Cum au tocat banii oraşului, pe cafele, angajaţii unei primării. Curtea de Conturi a imputat 100.000 de lei fostului primar
0Curtea de Conturi a stabilit că cele cinci aparate pentru făcut cafea, cumpărate de Primăria oraşului Tecuci (judeţul Galaţi cu 41.000 de lei, au fost achiziţionate fără a se se respecta prevederile legale. Banii trebuie recuperaţi de la fostul primar, Daniel Gerhard Ţuchel. Acesta va trebui să suporte şi contravaloarea consumabilelor (cafea, filtre etc) folosite de maşinării, în sumă de 60.000 de lei.
Par să nu se mai oprească scandalurile legate de modul cum fostul primar al oraşului Tecuci (judeţul Galaţi), liberalul Daniel Gerhardt Ţuchel, a gestionat banii contribuabililor în mandatul 2012-2016.
După ce, în ediţiile trecute ale ziarului „Adevărul”, v-am prezentat în amănunt modul cum s-au cheltuit sume colosale pentru achiziţia de mobilă de lux pentru birourile şefilor primăriei, cum s-au cumpărat haine „de fiţe” cu facturi decontate ca fiind pentru echipament de protecţie şi cum, pe bani publici, au fost alimentate cu carburant maşinile proprietate a unor persoane fizice (respectiv primarul şi doi viceprimari), cu benzină cât să se înconjoare de cinci ori globul pământesc, de data asta vă vom arăta un alt gen de aroganţă adiministrativă.
Este vorba de achiziţia de către Primăria Tecuci, în anul 2014, a cinci aparate (de lux) de făcut cafea şi a consumabilelor necesare (cafea, lapte filtre etc), toate în valoare de peste 100.000 de lei.
Cum era de aşteptat, achiziţia (care nu este prevăzută în niciun nomenclator de cheltuieli publice; nici o instituţie nu asigură cafeaua salariaţilor ei, ci are un fond relativ simbolic pentru protocol) a fost declarată ilegală de către Curtea de Conturi, care a dispus recuperarea de îndată prejudiciului. Lucrurile sunt cu atât mai clare cu cât, deja, Justiţia a respins contestaţia formulată împotriva raportului de control.
„Cinci aparate de cafea, care au costat 41.000 de lei, deşi, pe net, am văzut că preţul este maxim 1.400 de lei. Deci de la 1.400 la 8.000 de lei e o diferenţă. Oricum, Camera de Conturi a considerat că achiziţia este total eronată şi trebuie scoase la licitaţie pentru a ne recupera sumele. La acestea se adaugă şi consumabile de 60.000 de lei. Recuperarea nu se poate face decât de la ordonatorul de credite, adică de la fostul primar”, a anunţat primarul în exerciţiu, social-democratul Catalin Hurdubae.
Potrivit deciziei Curţii de Conturi, sumele ce nu vor fi recuperate în urma vânzării prin licitaţie a aparatelor trebuie imputate, plus dobânzile aferente, celor care au dispus efectuarea cheltuielilor şi au aprobat deconturile: fostul primar Ţuchel şi fostul director economic al instituţiei (care a aplicat viza de control financiar intern şi a semnat ordinele de plată).
Daniel Gerhardt Ţuchel, fostul primar al Tecuciului FOTO Adevărul
În faţa acuzaţiilor, fostul primar al Tecuciului se apără şi spune că raportul Curţii de Conturi a fost interpretat în mod eronat şi chiar tendenţios de către actualul edil, pe care, de altfel, îl şi ironizează.
„Dacă eşti inginer mecanic (n.r: primarul Hurdubae are această calificare), probabil că poţi să-ţi dai cu părerea şi despre dozatoarele de băuturi calde. Nu am văzut nicăieri, în Europa, oamenii mergând la baie cu ibricul de cafea şi încălzind apa cu termoplonjorul. În ceea ce mă priveşte pe mine, toate achiziţiile publice sunt legale”, susţine Daniel Ţuchel.
Deocamdată, Primăria Tecuci nu a anunţat data la care va organiza vânzarea bunurilor a căror achiziţie a fost declară ilegală de către Curtea de Conturi.