FOTO Teatrul „Mr. Gh. Pastia” aniversează astăzi 100 de ani de existenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
2

Construcţia Teatrului Focşani a fost realizată la iniţiativa maiorului în rezervă Gheorghe Pastia care a donat 570.000 de lei pentru executarea lucrărilor de construcţie şi de amenajare interioară, terenul fiind pus la dispoziţie gratuit de municipalitatea oraşului Focşani.

În urmă cu 100 de ani, la Focşani se inaugura unul dintre cele mai frumoase edificii culturale din România, o adevărată bijuterie arhitectonică. O comisie condusă de arhitectul Ion Mincu, actorul Constantin Nottara şi Gheorghe Băicoianu a judecat cele patru proiecte ce participau la concurs, alegând lucrarea arhitecţilor Constantin Ciogolea şi Simion Vasilescu.

Lucrările pentru construcţia clădirii au început în anul 1909, piatra fundamentală fiind pusă la 11 septembrie 1909, iar inaugurarea făcându-se pe 21 noiembrie 1913 cu spectacolul Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, în montarea Companiei Dramatice a Teatrului Naţional din Iaşi, aflată sub conducerea lui Mihail Sadoveanu.â

Astăzi, la 100 de ani de la inaugurare, va avea loc un eveniment aniversar, care va debuta cu o slujbă de sfinţire a edificiului reabilitat recent, urmând ca de la ora 19.00 să fie înmânate plachete aniversare celor care au sprijinit de-a lungul anilor activitatea culturală.

                             Testamentul Mr. Gh. Pastia

„Subsemnatul Maior Gheorghe Pastia, domiciliat în Focşani, în dorinţa de a contribui într-o masură cît de mică la luminarea şi educaţia Neamului Românesc şi care m-am devotat cu tot sufletul, prin muncă cinstită, mai întîi în rîndurile oştirei pe care am servit-o ca un bun patriot, luptînd chiar după ce am fost rănit în războiul independenţei, fapt ce mi s-a recunoscut prin acordarea mai multor decoraţii între care şi virtutea militară de aur, pusă pe piept de însuşi MS Regele Carol, pe cîmpul de luptă în Bulgaria, iar după ce am ieşit din rîndurile armatei, m-am ocupat cu agricultura, unde muncind din greu, cu încordare şi privaţiuni zi cu zi mai bine de 40 de ani, văzînd necesitatea pentru oraşul Focşani de a avea un templu al artei, am găsit cu cale din economiile agonisite şi după stăruinţa cetăţenilor mei, să construiesc în anul 1908 un Teatru, aşezat în centrul oraşului Focşani, oraşul meu de naştere, pentru a servi ca locaş de cultură şi educaţie naţională.

3

Întrucît această instituţie are nevoie de venituri mari şi sigure, cît şi pentru a fi ferită să nu fie supusă tuturor umilinţelor, m-am hotărît să mai construiesc în oraşul Focşani încă o operă de cultură numit Ateneul Popular "Maior Gheorghe Pastia", ce l-am donat Primăriei Focşani, cu obligaţiunile stipulate într-însul ca din venitul lui să formeze un fond inalienabil şi achitabil conform art. 3 din acel act, a căror venituri vor servi pentru mărirea şi întreţinerea Teatrului "Maior Gheorghe Pastia", fără ca să i se poată schimba vreodată destinaţia şi fiindcă n-am moştenitori direcţi şi sînt în vîrstă înaintată, las toată averea mea mobilă şi imobilă ce se va găsi la încetarea mea din viaţă Executorilor mei Testamentari ca împreună cu Primarul Oraşului Focşani să administreze această avere pentru întreţinerea Teatrului "Maior Gheorghe Pastia", instituţiune de cultură ce-am construit cu propriile mele mijloace, în acest oraş.

Îndată după încetarea mea din viaţă Primaria Oraşului Focşani împreună cu Executorii mei testamentari, vor intra în drept în stăpînirea întregei mele averi, care sînt în Bonuri ale statului şi acţiuni a diferitelor societăţi româneşti, precum şi a diferitelor creanţe ce sînt de încasat şi care se găsesc toate notate în caetele ce se găsesc în casă, scrise şi notate de mine. Toată această avere va forma un Fond inalienabil şi neatacabil numit "Fondul Maior Gheorghe Pastia" a cărui venit va servi pentru întreţinerea, mărirea şi înfrumuseţarea teatrului. Pentru aducerea la îndeplinire a tuturor dorinţelor mele cuprinse în acest testament institui Executori Testamentari pe bunii mei prieteni: Paraschiv Chiriţă avocat, I.P. Rădulescu-Râmnic profesor şi pe Dr. Câmpeanu, toţi din Focşani, pe care îi rog din tot sufletul să primească această sarcină şi să execute întocmai cele hotarîte de mine.

1

Executorii Testamentari împreună cu un membru al consiliului comunal iubitor de cultură şi de teatru, desemnat anume pentru aceasta, va forma un comitet (Efori) care va aduce la îndeplinire legatele din acest testament şi avînd întreaga administrare a teatrului, trebuie să se adune obligator la 1 ale fiecărei luni sub preşedenţia d-lui I. Rădulescu-Râmnic în cancelaria teatrului, pentru a controla lucrările şi gestiunea teatrului, buna lui întreţinere şi conducere, cum şi pentru a lua măsuri ce vor crede necesare, iar la 1 aprilie a fiecărui an se vor aduna asemenea obligator pentru încheierea socotelilor anului expirat şi alcătuirea bugetului anului ce începe.

Pentru toate şedinţele ce se vor ţine, executorii testamentari vor primi un jeton de prezenţă de 50 lei (cincizeci lei) de şedinţa din bugetul teatrului, afară de lunile iunie, iulie şi august, cînd stagiunile teatrului vor fi închise şi reparaţiunile ce se vor face la teatru.

1

Asemenea, au cu toţii dreptul de a se folosi de Loja "Maior Gheorghe Pastia" anulîndu-se dispoziţiunile art.11 - din actul de donaţie a teatrului în privinţa lojii familiei Pastia, rămînînd aceasta lojă executorilor mei testamentari aşa cum am menţionat mai sus; asemenea se va anula şi art.16 prin care se prevede de a servi rudelor fără mijloace o pensie viageră, iar la art.10 se va menţine numirea de "Teatrul Maior Gheorghe Pastia", aşa cum se prevede în actul de donaţie.

Executorii testamentari vor stărui la Primărie să formeze un registru separat al teatrului în care se va trece toate veniturile şi cheltuielile cu verificarea şi aprobarea executorilor testamentari, care bani se vor vărsa în casa comunei, trecuţi într-un registru separat al teatrului, formînd un fond care, cu venitul de la Ateneul Popular vor servi celor desemnate de mine în acest testament.

Executorii testamentari vor alcătui un regulament la Teatrului, dezvoltînd în mod amănunţit normele după care să funcţioneze regulat, modul de întreţinere şi conducerea teatrului, atribuţiunile fiecărui funcţionar pînă la servitori. Casierul cu vînzarea biletelor şi cu afişajul se va plăti de către trupele serale, pentru a nu se mai face specula ca astăzi la Teatru. Garderoba se va închiria prin licitaţie publică şi se va aşeza în vestibul, lăsînd foayerul de sus pentru public, după cum i-a fost menirea, iar pentru redactarea unui regulament al teatrului în care să se menţioneze toate dispoziţiunile arătate într-însul se va însărcina o persoană competentă pentru formarea acestui regulament de va fi nevoie, acordînd un premiu de 600 de lei din venitul teatrului.

3

Deoarece teatrul este mic, se vor menţine locuri de favoare strict necesare persoanelor oficiale, adică un loc rezervat şefului poliţiei pentru menţinerea ordinei în sala de spectacol, un loc pentru parchet, un loc pentru comandantul pieţei pentru buna orînduială a militarilor, un loc Directorului Liceului spre a observa buna orinduire a elevilor, un loc unui subcomisar sau agent de poliţie în Balcon, pentru a observa buna orînduială a publicului în Balcon şi Galerie, spre a nu face stricăciuni şi desordine. Acest regulament se va tipări în broşuri şi se va împărţi persoanelor oficiale şi publicului spre ştiinţă şi a se respecta dispoziţiunile prescrise într-însul.

Bilete de intrare în teatru nu se vor elibera de casier decît pentru cîte locuri sînt în planul teatrului.
Cînd vor fi fonduri disponibile executorii testamentari vor consulta un arhitect special pentru mărirea galeriei, balcoanelor şi să se prelungească în faţă încă pentru două rînduri de locuri, asemenea dacă se poate în staluri să se creeze încă un rînd de loji, prin scoborîrea parterului în linia orchestrei, asemeni şi scena, bine-nţeles de va fi posibil, în orice caz şi în orice mod se va putea mări teatrul care nu mai poate corespunde astăzi cerinţelor publicului.

Suma de 202.400 - în bonuri de 5% a înpropriet. - ce sînt în casa comunală donate de mine prin act. autent. Trib. Putna Nr.662 - din 11 aprilie 1913 - care din venitul lor va servi la îmbunătăţirea şi mărirea teatrului se va adăuga în bugetul teatrului, iar în ceea ce priveşte bursa ce se prevede în acel act a unui elev sau eleve care se va dovedi ca are aptitudine pentru teatru, se anulează, deoarece aceste burse s-au prevăzut în actul de donaţie al Ateneului Popular "Maior Gheorghe Pastia" la punctul A.

Donaţia care a purtat pînă acum numele "Teatrul comunal Maior Gheorghe Pastia" avînd dorinţa de a răspunde întru totul unui scop cultural naţional, va purta de acum înainte numirea de "Teatrul Naţional Maior Gheorghe Pastia", iar pentru că în realitate să-şi ajungă menirea ce-i destinez, executorii testamentari cari au şi conducerea lui culturală, nu vor îngădui să se reprezinte pe scena lui decît spectacole ce vor crede serioase şi morale cu condiţia să îndeplinească un scop cultural, educativ şi naţional, asemenea hotărăsc ca sub nici un cuvînt să nu fie utilizat pentru banchete şi întruniri politice.

4

Executorii testamentari sînt obligaţi prin acest testament să-şi desemneze urmaşi succesori din persoane serioase şi cu dragoste de teatru, în caz cînd unul dintre ei s-ar retrage din această sarcină sau ar înceta din viaţă, ceilalti doi sînt în drept să desemneze pe cel de-al treilea. Executorii testamentari, întruniţi în comitet de conducere al teatrului, vor lucra întotdeauna sub preşedenţia d-lui I. Rădulescu-Râmnic, astfel ca dînşii împreună cu primarul vor hotarî închirierea teatrului şi fixarea preţurilor cu care urmează să se închirieze, ţinînd seama de felul spectacolului, vor numi un administrator şi personalul strict necesar al teatrului fără culoare politică şi cu avizul Primarului.

5

Executorii testamentari sînt datori a stărui pe lîngă Ministerul Cultelor şi Artelor, să recunoască caracterul de Teatru Naţional şi să acorde o subvenţie anuală pentru întreţinere ca la celelalte teatre din ţară, sau să intervie la autorităţile în drept, Ministerul Finanţe şi Artei, spre a da sancţiune memoriului iscalit de fruntaşii cetăţeni focşăneni, înaintat Primariei în luna Iunie 1923 - în sensul că prin derogare la art. 15, alin. B de la legea teatrelor, taxa de timbru pentru spectacolele ce se vor da la "Teatrul Maior Ghorghe Pastia" şi chiar de la cinematografe în Focşani, să revie de drept Primariei Focşani, în ajutorul Teatrului, care este pus la dispoziţia publicului pentru conferinţe, serbări şcolare, de binefaceri, în mod gratuit, fără să fie subvenţionat de nimeni, deoarece cheltuielile de întreţinere sînt foarte mari pentru a se putea menţine acest templu al Artei mai mult timp fără a se ruina.
În caz cînd primaria oraşului Focşani n-ar voi să accepte donaţiunile ce se fac prin acest testament în formele şi stipulaţiunile prescrise mai sus şi care formează ultima mea voinţă, atunci executorii testamentari fiind oameni energici şi cu dragoste pentru cultura Neamului Românesc, au datoria să lupte pe toate căile ca teatrul să fie recunoscut ca persoană morală şi juridică, ca astfel să se conducă ca instituţie de sine stătătoare şi după normele ce în mod sumar le-am indicat mai sus, formînd în acest caz o fundaţie culturală numită "Fundaţia Culturală Maior Gheorghe Pastia" din Focşani, anulînd toate donaţiile făcute de mine Primariei. Rog pe executorii testamentari a stărui să obţie scutire de taxe succesorale, deoarece donaţiile sînt făcute în mod şi în scop cu totul cultural şi naţional.

7

Doresc ca executorii testamentari să facă toate cheltuielile necesare pentru înmormîntarea mea la Cimitirul "Sfîntul Gheorghe" din Focşani în cavoul mătuşei mele Maria Botescu, născută Pastia, şi din banii ce se va găsi în casă să se faca la timp un monument funerar, care se va aşeza deasupra cavoului şi care nu va trece de suma de 50 mii lei.

Un codicel se va ataşa la acest testament şi va indica anume averea mobilă şi imobilă ce las prin acest testament şi alte indicaţiuni ce vor necesita.
Orice testament făcut anterior acestuia este nul şi fără nici o valoare. Acest testament este scris, subscris şi datat de mine astăzi, în Noembrie 1928 în dublu exemplar, din care unul se va păstra în arhiva Primariei iar al doilea exemplar se va păstra de unul din executorii mei testamentari.

1928 Noembrie 1, Maior Gheorghe Pastia, Focşani"

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite