Primarul Misăilă l-a întrecut pe Oprişan la sumele alocate pentru Revelion. Ce sumă uriaşă a plătit municipalitatea pentru petrecerea din noaptea dintre ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revelionul de la Focşani a fost extrem de scump
Revelionul de la Focşani a fost extrem de scump

Organizarea evenimentului din seara de Revelion a fost dată în sarcina Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani.


Focşănenii au plătit scump petrecerea de Revelion din Piaţa Unirii. Pentru şase ore de distracţie, municipalitatea a plătit de la bugetul local suma de 962.900 de lei, adică peste 213.000 de euro, record până acum pentru Primăria Focşani şi chiar pentru Consiliul Judeţean.

Primăria şi consiliul local au pasat responsabilitatea organizării petrecerii în sarcina Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia, care la rândul său a angajat o firmă specializată pentru coordonarea întregului spectacol.

În acest sens a fost organizată o licitaţie publică, la care s-a prezentat o singură firmă, OMP Events, care, interesant, a obţinut contractul exact la valoarea maximă pusă la bătaie de finanţator, respectiv 962.000 de lei.

Pentru aceşti bani, OMP Events, firmă abonată constant la banii publici în Vrancea, a pus la dispoziţie scena, sonorizarea, luminile, accesoriile tehnice, laserele, dar a plătit artiştii români şi străini, transportul şi cazarea acestora, dar prezentatorii şi staff-ul tehnic. De asemenea, bani s-au dus şi pe publicitatea făcută evenimentului.

Cine au fost artiştii care au prestat la Focşani de Revelion

În noaptea de Anul nou au ţinut recitaluri la Focşani următorii artişti: Ansamblul ”Ţara Vrancei”,  Geta Postolache, Fidas & Stefanos Anthopoulos, Elena Gheorghe, Alb&Negru, Raluka, Narcotic Sound, Noaptea Tarziu, Gibson Brothers, Bad Boys Blue.
Revelionul 2017 a fost prezentat de către Iuliana Tudor şi Octavian Ursulescu

Ce se putea face cu 200.000 de euro

În majoritatea oraşelor ţării, petrecerea publică din noaptea de Revelion se rezumă la organizarea unui spectacol de artificii la miezul nopţii.

Experienţa evenimentelor de acest gen organizate la Focşani în ultimii 15 ani arată că la spectacole abia dacă asistă 100-200 de spectatori, iar afluenţa de public are loc abia în preajma miezului nopţii, când oamenii vin să privească focul de artificii, după zece minute pleacând masiv spre case.

Din banii daţi pe petrecere, primăria se putea îngriji să cumpere utilaje pentru deszăpezirea străzilor, pentru că tot ne aflăm sub zodia zăpezilor, după ce edilii au recunoscut că există o mare lipsă de utilaje mici de intervenţie.

Consilierul local independent Emanuel Gongu ne-a declarat că mini-freza de zăpadă, cu care a deszăpezit o stradă întreagă, l-a costat 3.600 de lei, practic sub 1.000 de euro.

Ne întrebăm cum ar fi arătat acum străzile şi trotuarele în Focşani dacă angajaţiiprimăriei ar fi avut la dispoziţie măcar câteva astfel de maşinării care ar fi făcut mult mai eficientă munca la deszăpezire. Aşa, ei lucrează la fel de rudimentar, cu lopata, ca acum o sută de ani.


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite