Galaţiul găzduieşte, timp de trei zile, Festivalul Internaţional de Folclor „Ca la noi în Covurlui”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul este deja la a cincea ediţie şi aduce în faţa publicului interpreţi de folclor (interpretare vocală, dar şi instrumentişti) cu vârsta de maximum 18 ani.

Vineri, sâmbătă şi duminică (30 iunie-2 iule 2017) oraşul Galaţi va găzdui Festivalul folcloric internaţional pentru copii „Ca la noi la Covurlui” , ajuns la ediţia a V-a.

Potrivit managerului Centrului Cultural „Dunărea de Jos” (instituţia organizatoare a evenimentului), Florina Zaharia, festivalul oferă ansamblurilor şi formaţiilor cu specific folcloric ale căror membri au vârste sub 18 ani şansa de a evolua împreună, pe aceeaşi scenă, într-un schimb cultural şi o întrecere în virtuozitate realizate sub semnul prieteniei, cooperării şi toleranţei.

„Fiecare grup participant aduce pe scenă tot ceea ce are mai bun zona pe care o reprezintă: dans, cântec, tradiţie, costum. Multe dintre grupurile folclorice considerate – din cauza vârstei membrilor – a fi ”de copii” sunt, de fapt, veritabile şcoli în care ”cresc” artiştii marilor ansambluri profesioniste. Unele chiar funcţionează ca şcoli propriu-zise, cu profil artistic şi au statut academic recunoscut oficial. Altele sunt pur şi simplu foruri artistice care oferă iubitorilor de folclor autentic şansa de a practica artele tradiţionale”, a declarat Florina Zaharia.

În ediţia 2017, participă şapte ansambluri folclorice reunind 250 copii din România (patru judeţe), Moldova şi Bulgaria: Balada (Bistriţa-Năsăud), Spicul (Brăila), Rapsodia Vultureană (Vrancea), Yldizlar (Republica Moldova), Balkan Youth (Bulgaria), Olympos şi Doiniţa Covurluiului (Galaţi).

Festivalul folcloric internaţional pentru copii „Ca la noi la Covurlui” se va desfăşura pe mai multe scene, în aer liber. Accesul este gratuit pentru toţi spectatorii.

Programul Festivalului

Vineri 30 iunie, ora 18.00 

- Centrul Multicultural, str. Domnească nr.  91 (vechea clădire a Muzeului de Ştiinţe ale Naturii) – deschiderea oficială, spectacol.

Sâmbătă 1 iulie, ora 18.00 

– Grădina Publică - spectacol.

Duminică 2 iulie, ora 17.30 

– Grădina ”Leonard” a Teatrului Muzical ”Nae Leonard” – decernarea premiilor, gala laureaţilor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite