Cum se pregătesc apetisantele găluşte cu cartofi ca în Banat. Secretul gustului deosebit al preparatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preparatul este simplu de executat, chiar şi pentru necunoscători, şi extrem de săţios. Secretul obţinerii gustului său deosebit stă în fierberea cartofilor cu găluştele, în timp ce sosul din pastă de tomate şi mirodenii îi dă savoare.

Începem prin a curăţa şi toca ceapa, pe care o vom prăji, iar cartofii îi curăţăm şi îi tăiem cuburi, punându-i apoi la fiert în apă cu sare. Facem un aluat din făină, apă şi puţină sare, pe care îl vom frământa până devine nelipicios. Îl acoperim şi îl lăsăm la dospit.

”Din acest aluat, pe care îl vom împărţi în şase bucăţi, vom crea apoi găluştele care vor avea formă pătrată. Acestea nu trebuie să fie foarte groase pentru a nu necesita un timp mare de fierbere. Vom face apoi şi un sos. Punem puţin ulei într-o tigaie, adăugăm uşor făina şi mestecăm permanent, apoi pasta de tomate, puţină apă, piper, cimbru şi zahăr, iar sosul rezultat îl vom fierbe pentru 10 minute”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente:

-Cartofi-700 de grame;

-Ceapă-două bucăţi;

-Ulei-250 de mililitri;

-Sare după gust;

-Boia dulce-o lingură;

-Făină-100 de grame;

-Pastă de tomate-300 de grame;

-O cană de apă;

-Zahăr-10 grame;

-Piper-trei grame;

-Cimbru-un gram.

În ultimele 5 minute de fierbere ale cartofilor adăugăm găluştele, după ce le-am presat puţin în palme şi le rupem marginile. După ce oprim focul şi le scoatem din apă, scurgem cartofii şi găluştele şi le împărţim în numărul de porţii dorite.

Punem peste acestea ceapa călită şi, bineînţeles, sosul. La final, presărăm pătrunjel tocat mărunt deasupra, iar găluştele de cartofi pot fi servite. La fel de bine în sos se poate adăuga şi carne, dacă se doreşte acest lucru, iar preparatul dobândeşte o cu totul altă consistenţă, este recomandarea maestrului Nichi Mărăcine.

Turtiţe umplute cu nucă

Într-un bol batem gălbenuşurile de la şase ouă, punem bicarbonat şi lapte, iar la final adăugăm şi făina. Aluatul astfel format va fi frământat încet până se încorporează întreaga cantitate de făină.

”Punem apoi aluatul pe un planşeu, pe care am presărat în prealabil puţină făină şi vom continua frământarea până când nu mai este lipicios. Îl acoperim apoi şi îl lăsăm la dospit pentru 15-20 de minute, după care împărţim aluatul în şase bucăţi. Fiecare bucată o vom modela apoi cu ajutorul sucitorului, astfel încât să capete o formă pătrată., şi le lăsăm apoi în aşteptare”, detaliază maestrul Nichi Mărăcine.

turtite umplute cu nuca Galati

FOTO www.youtube.com

Ingrediente:

-Făină-700 de grame;

-Lapte-400 de mililitri;

-Ouă-şase bucăţi;

-Untură-două linguri;

-Bicarbonat-jumătate de lingură.

Ungem apoi fiecare bucată de luat cu untură şi le aşezăm una peste cealaltă, introducându-le apoi la frigider pentru o oră. Batem albuşurile spumă şi adăugăm gradual zahărul. Vom pune într-un vas apă la fiert, iar în acesta vom aşeza recipientul unde am bătut albuşurile. Important de reţinut este că apa din primul vas nu trebuie să atingă  cel de-al doilea recipient, la acesta urmând să ajungă doar aburul pentru că altfel albuşurile se vor arde.

Vom amesteca permanent albuşurile până când zahărul se topeşte şi este încorporat în acestea. După această etapă, retragem vasul cu albuşurile şi punem şi miezul de nucă, amestecând permanent.

”Scoatem apoi aluatul din frigider, îl aşezăm pe planşeu şi întindem compoziţia de albuşuri şi miez de nucă într-un strat subţire. Aluatul trebuie să aibă grosimea unui creion şi la final, după ce am pus compoziţia, strângem marginile fiecărei bucăţi şi le pliem, astfel încât acestea să capete forma unor pernuţe”, punctează maestrul Nichi Mărăcine.

Încingem apoi uleiul într-o tigaie şi punem turtiţele la prăjit pe ambele părţi. Nu trebuie să ne facem probleme dacă constatăm că în timpul procesului termic turtiţele se vor desface, pentru că aşa trebuie să se întâmple. După ce se rumenesc frumos, vom scoate turtiţele uşor crocante pe o hârtie absorbantă de bucătărie, le pudrăm cu zahăr şi le putem servi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite