Cursa înarmărilor în comunele României. Cum au ajuns bisericile şi comunităţile sărace să deţină artilerie grea şi avioane de luptă
0Zeci de localităţi rurale din România au primit contra cost, în ultimii ani, prin hotărâre de Guvern, tehnică de luptă casată pentru a fi folosită „în scopuri comemorative“. Patru localităţi din judeţul Galaţi au mai multe tunuri şi un avion militar IAR 93. Inclusiv şefii Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului au cerut şi au primit două avioane de război.
Este comună ideea că, atunci când vorbim despre cursa înarmărilor, este obligatoriu să ne gândim la două superputeri mondiale, care se sfidează reciproc acumulând şi etalând un arsenal cât mai impresionant. Există şi o altă variantă, neobişnuită, în care acumularea de armament se produce după o altă logică, care ţine de mândria unei comunităţi locale îndeobşte săracă şi neimplicată în operaţiuni militare.
În ultimii ani, Guvernul României a aprobat zeci de cereri în urma cărora tehnică militară casată în valoare de câteva milioane de lei a fost cedată, la preţ de inventar, în administrarea unor consilii locale, şcoli şi chiar biserici.
Scopul achiziţiilor este, potrivit documentelor ataşate la hotărârile de Guvern aferente operaţiunilor, unul „comemorativ“, adică de a pune în valoare o serie de monumente închinate eroilor neamului.
În acest context, în judeţul Galaţi, mai multe localităţi rurale şi-au luat în serios rolul militar şi s-au dotat cu tunuri şi avioane de luptă, ba chiar organizează periodic demonstraţii de tehnică militară performantă.
Tonul înarmărilor l-a dat Târgu Bujor
Creearea arsenal rural a parcurs şi o etapă de tranziţie. Mai exact, exemplul marilor puteri mondiale a fost preluat pentru prima oară de orăşelul gălăţean Târgu Bujor (n.r. – care are o populaţie de 5.000 de locuitori, cu tot cu cele trei sate arondate).
La Târgu Bujor, după îndelungi tratative, au poposit, după 1990, două tunuri de asalt din dotarea armatei române. Piesele de artilerie, de calibrul 75 de milimetri, datând din Al Doilea Război Mondial, fuseseră scoase „la pensie“ de o unitate militară din Galaţi. În loc să ajungă la fier vechi, au fost preluate de primăria bujoreană, care le-a amplasat de-a dreapta şi de-a stânga statuii generalului Eremia Grigorescu.
Gurile de foc sunt îndreptate spre spitalul din imediata apropiere, însă autorităţile locale ne asigură că poziţia respectivă nu semnifică ceva anume, căci spitalul este tot în inventarul primăriei, ca şi tunurile.
Plasarea tunurilor în preajma statuii generalului nu este, însă, întâmplătoare. Marele erou al neamului s-a născut chiar la Târgu Bujor, în cătunul Golăşei. Şi chiar dacă există o uşoară discrepanţă temporală, căci Eremia Grigorescu a fost erou al Primului Război Mondial, iar tunurile sunt din Al Doilea Război, oamenii locului insistă să spună că gestul în sine contează.
Piesele de artilerie nu funcţionează (ţevile sunt astupate, iar elementele de percutare au fost îndepărtate), însă bujorenii se mândresc cu ele, la fel cum se mândresc şi cu Generalul, considerat cel mai important fiu al aşezării.
Bateria de artilerie din faţa primăriei
Prima comună din judeţul Galaţi care s-a dotat cu arsenal militar a fost Matca. Aşezare de oameni paşnici, care trăiesc din legumicultură (aici se află o şesime din suprafaţa ocupată cu solarii din România), mătcaşii au votat, în urmă cu 15 ani, achiziţionarea a două tunuri cu calibrul de 100 de milimetri.
Tunurile de la Matca FOTO C. Crângan
Preţul lor nu a fost mare, căci au fost cumpărate şi înregistrate în inventar la preţ de fier vechi (1.500 de lei), însă valoarea de întrebuinţare este una specială. Ca şi la Târgu Bujor, ele străjuiesc un monument (închinat eroilor din cele două Războaie Mondiale), însă bateria de artilerie este poziţionată chiar în faţa primăriei şi te întâmpină, cam ameninţătoare, exact într-o curbă a şoselei ce vine dinspre Tecuci.
Actualul primar al comunei, Nelu Costea, recunoaşte că este un pic cam ciudat să dai cu ochii de nişte ditamai tunurile când ajungi la instituţie şi ne mărturiseşte că s-a gândit deja că ar fi cazul să le mute la celălalt monument, situat pe vârful unui deal din apropiere.
„Nu renunţăm la ele, dacă tot le avem. Doar că o să le mutăm într-un alt loc. Nu mi se pare normal să fie amplasate în faţa primăriei. Creează un cadru rece şi chiar nu e potrivit ca oaspeţii primăriei – cetăţeni de-ai noştri sau cei care vin din alte părţi – să fie întâmpinaţi cu tunurile, chiar dacă nu-s funcţionale, ci numai decorative“, spune primarul Nelu Costea.
Cum a fost furat vulturl de bronz
La monumentul de pe deal, tunurile vor beneficia de condiţii foarte bune, inclusiv de nişte camere de supraveghere. Camerele video au fost montate după ce vulturul din bronz (greu de aproape 80 de kilograme) de pe monument a fost furat şi vândut la fier vechi, în urmă cu câţiva ani, de către nişte muncitori care lucrau la ferma de pomi din apropiere.
Cât priveşte părerile sătenilor despre utilitatea tunurilor, sunt destul de împărţite. În vreme ce unii spun că piesele de artilerie „dau bine“ imaginii satului, alţii cred că achiziţia făcută de fostul primar a fost „o bazaconie“.
„Păi, tunuri ne trebuie nouă, domnule? Au aruncat banii pe prostii. Mai bine cumpărau ceva pentru şcoală, pentru dispensar. Nu tunuri ne trebuie nouă, fraţilor, că nu avem război cu nimeni. Se mai bat flăcăii mătcaşi cu cei corodeni pentru fete, dar n-au nevoie de tunuri pentru asta“, spune, hâtru, săteanul Neculai Pohrib.
El este contrazis, însă, chiar de vărul său, Ionel Pohrib. „Ce te bagi tu? Habar nu ai de armată, că tu ai făcut la diribau (n.r. – la muncă), la canal. Nici nu ştii din ce capăt se ţine puşca“, l-a apostrofat acesta, convins că locul tunurilor este chiar acolo, în centrul satului.
Sătenii pun mâna pe arme
Oamenii din localitatea gălăţeană Schela nu s-au lăsat nici ei mai prejos, aşa că, acum cinci ani, şi-au cumpărat, la rândul lor, două tunuri. Sunt de 100 de milimetri, au cauciucurile bine umflate şi străjuiesc monumentul eroilor din faţa Primăriei, cu ţevile îndreptate spre câmpul petrolier din apropiere. Par că ameninţă, dar de fapt păzesc. Metaforic vorbind, căci şi ele, ca şi cele de mai înainte, au fost „aranjate“ aşa încât să nu mai poată fi utilizate în scop militar.
Tunurile de la Schela FOTO C Crângan
Primarul Maricel Petrea este de părere că cele câteva mii de lei plătite către unitatea militară care a livrat tunurile s-au cheltuit cu folos, pentru că localitatea se mândreşte cu localnicii care şi-au dat viaţa pentru ţară. De altfel, la Schela există un adevărat cult al eroilor, veteranii de război fiind deseori chemaţi să vorbească în faţa sătenilor sau la televiziunea locală. Comuna Schela are televiziune locală.
„În fiecare an, avem activităţi diverse aici. Pe 14 octombrie, de ziua comunei şi cu alte ocazii. Ni s-a părut o idee bună să amplasăm şi tunurile acolo, pentru că arată că ne cinstim eroii“, spune primarul Maricel Petrea.
De altfel, dotarea cu piese de artilerie nu este singura acţiune cu substrat militar a celor de la Schela. În ultimii ani, în localitate au fost organizate, cu sprijinul Ministerului de Interne, şi o serie de expoziţii de tehnică militară, prilej cu care sătenii au pus mâna pe arme. Însă nu în scop de agresiune – căci n-au motive: aşezarea este una dintre cele mai prospere şi civilizate din judeţ – ci doar de curiozitate.
Sătenii de la Schela, admirând tehnica militară a MAI. FOTO Florin Matei
„Este foarte bine că s-au adus arme aici la noi, să le vedem şi să ne amintim de vremurile de altădată, când şi noi am luptat pentru neam şi ţară“, ne-a spus veteranul de război Marin Petrache.
De altfel, şi primarul comunei se laudă că expoziţia de tehnică militară s-a bucurat de un succes neaşteptat la public, căci nu doar bătrânii au venit să o vadă, cât mai ales tinerii. „Lumea vrea să vadă şi se bucură să ştie cum este apărată ţara. Nu mai avem războaie, dar mândria de a te şti bine apărat rămâne“, este de părere primarul Petrea. ;
Comuna Bălăbăneşti a dat lovitura cu un avion de luptă
Aşa cum se întâmplă de obicei în astfel de situaţii, cea mai importantă achiziţie de natură militară a apărut într-una dintre cele mai sărace comune din judeţul Galaţi: Bălăbăneşti.
Oficialii amintitei comune nu s-au mărginit la tehnica militară banală (la urma urmelor, tunuri pot fi văzute pe la mai toate mausoleele închinate eroilor), ci şi-au luat direct un avion de luptă. Aparatul de zbor, model IAR 93, a fost adus în anul 2012 de la o unitate militară din Câmpia Turzii şi este dezafectat.
Nu mai are pe el niciunul dintre echipamentele militare cu care era dotat, iar motorul a fost şi el scos. Valoarea de achiziţie (în 2012) a fost de doar 2.500 de lei, un preţ modic, însă problema nu este cât s-a plătit iniţial, ci cât costă întreţinerea ulterioară.
Avionul de luptă de la Bălăbăneşti. FOTO C Crângan
Nu de alta, dar pentru amplasarea piesei de aviaţie (la vreo 50 de metri de intrarea în comună, în apropiere de DN 24D) s-a construit un fel de soclu din beton, iar avionul trebuie vopsit periodic şi păzit permanent. Este făcut din metal, iar metalul are mare căutare în localitatea unde veniturile populaţiei sunt foarte modeste. Oficialii se tem că şi în localităţile învecinate – Bălăşeşti, Adam, Rădeşti şi Bursucani – există oameni dornici să facă un ban din furt.
Primarul Dorin Codreanu este foarte mulţumit de achiziţie, care este considerată un simbol al aşezării, ţinând cont că aici s-au născut câţiva aviatori care au luptat în Al Doilea Război Mondial. Fără îndoială, memoria acestora merită cinstită. În schimb, sunt destui săteni care cred că banii cheltuiţi pe avion şi pe întreţinerea lui puteau fi folosiţi mai bine în alte scopuri.
„IAR-ul 93 este o investiţie utilă având în vedere că zeci de trecători – conducători auto pe ruta DN24D – opresc în comună pentru o fotografie. Scoate Bălăbăneştiul, sărac cum e, din conul de umbră în care a stat mulţi ani.Problema avionului de la Bălăbăneşti nu este achiziţia în sine, ci mai degrabă întreţinerea şi paza lui, deoarece trebuie revopsit, amplasat şi ancorat cum trebuie şi ferit de unii indivizi fără educaţie din sat, amatori de suveniruri“, spune localnicul Florin M.
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului s-a dotat cu două avioane de luptă
În ultimii ani, mai multe consilii locale şi instituţii de interes public au primit din partea Guvernului, la valoarea de casare, avioane MIG, IAR, tunuri sau tancuri.
În anul 2012, mai multe avioane de tip MIG 21 şi MIG 23 au fost transferate, prin hotărâre de guvern, din administrarea Ministerului Apărării în cea a consiliilor locale ale comunelor Stoeneşti (judeţul Olt) şi Mihail Kogălniceanu (Constanţa), în vreme ce consiliul local din comuna Prisăcani (Iaşi) a primit patru tunuri estimate la 27.000 de lei. Alte astfel de aparate au fost cedate, tot în 2012, consiliilor locale din Câmpia Turzii (Cluj), Bacău, Deveselu şi Coloneşti (Olt), Mihail Kogălniceanu (Constanţa), Bălăbăneşti (Galaţi), Balaci şi Roşiori de Vede (Teleorman) şi Sânpaul (Mureş).
Ulterior, în 2013, avioane MIG au mai fost acordate şi consiliilor locale din municipiul Caransebeş (Caraş-Severin) şi oraşul Năvodari (Constanţa), iar consiliul local al municipiului Piteşti a primit două tancuri.
O procedură similară a fost efectuată în 2011, atunci când Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, ministerele Educaţiei, Transporturilor şi Internelor, precum şi mai multe consilii locale au primit de la Guvern avioane MIG 21 şi IAR 93, dezafectate de dotările specific militare, în valoare totală de 2,33 milioane de lei.
Fără îndoială, cel mai exotic beneficiar al unor avioane de război, fie ele şi dezafectate, este Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Potrivit documentelor ataşate la solicitarea adresată de Arhiepiscopie către Ministerul Apărării (respectiv Bazei Aeriene Bacău), unul dintre avioane este destinat Centrului Misionar Filantropic „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Bacău, iar al doilea împodobeşte curtea Parohiei „Sfinţii Apostoli“ din Moineşti.
Se încarcă comentariile...
