Coplata, multă vâlvă pentru nimic! Încasări foarte mici, în comparaţie cu nevoile spitalelor din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine
Imagine

Deşi a intrat în vigoare de aproape o lună, coplata nu a adus beneficii semnificative la bugetul spitalelor din Galaţi. Dimpotrivă, cei opt mii de lei strânşi până la această oră de Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi sunt puţini, comparativ cu cheltuielile impuse de tratamente.

Taxa obligatorie impusă de Ministerul Sănătăţii a adus spitalelor din judeţ şi nu numai, sume absolut derizorii. Şi cum foarte mulţi pacienţi sunt scutiţi de la coplata în nenumarăte cazuri, cel mai mare spital din judeţul Galaţi a încasat după prima lună abia 8.000 de lei.

Nici spitalele din judeţ nu stau mai bine. Pacienţii care beneficiază de îngrijiri medicale la Spitalul Orăşenesc „Târgu Bujor”, au reuşit să facă venituri la bugetul unităţii medicale de doar 440 de lei. Aici, coplata pe care trebuie să o achite fiecare pacient spitalizat este de doar cinci lei.

Pentru pacienţi, introducerea coplăţii de la 1 aprilie a avut ca prim efect creşterea solicitărilor de ambulanţe. „În caz de urgenţe medicale, oamenii scapă de taxă, dacă solicită ambulanţa”, susţine directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Valentin Boldea.

Potrivit legislaţiei, sunt scutite de coplată mai multe categorii de pacienţi, respectiv gravidele, copiii, pensionarii cu venituri lunare sub 740 de lei, bolnavii cronici care sunt înscrişi în programele naţionale de sănătate, persoanele cu dizabilităţi, precum şi cei care reprezintă urgenţe medicale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite