Destin tragic: a coordonat realizarea primului submarin românesc, dar a murit de foame în închisoare
0Amiralul Gheorghe Em. Koslinski provenea dintr-o familie cu lungă tradiţie militară şi avea studii în Franţa şi Italia. A fost comandat de navă de luptă, şef de stat major, secretar de stat, iar timp de patru ani a fost adjutant al Regelui Ferdinand. A murit, la numai 61 de ani, în puşcăria de la Aiud şi a fost îngropat în curtea locului de detenţie.
Povestea de viaţă a unuia dintre cei mai importanţi amirali ai României, Gheorghe Em. Koslinski, este realmente impresionată. Minte sclipitoare a secolului al XX-lea, a fost considerat o adevărat revoluţionar în domeniul tehnicii militare a marinei române, însă a fost aruncat fără remuşcări în temniţele comuniste (unde a şi murit, în împrejurări încă neelucidate) şi apoi a fost şters din cărţile de istorie.
S-a născut la Galaţi, în 1889, într-o familie de veche tradiţie militară (era fiul cel mai mare al contraamiralului Emanoil Koslinski, comandantul Marinei Militare a României),a absolvit prestigiosul liceu „Vasile Alecsandri”, apoi Şcoala Militară din Iaşi, pentru ca în 1906 să fie trimis la studii în Franţa, la Şcoala Navală din Brest.
Termină studiile de la Brest în promoţia 1908, cu gradul de sublocotenent, apoi continuă, tot în Franţa, cursurile Şcolii de aplicaţie, fiind ambarcat pe nava „Du Guay Trouin”. Se întoarce definitiv în ţară în 1910. La scurtă vreme, face o călătorie în câteva porturi italiene (1911), unde studiază noile tipuri de nave torpiloare. În 1912, locotenent fiind, este îmbarcat pe crucişătorul „Elisabeta” (pe care chiar tatăl său îl adusese din Anglia, în anul 1888) cu care va executa o misiune la Constantinopol.
Căpitan de vas de luptă la doar 24 de ani
La vârsta de numai 24 de ani este numit la comanda vedetei fluviale „Valter Mărăcineanu”, iar în 1916 participă la războiul pentru întregirea neamului. O face în calitate de comandant al portului Cernavodă, apoi în fruntea unui detaşament de infanterie marină cu care acţionează în zona Dunării – între Pietroşani şi Giurgiu – şi ca ofiţer cu tragerile indirecte în Statul major al flotei române de operaţii de sub comanda comandorului Scodrea (1917-1918).
Trebuie să precizăm că, potrivit autorului Niculae Koslinski (în volumul „Familia Koslinski din România, extras din Arhiva Genealogică”, Iaşi, 1996) Gheorghe Koslinski avea o ascendenţă remarcabilă.
Tatăl său, Emanoil Koslinski, fusese comandantul Marinei Militare a României, iar mama acestuia, Alexandrina (Didina) Lahovary, era fiica lui Gheorghe Lahovary (preşedinte al Curţii de Conturi, director al Poştelor) şi a Anei Cocorăscu (din familia istorică a Cocorăştilor).
Primul specialist român în submarine
După Primul Război Mondial este trimis în Franţa (în anul 1920), unde se specializează în arma submarină, al cărei promotor va fi în marina română.
Revenit în ţară, îndeplineşte funcţia de aghiotant al regelui Ferdinand (1922-1926) şi preşedinte al Comisiei de supraveghere a construcţiei primului submarin românesc, celebrul „NMS Delfinul”, şi a navei sale de bază, la şantierele din Fiume (pe atunci, port italian, astăzi portul croat Rjeka).
Este avansat la gradul de comandor (în 1929), i se încredinţează comanda escadrilei de distrugătoare (1933-1935), cea mai importantă unitate a marinei militare, în care avea să introducă manevra tactică pe bază de cinematică.
Pe 31 martie 1938 este înaintat la gradul de contraamiral şi i se încredinţează comanda Diviziei de Dunăre, pentru ca din octombrie 1940 până în ianuarie 1941 să fie numit în postul de subsecretar de stat pentru Marină, post în care rămâne până la 27 ianuarie 1941, când, din motive de sănătate, părăseşte meseria armelor.
Pentru un timp, este comisar al Guvernului pe lângă Şantierele navale Galaţi (1943-1945). Avansat la gradul de viceamiral în rezervă, la 8 iunie 1945, rămâne în serviciu la Şantierele navale până în 1946, când este pensionat definitiv, la vârsta de 57 de ani.
Ajunge „duşman al poporului” şi moare în puşcărie
Cu toate că se părea că Gheorghe Koslinski va avea o bătrâneţe liniştită, lucrurile avea să o ia razna după instaurarea puterii bolşevice în România. Ca fost demnitar în guvernul Antonescu, este arestat în anul 1948 (avea 59 de ani) este şi condamnat la doi ani închisoare. În detenţie a fost torturat, înfometat, supus la umilinţe teribile, iar împrejurările morţii lui, în teribila închisoare de la Aiud, sunt destul de neclare.
Deşi există şi ipoteza (neconfirmată) cum că ar fi fost otrăvit sau că ar fi suferit traume grave ale organelor interne din cauza torturii, Constantin D. Nicolescu (în lucrarea „Calvarul neamului românesc după 23 august 1944”, Editura Polirom, 1993), afirmă că există mai mulţi martori care spun că amiralul a murit pur şi simplu de foame.
„Kossu, cum i se spunea, ajunsese, din cauza imposibilităţii de a mânca arpacaşul ignobil ce ni se servea, într-un hal de slăbiciune groaznică. Cu mari eforturi sufleteşti, reuşise să-şi înfrâneze repulsiunea ce avea de a se prezenta în faţa medicului şi obţinuse astfel săptămânal câte o linguriţă de sirop tonic”, se consemnează în amintita lucrare.
„Bietul Kossu slăbea din ce în ce mai mult şi atunci camarazii lui de celulă, revoltaţi de starea în care ajunsese, au reuşit să-l convingă să se ducă la viitoarea vizită medicală complet dezbrăcat, acoperit numai cu un macferlan. Pentru mai multă siguranţă, ca lucrurile să se desfăşoare aşa cum se plănuise, urma să fie însoţit de un camarad, căci altfel Kossu, cu delicateţea sa sufletească, ar fi renunţat să execute hotărârea ce se luase”, continuă mărturia.
„Când, ajuns în faţa medicului care, cu nasul în registru, îl întrebă ca de obicei ce are, Kossu, încurajat de camaradul său, nu a răspuns nimic, ci şi-a dezbrăcat numai macferlanul, rămânând în faţa medicului în pielea goală. Şi când surprins că nu a primit nici un răspuns, medicul a ridicat ochii din registru şi a văzut fantoma ce stătea în faţa sa, s-a speriat de halul de slăbiciune în care se afla Kossu şi s-a îndurat să-l bage în infirmerie”, se mai afimă în lucrarea menţionată.
Au mai supravieţuit doar zece zile în infirmerie închisorii. Pe 30 aprilie 1950, amiralul Gheorghe Em. Koslinski îşi dădea ultima suflare, la doar 61 de ani, pe un pat de scânduri aspre. A fost îngropat în cimitirul închisorii, fără niciun fel de ceremonie, parcă în batjocură pentru cariera lui prodigioasă.
Se încarcă comentariile...
