VIDEO Educatoarea filmată când bătea copii, obligată să se interneze la psihiatrie. Ce diagnostic i-au pus medicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Educatoarea Mihaela Ciornei, din comuna Vrîncioaia, a fost trimisă în judecată pentru două infracţiuni de purtare abuzivă.

Mihaela Ciornea, educatoarea din comuna vrânceană Vrîncioaia, care a fost filmată de mama unui copil de grădiniţă, în urmă cu un an, în timp ce bătea un copil în timpul orelor de la clasă, a fost trimisă în judecată pentru purtare abuzivă.

Totodată, magistraţii Judecătoriei Focşani au admis propunerea Parchetului Vrancea, privind luarea măsurii de siguranţă provizorie a internării medicale într-o unitate specializată, până la însănătoşire.

“S-a dispus începerea judecăţii. În momentul de faţă dosarul se află în faza cercetării judecătoreşti, în care se administrează probe. În timpul acestei cercetări, procurorul de caz a solicitat internarea provizorie a inculpatei, într-o unitate specializată, pentru efectuarea unei expertize şi pentru obţinerea unei ameliorări care să înlăture o stare de pericol. Dispoziţia de internare provizorie a fost comunicată Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea, care trebuie să o pună în aplicare. Următorul termen de judecată va fi pe 20 octombrie 2017, în dosarul de fond”, a declarat Iulian Păun, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Focşani.

În raportul de expertiză medico-legală, semnat de trei medici şi un psiholog, se arată că educatoarea prezintă “tulburare psihotică acută, diagnostic incompatibil cu exercitarea profesiei în învăţământ”. Educatoarea Ciornei este în prezent internată în spital, dar a contestat decizia magistraţilor.

De precizat că după episodul violent, educatoarea a făcut rost de acte medicale prin care era declarată aptă pentru a continua activitatea, ceea ce s-a şi întâmplat până când s-a luat decizia internării sale în spital. La grădiniţa din sat a fost adus un alt cadru didactic.

“Am fost informaţi că doamna educatoare urmează să fie internată provizoriu pentru nişte analize. În acest moment, doamna este internată, iar la nivelul şcolii s-au luat măsurile necesare pentru a fi suplinite orele dumneaei. O comisie medicală va analiza starea de sănătate a doamnei educatoare şi în urma rezultatelor se va decide continuarea sau încetarea exercitării atribuţiilor de cadru didactic”, potrivit inspectorului general al IŞJ Vrancea, Lauriana Ailincuţei.

Femeia care a filmat scenele violente de anul trecut spune că îi pare rău pentru diagnosticul educatoarei, dar că a vrut să se facă lumină în acest caz grav.

“Îmi pare foarte bine că s-a făcut lumină în acest caz, ca să nu mai avem discuţii, cum spunea soţul doamnei educatoare, că îmi cere daune morale pentru că am calomniat-o pe soţia dânsului. Am vrut să se facă dreptate, ca dânsa să se ducă unde este locul dânsei şi copii să poată frecventa cursurile şi să-mi pot duce şi eu copilul la grădiniţă, pentru că acum eu l-am transferat la o altă grădiniţă, la 5 km de casă”, a spus Iuliana Miron.

Citiţi şi:

VIDEO Educatoare filmată când bate un copil la grădiniţă în faţa unui părinte. Protecţia copilului s-a autosesizat

VIDEO Cazul educatoarei care bate copii împarte în două comunitatea unde a avut loc incidentul. Femeia este cercetată penal pentru lovire şi purtare abuzivă

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite