Soţia de ofiţer rus salvată de un doctor care a operat-o cu pistolul la tâmplă. Întâmplarea cu „medicul sărăcilor“ din vremea ocupaţiei sovietice a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Profetul Samoil  FOTO: www.focsaniulvechi.ro
Spitalul Profetul Samoil  FOTO: www.focsaniulvechi.ro

În timpul ocupaţiei sovietice de după 23 august 1944, medicul focşănean Eftimie Constantin a acordat îngrijire medicală unei neveste de ofiţer rus, sub ameninţarea armei. El a reuşit chiar şi în aceste condiţii să-şi încheie cu bine operaţia. El era considerat în epocă medicul săracilor.

Primul spital din Focşani a fost înfiinţat în anul 1838, de către Epitropia Sf. Spiridon din Iaşi, şi a fost desfiinţat, prin naţionalizare, 110 ani mai târziu, în 1948.

Fundaţia care l-a înfiinţat a constatat că la Focşani se găsea Biserica Profetul Samoil, ce depindea de Sf. Spiridon, şi a hotărât, conform principiilor în baza cărora funcţiona, că spitalul să se organizeze în acareturile bisericii, care au fost reparate în grabă.

Acest spital s-a zbătut tot timpul într-o cruntă sărăcie, printre altele şi datorită puţinei implicări a autorităţilor. Numărul paturilor nu a depăşit, până aproape de desfiinţare, 50. 

Unul din medicii harnici ai acestui stabiliment sanitar a fost doctorul Eftimie Constantin. În timpul ocupaţiei sovietice de după 23 august 1944, istoria consemnează că medicul a avut-o ca pacientă pe soţia unui ofiţer rus.

Viaţa ei depindea de o operaţie pe care medicul trebuia să o facă, iar ofiţerul rus l-a adus pe medic în sala de operaţie cu pistolul la tâmplă şi sub această ameninţare l-a obligat să-şi facă treaba, ceea ce medicul oricum avea de gând să facă. Femeia a scăpat cu viaţă după operaţie, la fel şi medicul, considerat în oraş doctorul săracilor.

"La casa din strada Republicii, fostă I. C. Brătianu, doctorul acorda consultaţii pacienţilor săi din Focşani şi comunele învecinate, oameni simpli în marea lor majoritate, care veneau în oraş cu căruţele şi pentru alte treburi, iar cu această ocazie îşi rezolvau şi problemele de sănătate. Ei se aşezau cuminţi la rând, la poarta acestui chirurg şi făceau cozi, uneori până în apropriere de gara oraşului, ceea ce spunea destule despre abilitatea profesionala a doctorului în cauză şi despre omenia lui, care accepta clienţi din toate categoriile sociale şi nu condiţiona actul medical neapărat de starea materială a pacientului", potrivit istoricului focşănean Florin Dîrdală.

După instalarea temeinică a regimului comunist, "doctorul săracilor" fost trimis forţat director la spitalul din Mărăşeşti, unde s-a dovedit un gospodar desăvârşit. În grădina spitalului a înfiinţat o livadă de pomi fructiferi, fructe pe care spitalul le folosea la cantină sau le comercializa în folosul unităţii.

Medicul s-a mai remarcat prin corespondenţa pe care o purta cu celebra Ana Aslan, una din temele dezbătute fiind o lucrare ştiinţifică cu privire la legătura dintre apariţia ulcerului gastric şi reumatism.

Doctorul Eftimie Constantin a decedat în august 1988 şi a fost înmormântat la Cimitirul “Sf. Mina“ Focsani. Nu a avut bucuria de a vedea căzut regimul care l-a persecutat.

Într-o lucrare scrisă de medic, aflăm că în vremea sa chirurgia  în oraşele mici întâmpina  greutăţi necunoscute în centrele mari. El sublinia lipsa de materiale, personal, lipsa de localuri adecvate, aceste spitale de provincie fiind considerate instituţii de mâna a doua.

“Amestecul în treburile spitalelor  ale unor autorităţi politice,  total incompetente şi necorespunzătoare,  au făcut ca spitalele, în general să lâncezească”, spunea medicul în memoriile sale.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite