Iniţiativa unui împătimit de fotbal: a înfiinţat echipa FC COVID-19. Evoluează într-un campionat local de fotbal
0Un bărbat din localitatea Matca, cel mai important bazin legumicol al ţării, a înfiinţat o echipă de fotbal intitulată sugestiv ”FC COVID-19”. Poliţiştii au aflat ulterior că se organizase ilegal şi un campionat local de fotbal.
Un bărbat din comuna gălăţeană Matca a făcut furori pe internet după ce a înfiinţat o echipă de fotbal, pe care a denumit-o ”FC COVID-19”. Dincolo de partea amuzantă a situaţiei, iniţiativa a scos la iveală şi faptul că în localitate se organizase ilegal şi un campionat local de fotbal, iar poliţiştii au intrat pe fir.
”Având în vedere informaţiile apărute în mediul online, pe un site de socializare, cu privire la organizarea, în perioada 23-27 ianuarie, a unui campionat local de fotbal, în comuna Matca, din judeţul Galaţi, poliţiştii s-au autosesizat, efectuând verificări, în urma cărora au identificat organizatorul acestui eveniment. Este vorba despre un bărbat, din comuna Matca, căruia poliţiştii i-au pus în vedere faptul că, în perioada stării de alertă, conform prevederilor legii 55/2020, organizarea unor astfel de evenimente este interzisă”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Poliţiştii efectuează acum verificări pentru a stabili dacă bărbatul sau altcineva din comunitate au organizat meciuri de fotbal şi în perioada anterioară. Organizatorii s-au dat singuri de gol după ce au publicat pe reţelele de socializare programul campionatului local de fotbal, conform căruia au avut loc 12 meciuri în intervalul 19-21 ianuarie.
FC COVID-19 ar fi urmat să joace un meci chiar sâmbătă, 23 ianuarie, având programată o altă partidă pe 27 ianuarie, dar poliţiştii le-au dat planurile peste cap organizatorilor.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
Contraindicaţia categorică a vaccinului împotriva COVID. Ce spune medicul Virgil Musta
Persoanele care au avut COVID îşi păstrează imunitatea cinci luni. Studiu