Amenzi substanţiale pentru consumul şi comercializarea pe lângă lege a produselor din tutun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de gălăţeni au fost sancţionaţi după ce au fost surprinşi fumând în preajma unităţilor de învăţământ şi în zona locurilor de joacă pentru copii. În cazul persoanelor juridice care încalcă prevederile legii anti-fumat, sancţiunile pot ajunge până la 15.000 de lei.

În cursul anului 2018, poliţiştii locali din Galaţi au aplicat, în baza legii 349/2002 – actualizată, 487 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 49.650 de lei.

Şi în acest an, cele mai multe dintre sancţiunile contravenţionale au fost date unor persoane care fumau în locaţii, precum: spaţii de joacă pentru copii, unităţi de învăţământ, staţii de autobuz, pieţe agroalimentare, autoturisme de serviciu. ”Trei dintre amenzi, în sumă de 15.000 lei, au fost date unor operatori economici care au încălcat prevederile actului normativ care face referire la prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Din 2016, la nivelul municipiului Galaţi, poliţiştii locali, în baza legii 349/2002, au aplicat 1.100 de sancţiuni contravenţionale în sumă de aproximativ 140.000 de lei.

Nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor legii anti-fumat se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 de lei la 500 de lei. Persoanele juridice care încalcă legea 349/2002 – actualizată, riscă sancţiuni, după cum urmează: 5.000 lei la prima abatere, amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere, iar săvârşirea unei noi contravenţii se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei, plus sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite