Factură de coşmar la curent: 4.000 de lei într-o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
constanda mihai

Constada Mihai, o femeie din comuna gălăţeană Frumuşiţa, spune că, deşi plătea lumina lunar 100 de lei pentru o cameră, bucătărie şi baie, factura ei pentru trei luni a ajuns la 12.500 de lei, fără nicio explicaţie din partea celor de la Electrica.

În anul 2009, Constada a început să-şi construiască o casă în Galaţi. A gândit-o ca pe un duplex, urmând ca ea să locuiască, împreună cu o nepoţică, într-o jumătate, iar una dintre fiicele ei să locuiască în cealaltă jumătate. Casa este în prezent aproape finalizată, dar singura zonă locuită este parterul uneia dintre cele două jumătăţi, adică o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi. Femeia a semnat un contract cu Electrica în 2010, iar relaţia contractuală a decurs normal până în primăvara acestui an.

„În luna februarie, a venit cineva de la Electrica să facă regularizarea pe ultimele trei luni de consum şi l-am rugat să schimbe sigiliul la contor. Nu ştiu în ce condiţii, acesta era deteriorat. Contorul este afară. Mai apoi, la regularizare, m-am trezit acasă cu o factură impresionantă: 12.500 de lei pentru trei luni“, povesteşte femeia. Asta în condiţiile în care, până în acel moment, nicio factură nu depăşise 100 de lei, iar cele mai multe erau de 60-70 de lei. Constada Mihai spune că are acasă un frigider, o maşină de spălat vase, un televizor, un boiler electric şi câteva becuri.

A apelat la instanţă

Chiar dacă femeia a făcut plângere, reprezentanţii Electrica nu vor să anuleze factura, aşa că femeia s-a adresat instanţei. „La Electrica m-am lovit de nişte funcţionari reci, care mi-au trântit uşile în nas şi nu mi-au oferit nicio soluţie de rezolvare a problemei. Nici măcar nu au vrut să vină să ia contorul la expertiză“, a spus femeia. Mai mult, au somat-o pe femeie să-şi plătească de urgenţă datoria, dar i-au spus că acceptă plata facturii în trei rate lunare. Cum suma este foarte mare, femeia nu a avut cum s-o achite, motiv pentru care, acum o săptămână, Electrica i-a debranşat locuinţa de la energia electrică.

În ajutorul femeii a sărit şi una dintre fiicele sale. Gabriela Lefter a fost împreună cu mama ei la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Galaţi, unde a făcut o plângere. „De faţă cu mine, şeful acestei instituţii l-a sunat pe şeful de la Electrica şi l-a rugat să rezolve într-un fel problema. Curios, la câteva zile am primit o adresă de la OJPC prin care contestaţia ne-a fost respinsă“, spune Gabriela Lefter.

Constada Mihai s-a hotărât până la urmă să apeleze la un avocat, cu ajutorul căruia speră să scape de această factură uriaşă. Până la ora închiderii ediţiei, Electrica Galaţi nu a reuşit să trimită un punct de vedere oficial, dar din spusele purtătorului de cuvânt, Adriana Nedelcu, cazul de la Frumuşiţa este cunoscut la nivelul conducerii instituţiei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite