Cum se prepară melomacarona. Prăjiturica le-a fost adusă românilor de la celebrele mănăstirile greceşti
0Deşi este considerat adeseori un dulce de-al locului, arhaic, de fapt a intrat în gastronomia autohtonă prin secolele XIV-XV, „intermediari” fiind călugării greci care au venit să trăiască în mănăstirile româneşti.
La origine a fost o prăjiturică de post, inventată de un călugăr pofticios de la Muntele Athos. Şi poate că nici n-a inventat-o el, ci doar a reinterpretat o reţetă încă şi mai veche, poate adusă din Asia Mică, date fiind unele dintre ingredientele folosite.
Oricum, vorbim de un dulce care, deşi până acum vreun secol se servea şi pe curţile princiare, în zilele noastre s-a cam scufundat în uitare, căci este un pic cam prea simplu pentru talentul cofetarilor moderni. De altfel, dacă întrebi o sută de români ce înseamnă melomacarona, este greu de crezut că vei găsi trei-patru care să ştie.
Însă toată lumea a mâncat fursecuri cu nucă, scorţişoară şi (mai ales) miere, numai că le-a cunoscut sub tot felul de denumiri, oleacă mai sofisticate, mai franţuzite sau, după caz, mai italienizate.
În primul rând trebuie să spunem că, dincolo de sonoritatea numelui ei, melomacarona (sau melomakarona, în varianta originală) nu are vreo legătură nici cu vreo melodie, nici cu melosul şi, destul de surprinzător (dată fiind a doua parte a cuvântului), nu are nicio tangenţă cu macaroanele.
În esenţă, aveam de-a face cu o mâncare tradiţională grecească – în esenţă un desert – adus pe aceste meleaguri la fel cum au ajuns şi reţetele pentru sarmale, baclava sau musaca: pe nebănuite, subtil, de am ajuns să credem că noi le-am fi inventat şi le ştim de când lumea şi pământul.
Însă dacă traseul către tradiţia românească al preparatelor pomenite mai înainte este în strânsă legătură cu stăpânirea otomană, melomacarona a pătruns în spaţiul carpato-danubiano-pontic pe căi mult mai discrete, căci s-a insinuat în reţetarele bunicilor noştri prin intermediul numeroşilor călugări greci care veneau să se nevoiască (sau să ne ţină vie dreapta credinţă) în mănăstirile noastre.
Melomacarona de post se prepară des în mănăstirile româneşti FOTO Basilica.ro
Fuziunea cu gastronomia tradiţională a dat, de altfel, o mulţime de variante ale preparatului. Astfel, dacă în mănăstirile din sud este o gustare de post, prin părţile Dobrogei şi pe la Dunărea de Jos a fost adaptat la tradiţiile locale, căpătând în el ingrediente precum untul, mierea, smântâna sau laptele.
În materialul de faţă, vă vom prezenta reţeta în ambele ipostaze (pornind de la varianta prezentată publicului de către prezbitera Garoafa Coman, în volumul „Mâncăruri şi dulciuri de post” – Editura Bizantină, 1994). În definitiv, contează gustul, nu cutumele întortocheate.
Ingrediente
Reţeta originală descrie cantităţile în ceşti, linguriţe, polonice şi alte unităţi de măsură mai puţin obişnuite, însă noi am „tradus” totul şi în sistemul internaţional de măsurare, adică în grame şi mililitri, pentru ca tot poporul să priceapă cum se cuvine în ce fel se pregătesc ingredientele prăjituricii. Aşadar, avem nevoie de următoarele:
- O ceaşcă şi jumătate (300 de mililitri) de ulei - de măsline sau de floarea-soarelui;
- 1/2 de ceaşcă (100 g) de margarină - sau de unt, după preferinţe;
- O ceaşcă (200 g) de zahăr;
- 3/4 de ceaşcă (70 mililitri) de suc de portocale;
- 2 linguriţe (10 mililitri) de esenţă de rom (sau 50 de mililitri de coniac, zic unii);
- 2 linguriţe (10 g) de coajă de portocală rasă;
- 1 linguriţă (5 g) de esenţă de vanilie (sau o păstaie de vanilie, spun bucătarii mai simandicoşi);
- 2 linguriţe (10 g) de praf de copt;
- 1 linguriţă (5 g) bicarbonat alimentar (acestea două ingrediente din urmă fiind în mod evident o adăugire modernă, căci e greu de crezut că se găseau astfel de lucruri în cuhniile mănăstireşti de acum un mileniu);
- 8 ceşti (circa 1,5 kg) de făină;
- 500 g de miez de nucă măcinat (se pot folosi însă şi arahide, alune sau fistic, ba chiar există şi o variantă cu migdale);
- 4-5 miezuri de nucă întregi (dacă aveţi chef de o ornare mai aparte);
- 3 linguriţe (15 g) de scorţişoară.
- 1,5 litri de sirop, în alcătuirea: 500 mililitri de apă, 500 g de zahăr şi 500 g de miere.
Mod de preparare
Într-un vas suficient de mare (de măcar trei litri, ca să se poată lucra lejer compoziţia), adaugi primele şapte ingrediente: uleiul, margarina (sau untul), zahărul, sucul de portocale, esenţa de rom (sau coniacul), esenţa de vanilie şi coaja de portocală rasă.
Modelarea FOTO Gustos.ro
Amesteci cu mixerul timp de patru-cinci minute, la viteza cea mai mare.
Într-un alt vas (preferabil un lighean de 5-6 litri) pui toată făina, praful de copt, bicarbonatul şi amesteci uşor. Adaugi apoi, peste făină, amestecând uşor, compoziţia de la începutul reţetei (cele şapte ingrediente: uleiul, margarina şi toate cele). Îţi va ieşi un fel de aluat, cu o consistenţă medie.
Din acest aluat întinzi trei foi, groase de 7-8 milimetri (maximum un centimetru), pe care le tai după aceea în diferite forme. Forma tradiţională este cea rotundă sau ovală (cu diametrul de 3-5 centimetri), însă fantezia poate fi lăsată să se manifeste în toate felurile. Am văzut inimioare, semilune, trifoi samd.
Aşezi prăjiturile în tavă, pe o foaie de copt, şi le coci la cuptor, astfel încât să se rumenească uşor (circa 10-12 minute sunt suficiente în cuptorul preîncălzit).
Între timp, pregăteşte un sirop din 500 mililitri de apă, 500 g de zahăr şi 500 g de miere. (Bombă calorică!, vor striga nutriţioniştii). Siropul se dă în clocot şi se menţine fierbinte pe toată durata etapei următoare.
Însiroparea FOTO Gustos.ro
Iei prăjiturelele cu o lingură de spumă (sau cu strecurătoare metalică) şi le afunzi în oala cu sirop fierbinte. Le laşi acolo foarte puţin (1-2 secunde) pentru că, fiind calde, trag foarte repede siropul. Atenţie mare la manipulare! Prăjiturelele sunt destul de sfărâmicioase.
E bine să le scurgi un pic după ce le-ai afundat în sirop, astfel încât lichidul care prisoseşte să fie înlăturat, fără însă să se usuce.
Apoi, fiecare fursec îl pudrezi, pe ambele părţi, cu amestecul de nucă râşnită (sau alune pisate) şi de scorţişoară. Neapărat scorţişoară.
Se aşază pe un platou mare şi se servesc reci, eventual cu un pic de frişcă (asta dacă nu aţi făcut reţeta de post, caz în care puteţi uita de frişcă).
Poftă bună!
Vă mai recomandăm şi:
VIDEO Cum se face cea mai bună dulceaţă de struguri. Reţeta are doar patru ingrediente
Cum se prepară legendara reţetă românească „Raţă umplută cu sarmale”
Se încarcă comentariile...
