Ce producţii au scos fermierii gălăţeni în anul agricol 2015-2016. Unele culturi au fost peste aşteptări, altele în pierdere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faţă de anul precedent, cele mai importante creşteri de producţie s-au înregistrat la secară şi mazăre. Producţia medie la hectar de grâu a fost cu 120% mai mare decât în 2015.

Chiar dacă anul 2016 nu a fost unul chiar grozav pentru fermierii gălăţeni (asta mai ales din cauza secetei cumplite din vară şi toamnă, care a dus la scăderea dramatică a recoltei de porumb şi de floarea soarelui), culturile recoltate în primele şapte luni au avut producţii foarte bune, ceea ce a mai îndulcit amarul produs de lipsa ploilor.

Astfel, potrivit datelor raportate de Direcţia Agricolă a judeţului Galaţi, pe cele 59.638 ha cultivate cu grâu (practic, cea mai importantă plantă pentru alimentaţie) s-a obţinut o producţie totală de 207.000 tone, adică mai bine 350 de kilograme pentru fiecare locuitor al judeţului, cu circa 40% mai mult decât necesarul de consum.

Producţia medie la hectar s-a ridicat la 3.480 kg, cu circa 20% mai mare decât cea înregistrată în anul precedent. Interesant este că în zonele neirigate din centrul şi nordul judeţului producţia a fost mult mai slabă decât media (undeva la 2700-2800 kg/ha), în vreme ce în zonele irigate din sud au exista exploataţii agricole care au reuşit să înregistreze şi peste 6.000 de kg de grâu pe hectar.

O creştere spectaculoasă (de 295%) a producţiei medii s-a înregistrat la secară, plantă care la Galaţi a ajuns la 3.604 kg/ha, faţă de numai 1.222 kg/ha în anul precendent.

Şi la mazăre am asistat la o creştere de invidiat, de 254%, respectiv de la 1.189 kg/ha la 3.020 kg/ha. Este de remarcat că şi suprafaţa ocupată a fost una mai mare decât în alţi ani (3.174 ha), aşa că fermierii care au „pariat” pe mazăre au toate motivele să fie bucuroşi.

La rapiţă producţia a crescut cu 150% (ajungând la 3.480 kg/ha), la orzoaică de primăvară cu 159%, la orz cu 140%, iar la orzoaică de tomană cu 135%.

Din păcate, la porumb şi floarea soarelui, culturile agricole cu cea mai mare pondere după grâu, recoltele au fost mai mici decât în 2015 (datele finale nu au fost deocamdată făcute publice), iar mulţi fermieri au înregistrat pierderi importante la acestea.

Motivul principal pentru ca recolta de porumb şi de floarea soarelui a fost slabă a fost seceta cumplită care a afectat judeţul Galaţi în lunile august şi septembrie, cumulată cu nefuncţionarea sistemului de irigaţii, care este într-o stare dezastruoasă.

Practic, din cauza avariilor, dar şi a preţurilor prea mari cerute de ANIF pentru apa de irigaţii, în judeţ s-au udat în 2016 mai puţin de 6.000 de hectare de culturi agricole, adică în jur de de 5% din suprafaţa amenajată şi nici 2% din suprafaţa agricolă totală.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite