Nu poţi vorbi despre Galaţi fără să aminteşti de Dunăre, de peşte şi, nu în cele din urmă, de combinatul siderurgic ArcelorMittal. Un recent studiu sociologic arăta că din cei 300.000 de locuitori ai oraşului, 200.000 au sau au avut, într-un fel sau altul, legături cu compania siderurgică. Ei sau rudele lor de gradul I fie au lucrat acolo, fie încă mai lucrează, fie muncesc la companii legate ombilical de combinat.


Visul lui Gheorghiu-Dej

Construcţia unui mare combinat siderurgic în partea de est a României, cu ieşire la Dunăre şi/sau la mare, a fost discutată prima oară în 1958, la o plenară a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (cum se numea pe atunci Partidul Comunist).

Decizia a fost pusă pe hârtie însă de-abia după doi ani, respectiv pe 8 iulie 1960, prin decretul br 924 al Consiliului de Miniştri. În prealabil, Congresul al VIII-lea al PMR aprobase uriaşa investiţie, după o discuţie furtunoasă. Iniţial s-a vorbit despre construirea combinatului lângă Constanţa, la Midia sau la Mangalia, dar Gheorghe Gheorghiu-Deja, care avea rădăcini la Galaţi a decis că oraşul de pe Dunăre este „alesul".

Cel care a primit misiunea de a conduce proiectarea platformei siderurgice (în calitate de director al IPROMET Bucureşti), a fost Ion Prisecaru, care avea pe atunci doar 30 de ani. Amplasamentul actual a fost ales la concurenţă cu Tuluceştiul şi cu zona dintre Galaţi şi Brăila, după un studiu ştiinţific aprofundat privind curenţii de aer, pânza freatică şi stabilitatea terenului.

Prima cupă de pământ, în 1961

Pentru realizarea proiectului s-a infiinţat o firmă specializată - ICMRSG - care în doar şase luni a angajat peste 12.000 de oameni. Practic, a golit de meseriaşi satele din sudul Moldovei şi nordul Munteniei. Organizarea de şantier a început în 1960, în iulie, dar până în iulie 1961 s-a construit doar infrastructura necesară constructorului.

Oficial, construcţia combinatului siderurgic de la Galaţi a început pe 17 iulie 1961, cănd, scrie presa comunistă, „excavatoristul Nicolae Afteţ, în vârstă de 35 de ani, a excavat prima cupă de pământ". Prima construcţie a fost actuala hală a Secţiei Prelucrări Mecanice.


Lucările la primul obiectiv de producţie important, respectiv Laminorul de tablă groasă nr.1, au început la 8 aprilie 1963. Fidelă principiilor comuniste cum că doar muncitorii contează, presa vremii scrie: „Excavatoriştii Georghe Halciuc şi Gheorghe Secară au început lucrările...".

Ceauşescu taie panglica

„Părintele ideologic" al combinatului siderurgic de la Galaţi, Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu avea să mai apuce inaugurarea. Moare, în 19 martie 1965, în urma unui cancer galopant, despre care s-a bârfit că i-ar fi fost provocat de ruşi, prin iradiere.

Panglica avea să fie tăiată de succesorul lui Dej, Nicolae Ceauşescu, în ziua de 14 septembrie 1966, la ora 17.56. Însă producţia integrată avea să înceapă de-abia în 15 iulie 1968, când au fost finalizate toate capacităţile de producţie siderurgice şi a fost scoasă prima şarjă la Oţelăria nr. 1.


De la 40.000 la 9.000 de angajaţi

Până în 1972, activitatea combinatului de la Galaţi a crescut constant. Numărul de salariaţi a ajuns la circa 40.000 (întreaga platformă siderurgivă, incluzând unităţile industriale conexe, număra peste 50.000 de angajaţi!).

Producţia de oţel record a fost atinsă la nivelul anului 1988, la peste 8,5 milioane de tone, în valoare de circa 7,2 miliarde de dolari. Cel puţin aşa afirmă documentele vremii.
În prezent, combinatul de la Galaţi mai are doar 8.700 de angajaţi, iar producţia de oţel este de numai 300.000 de tone pe lună, adică 3,5 milioane de tone/an.


Citeşte mâine, în "Adevărul", cum a fost jefuit Combinatul Siderurgic de la Galaţi de sutele de firme căpuşă conduse din umbră de cei mai importanţi oameni de afaceri din România şi de policienii de prim-plan.