul universitar Ina Vasilean spune ce anume se doreşte pentru acest produs: „Este destinat persoanelor care au activitate fizică intensă, dar noi am încercat să îl îmbunătăţim şi să îl aducem spre sfera largă de consum. Astfel, orice persoană activă îl poate consuma fără probleme. Cei doi asistenţi universitari sunt, la rândul lor, creatorii unui produs ce a impresionat specialiştii din Europa şi poate revoluţiona industria de profil: este vorba de un pateu vegetal din făină de linte roşie şi bob. Livia Pătraşcu, Ina Vasilean, profesorul Iuliana Aprodu şi doctorandul Marian Nicolau, au reuşit performanţa de a câştiga medalia de aur la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva, care a avut loc în perioada 29 martie-2 aprilie 2017. Produsul dascălilor gălăţeni valorifică două leguminoase ignorate de industria alimentară, în ciuda calităţilor lor nutriţionale. Este vorba de linte şi bob, care au mai puţină grăsime decât soia. Şi procesul tehnologic reprezintă o inovaţie, pentru că stabilizarea produsului nu a fost deloc uşoară, ţinând cont că nu conţine deloc E-uri. 

Duc batonul la finala „Ecotrophelia“ de la Londra

Diferenţa faţă de alte batoane proteice de pe piaţă o face proteina echilibrată folosită la crearea HiProBar. Studenţii au făcut un calcul al  mixului proteic din acest baton, astfel încât să se ajungă la o calitate superioară a proteinei. Nu întâmplător tinerii au ales izolatul proteic de soia şi concentratul proteic de zer, combinaţia asigurând un echilibru optim de aminoacizi şi minerale. Produsul poate fi consumat în principiu fără restricţii pentru că nu conţine gluten.

image

Petru Alexe, Cristian Dragomir, Livia Pătraşcu şi Ina Vasilean FOTO: Valentin Trufaşu 

Persoanele care suferă de diabet îşi pot calcula concentraţia de carbohidraţi recomandată de medic şi dacă se încadrează în aceasta, îl pot consuma, de asemenea, fără probleme. Creatorii batonului proteic au semnat deja un contract cu o firmă de specialitate, care va scoate produsul pe piaţă până la finalul anului în curs, la un preţ de aproximativ cinci lei pe bucată. Reprezentanţii firmei le-au acordat şi asistenţă la definitivarea reţetei produsului, pentru că anumite detalii sunt cunoscute doar când acesta intră în procesul tehnologic de producere pe scară largă.

Echipa câştigătoare a concursului naţional „Ecotrophelia“ din 2017 va merge la faza finală a competiţiei, care va avea loc în luna noiembrie la Londra. Juriul care va evalua produsele este format exclusiv din specialişti din mediul economic, iar primul lucru pe care îl vor lua în considerare este aplicabilitatea practică a unui produs şi efectul pe care îl va avea în mediul economic. Batonul proteic creat de studenţii gălăţeni îndeplineşte cu prisosinţă aceste criterii prin mixul proteic calculat, la care se adaugă şi alune, miere, ulei de cocos, merişoare şi un conţinut ridicat de fibre şi antioxidanţi. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite