Voluntarii cuzişti, ajutor de nădejde pentru Moş Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta, tinerii infectaţi cu virusul HIV de la Centrul „Sf. Maria” din Goleşti, au primit în dar un brăduţ gata ornat şi cadouri de la Fundaţia Samaritean Purse.

„Fiecare dintre noi ar trebui să se gândească, de-a lungul întregului an, la cei din jur, mai puţin iubiţi de către soartă. Lupta cu timpul şi cu viaţa ne determină să avem grijă mai mult de propria persoană şi să ne asumăm responsabilităţi doar în ceea ce-i priveşte pe membrii familiei noastre sau la serviciu,unde am întinde o mână de ajutor doar colegilor – prieteni. Ne comparăm mereu cu cei mai bogaţi, mai norocoşi, amintindu-ne doar de sărbători, când ne oprim puţin să privim bradul, că există oameni care au nevoie de noi”, spune profesoara Teodora Bentz.

Voluntarii cuzişti, care s-au înscris pentru a participa la proiectul A doua şansă pentru viaţă, au învăţat această lecţie. Profesoarele Teodora Bentz, Loredana Diac, Alina Maiereanu şi Constanţa Coatu i-au încurajat pe elevii de la clase a VIII-a, a IX-a D şi a IX-a E să-i înţeleagă pe tinerii de la centrul Sf. Maria din Goleşti, care aşteaptă Crăciunul ca pe o minune.

Ei nu sunt siguri că Moşul îi va găsi an de an, din cauza bolii,  nici că le va aduce ceea ce-şi doresc, mai ales afecţiune. Însă pe faţa lor se naşte un zâmbet larg ori de câte ori înţeleg că nu au fost uitaţi de prietenii de la Cuza şi că cineva încearcă să le arate că există viaţă dincolo de marginile camerei lor şi că ei se pot bucura de ea.

Anul acesta, tinerii infectaţi cu virusul HIV, au primit în dar un brăduţ gata ornat, cadouri de la Fundaţia Samaritean Purse, pacheţele asigurate de către SC Diplomatic SA şi SC Anteco Company şi, nu în ultimul rând, o excursie la Moll Bacău.

Voluntarii au avut grijă ca prietenii lor să se bucure, asemenea tuturor copiilor, de un film 3D (desene animate) însoţit de suc, floricele şi, mai apoi, o masă bogată la KFC şi Mc’Donalds. Pentru prima oară în viaţa lor, prietenii de la Centru au încercat, cu ajutorul ochelarilor magici, să prindă fluturii care zburau şi acest sentiment a fost nepreţuit.

Alexandra Bercaru, elevă în clasa a IX-a E, a înţeles sensul voluntariatului în urma acestei activităţi şi-şi doreşte să mai participe şi la celelalte 3 etape ale proiectului, ce se vor desfăşura de-a lungul întregului an şcolar: „Gestul nostru este mic, dar semnificativ. Am aflat că sunt elevi cuzişti, deveniţi studenţi, care se întorc de Crăciun acasă şi dăruiesc din cât au ei, implicându-se. M-a impresionat modestia lor şi faptul că o mână de cuzişti sufletişti reuşesc să fie un ajutor de nădejde pentru Moş Crăciun”.

Mai puteţi citi:

Clipe de bucurie pentru tinerii de la Centrul Sfânta Maria din Goleşti

Copiii de la Centrul „Sfânta Maria” din Goleşti au fost în excursie la Marea Neagră

 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite