Pădurar, bătut de un hoţ de lemne în faţa poliţiştilor
0Evenimentul a avut loc ieri după-amiază, în comuna Tîmboieşti, după ce pădurarul a sesizat că doi bărbaţi taie copaci într-o pădure.
Poliţiştii din Tâmboieşti au fost sesizaţi de un pădurar din cadrul OS Dumitreşti cu privire la faptul că în pădurea satului Trestieni, două persoane de sex bărbătesc taie arbori.
Acestia s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi l-au depistat pe P. Nicu, de 46 ani, din comuna Tâmboieşti şi au stabilit faptul că a tăiat un număr de 6 arbori din specia jugastru.
În timpul efectuării cercetării la faţa locului, P. Nicu, fără motiv şi având un comportament agresiv, s-a manifestat violent faţă de pădurar, lovindu-l cu o bucată de lemn şi cu pumnul în zona feţei.
Poliţiştii aflaţi la faţa locului au aplanat altercaţia şi au efectuat măsuratori în scopul stabilirii cu certitudine dacă fapta de tăiere ilegală a materialului lemnos comisă de P. Nicu constituie contravenţie sau infracţiune.
Totodată cercetările sunt continuate şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.