GALERIE FOTO De la scheme de dans la driblinguri şi şuturi la poartă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băieţii au avut pe margine o susţinere de încredere: majoretele!
Băieţii au avut pe margine o susţinere de încredere: majoretele!

Dansatorii din mai multe judeţe s-au înfruntat pe terenul de fotbal în prima competiţie de acest gen organizată la Galaţi. După ce au arătat ce ştiu pe terenul de sport, tinerii s-au retras la o petrecere unde au arătat ceea ce ştiu cel mai bine: să danseze.

DansPopular Galaţi şi Sueno Dance, două şcoli de dans din Galaţi - una de dans popular, cealaltă de dansuri latino - au organizat week-end-ul trecut o competiţie de fotbal între şcolile de dans din Galaţi, Brăila, Focşani şi Tulcea, prima de acest fel derulată vreodată în Galaţi.

La turneul Football Dance Cup s-au prezentat opt echipe: Dans Popular, Sueno Dance, Ritmo Caliente, toate trei din Galaţi, Salsa Mania Galaţi-Brăila, Salsa Fusion Galaţi-Braila, Salsa For All Focşani şi două ansambluri de dansuri populare Ansamblul Doina Covurluiului din Galaţi şi Ansamblul Baladele Deltei din Tulcea. 

Echipele aflate pe podium la final au fost: Locul I: Salsa Fusion Galaţi-Brăila. Locul II - Ansamblul Baladele Deltei Tulcea, Locul III - Sueno Dance Galaţi. Şi, ca la fiecare competiţie de fotbal s-au premiat golgheterul competiţiei - Coman Marian - Tulcea şi portarul competitiei - Corciovei Adrian - Tulcea. Toţi participanţii au primit diplome, iar cei aflaţi pe podium au primit medalii şi bineînţeles CUPA.

„Am vrut să ne scoatem cursanţii din sălile de dans şi să facem şi sport. Totodată am vrut să socializăm şi să ne cunoaştem între noi, la nivel de şcoli”, spune Virgil Tăbuş, unul dintre organzatori. Aşa cum era de aşteptat, competiţia s-a terminat cu o petrecere de pomină, unde au fost invitaţi toţi participanţii. Şi-au arătat medaliile câştigate, după care s-au pus pe demonstraţii de dans, acolo unde se pricep cel mai bine.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite