Şcolile postliceale sanitare din judeţul Galaţi, verificate după scandalul diplomelor false din spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Acţiunea de control dispusă de Ministerul Educaţiei este extinsă la nivelul întregii ţări. În judeţul Galaţi sunt nu mai puţin de nouă şcoli postliceale sanitare, dintre care şapte în municipiul Galaţi, iar două în municipiul Tecuci.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că toate şcolile postliceale sanitare din ţară vor face obiectul unor ample verificări din cauza numeroaselor scandaluri în legătură cu diplomele false folosite atât în spitalele din România, cât şi în cele din străinătate. 

Cea mai recentă sesizare în acest sens provine de autorităţile din Suedia, care spun că au descoperit cel puţin o diplomă falsă, dar că există mai multe suspiciuni după ce o serie de asistente românce angajate cu acte aparent în regulă nu cunoşteau de fapt proceduri medicale de bază.

Ministrul Educaţiei a anunţat că, în unele judeţe, controalele la şcolile postliceale sanitare au început deja, în altele încă nu, din cauza personalului insuficient, însă nicio unitate de acest gen nu va scăpa neverificată.

„Vor fi controale în toată ţara. A apărut o diplomă care nu ar fi fost adevărată, o situaţie în Suedia. Ne-au contactat şi pe noi la minister şi de aceea verificăm toate şcolile sanitare postliceale. Am vrea ca nicăieri să nu găsim probleme. Toate şcolile postliceale sanitare vor fi verificate. Nu scapă nimeni", a spus ministrul.

În judeţul Galaţi există nouă şcoli postliceale care pregătesc asistenţi medical în diferite specializări. Şapte dintre acestea -  „Sf. Vasile cel Mare", „Intellectum", „Christiana", „Carol Davila" , „Danubius", „Coman", „F. E. G”. - au sedii în municipiul Galaţi, iar două şi în Tecuci: „Carol Davila" şi „F.E.G.". Ministerul nu a precizat din ce judeţ este şcoala în numele căreia a fost falsificată diploma descoperită în Suedia.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite