FOTO Masacrul de la Otopeni din 23 decembrie 1989. Părinţi care-şi plâng copiii morţi şi supravieţuitori care cred că Revoluţia s-a încheiat după fuga lui Ceauşescu

FOTO Masacrul de la Otopeni din 23 decembrie 1989. Părinţi care-şi plâng copiii morţi şi supravieţuitori care cred că Revoluţia s-a încheiat după fuga lui Ceauşescu

Mormântul lui Jim Silvestru, de la Panciu

În dimineaţa de 23 decembrie 1989, 34 de militari în termen de la Cîmpina, chemaţi să apere de terorişti aeroportul de la Otopeni, au fost ciuruiţi dintr-o gravă confuzie a autorităţilor militare de atunci. Doi vrânceni au murit şi altul a supravieţuit în acea neagră zi din timpul Revoluţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jim Silvestru era originar din oraşul Panciu şi avea numai 19 ani când a fost încorporat în armată şi o sumedenie de planuri de viitor. Ar fi putut să-şi amâne fără probleme plecarea la oaste, din cauză că tatăl său era bolnav grav şi în felul acesta ar fi rămas singurul sprijin de nădejde al familiei formate din mamă şi încă două surori mai mici.

Împuşcat în cap, după trei lui de armată

Nu s-a putut împăca însă cu ideea de a nu-şi putea servi ţara, astfel că pe data de 28 septembrie a fost încorporat, la cerere, la U.M. 0865 Câmpina, arma Transmisiuni.

„Când a plecat de acasă, toţi vecinii noştri i-au urat, aşa cum e obiceiul, armată uşoară. Le-a răspuns că el nu-şi doreşte armată uşoară, ci să fie cât mai grea, pentru că nu a murit nimeni în armată ”, povesteşte Ofelia Silvestru, mama eroului.

FOTO: Jim Silvestru şi cele două surioare mai mici

În cele aproape trei luni de stagiu militar, nu a avut nicio permisie, dar din discuţiile telefonice cu părinţii militarul povestea cât de mult îi place la transmisiuni. Avansase în grad, era bine văzut de şefii săi şi cocheta cu gândul că s-ar putea dedica unei cariere militare.

Odată însă cu declanşarea evenimentelor din decembrie 1989, s-a făcut apel şi la unitatea la care Jim îşi urma stagiul de militar în termen, majoritatea soldaţilor fiind adusă la Bucureşti pentru apărarea Capitalei  şi a obiectivelor sale strategice.

„În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, trei camioane pline cu soldaţi, de la unitatea din Câmpina, au ajuns la Aeroportul Otopeni, unde fuseseră chemaţi pentru întărirea pazei aerogării. În câteva minute, militarii au fost ciuruiţi de mitralierele camarazilor lor, care i-au luat drept terorişti. Printre cei 34 de ostaşi ucişi în masacrul de la Otopeni, din ordinul unor comandanţi criminali, s-a aflat şi Jim al meu. Nu am aflat decât pe 27 decembrie că băiatul meu a murit. Au trimis o telegramă cei de la unitatea militară. Când am primit cumplita veste, am simţit că se prăbuşeşte cerul peste noi. Numai părinte să nu fii în această situaţie”, rememorează Ofelia Silvestru momentele prin care a trecut.

Chinuit de boală, tatăl nu i-a supravieţuit

Tatăl lui Jim, suferind de o boală gravă pe care o trata de peste 20 de ani, nu s-a putut împăca nicio clipă cu faptul că voinicul familiei a plecat aşa devreme din această viaţă. După câteva luni de la nenorocire a murit de inimă rea.

Astăzi, tatăl şi fiul împart acelaşi mormânt în cimitirul de la Panciu. Pentru curajul său, Jim Silvestru a fost avansat la gradul de sublocotenent post-mortem, iar strada pe care a locuit îi poartă numele.

Celălalt militar vrâncean mort la Otopeni a fost Ghinea Dorinel, în vârstă de 18 ani. Despre el nu a avut cine să ne vorbescă, întrucât ambii săi părinţi au decedat fără să afle vinovaţii crimie comise împotriva fiului lor.

A supravieţuit măcelului

Simion Ene avea 18 ani în septembrie 1989 când a fost încorporat ca soldat în termen la unitatea de transmisiuni din Câmpina, care aparţinea trupelor de Securitate.

După doar trei luni de pregătire militară, avea să se trezească în vâltoarea evenimentelor din decembrie de la Bucureşti, de care îşi aduce aminte ca şi cum ar fi fost ieri.

„Încă de pe 17 decembrie unitatea a fost alarmată, iar pe data de 21 am fost urcaţi în trei camioane, cu muniţie de război şi grenade la noi, pentru a merge în Capitală. În noaptea de 21 spre 22 plutonul din care făceam parte a asigurat ordinea la una dintre intrările în Piaţa Palatului, auzind îngroziţi ţipetele tinerilor care erau ucişi câteva sute de metri mai încolo, la Universitate. După ce am stat toată noaptea acolo, pe 22 decembrie, aproape de prânz, un ofiţer a urcat pe tanc şi a anunţat că armata fraternizează cu poporul. A fost cea mai mare manifestaţie de bucurie pe care am trăit-o vreodată, care nu poate fi explicată în cuvinte. Oamenii veneau la noi şi ne dădeau flori, ţigări, mâncare, era un entuziasm general”, povesteşte Ene Simion.

FOTO: Ene Simion, supravieţuitor al măcelului

Salvat de o bordură

În ziua de 22 decembrie, cei 80 de militari de la Câmpina care au asigurat cordonul de ordine de la intrarea în Piaţa Palatului au fost retraşi în unitatea de la Băneasa, în aşteptarea de noi ordine. Din păcate însă, incapacitatea structurilor militare de la acea vreme de a gestiona situaţia avea să se transforme într-un masacru în care şi-au pierdut viaţa mulţi tineri nevinovaţi.  „Am plecat 80 de militari, în trei camioane, cu destinaţia Aeroportul Otopeni, să apărăm zona. Eu eram în primul camion. Am fost opriţi la mai multe baraje, unde s-au schimbat parole, apoi, la câţiva metri de zona unde trebuia să ajungem a început iadul. Se trăgea în rafale de către militarii care apărau la momentul acela aeroportul. L-am auzit pe colegul de lângă mine spunându-mi că a fost împuşcat. L-am întrebat în ce zonă, iar el mi-a răspuns că în picior. De fapt glonţul i-a străpuns pieptul şi apoi a murit. Imediat o rafală mi-a retezat sacul de merinde. Am sărit din camion şi m-am adăpostit în prima fază sub roata camionului, dar când am văzut că se scurge benzină din rezervor m-am făcut una cu pământul, lângă o bordură nu mai înaltă de zece centimetri, care mie mi s-a părut imensă atunci. În jurul meu numai morţi, vaite, zgomot de gloanţe care ricoşau din stâlpi şi un puternic miros de pulbere ”, povesteşte despre clipele de groază focşăneanul.

Două zile arestat

Bărbatul îşi aminteşte că pentru un moment focul de arme s-a întrerupt, cerându-li-se să se ridice cu mâinile sus. Unii au făcut-o şi au fost ucişi, iar alţii, precum  Simion Ene, s-au salvat.

El a reuşit să se refugieze în pădurea din apropiere, unde a întâlnit alţi doi camarazi.

„Eu şi cei doi colegi ai mei, dintre care unul rănit în picior,  am reuşit să ieşim la drumul naţional şi am dat peste un camion de armată remorcat, care mergea la Băneasa. Aici colegul rănit a fost urcat într-o salvare şi transportat la spital. Pentru mine şi comandantul de grupă avea să înceapă calvarul. Am fost legitimaţi la unitatea de transmisiuni de lângă podul Otopeni. Eu aveam documentele, însă colegul meu, în vâltoarea evenimentelor, nu le mai avea. Cum era negru la ten, nebărbierit de două zile şi cu părul creţ, deci profilul unui terorist, atât ne-a trebuit. Pentru mine în momentul acela s-a rupt filmul. Colegii mi-au spus ulterior că am fost bătuţi, dar din cauza panicii create nu mai ţin minte. M-am trezit câteva ore mai târziu în arest, mă dureau toate oasele şi nu ştiam de ce”,rememorează Simion Ene.

Acolo a trăit două zile de groază, fiind batjocorit de colegii săi soldaţi, care primeau informaţii false despre cei reţinuţi . Până şi la WC era condus cu arma la ceafă. Pe data de 25 aveau însă să se lămurească lucrurile, când unul dintre militarii de serviciu din unitatea unde erau reţinuţi „securiştii lui Ceauşescu” avea să-l recunoască în arest pe comandantul de grupă, cu care fusese coleg la transmisiuni.

La unitate l-a întâmpinat o cameră aproape goală

„A fost norocul nostru. Omul ăla şi-a dat practic seama că totul era o confuzie şi şi-a anunţat superiorii. Aşa am fost scoşi de acolo şi duşi la unitatea noastră de la Băneasa. A fost cumplit de dureros când am ajuns acolo. Majoritatea paturilor erau goale, pentru că mulţi din colegii noştri erau morţi, iar alţii răniţi la spital. Din primul camion, unde m-am aflat şi eu, 15 au murit, cinci au fost răniţi şi alţi cinci am supravieţuit. În acele evenimente mi-am pierdut prietenul, pe Laurenţiu Stroie din Bucureşti. L-am văzut murind. A fost groaznic când ne-am dus la morgă pentru recunoaştere”, spune suspinând Simion.

În timpul acesta, familia militarului aflase despre evenimentele de la Otopeni, dar nu avea nicio veste despre Simion. „Timp de trei zile familia nu a ştiut nimic de soarta mea, nefigurând nici pe listele cu morţi, nici de răniţi şi nici de supravieţuitori. Abia pe 26 au răsuflat uşuraţi, când au aflat că sunt în viaţă”, mai povesteşte bărbatul, care a fost neplăcut surprins de ce a urmat, el şi colegii săi fiind târâţi la audieri şi procese făcute parcă în bătaie de joc.

Pădurar, apoi jandarm

După efectuarea stagiului militar, Simion Ene s-a angajat ca pădurar (n.r. a absolvit Liceul Silvic), iar în 1993 a ales o situaţie materială mai stabilă, angajându-se în Jandarmerie.

Astăzi, bărbatul în vârstă de 43 de ani este subofiţer la Inspectoratul de Jandarmi Vrancea, este căsătorit şi are un băiat. Nu beneficiază de niciun avantaj de pe urma evenimentelor din decembrie 1989, considerând că Revoluţia la Bucureşti a început în 21 decembrie şi s-a terminat pe 22 decembrie, odată cu fuga soţilor Ceauşescu.

Mai puteţi citi:

Militaru, măcelar şi la Otopeni!

VIDEO Teroriştii din decembrie 1989. Istoricul Alex Mihai Stoenescu: „Sunt oameni care şi-au trecut în dreptul profesiei revoluţionar“

DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său

REVOLUŢIE: Prăpădul făcut de armată în Calea Girocului pentru tancurile blocate de manifestanţi 


DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa

CAMPANIE: Masacrul de pe Podul Decebal, din 17 decembrie `89, văzut după 20 de ani de libertate

REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA

Decembrie 89. Asasinate în Spitalul Judeţean din Timişoara

Decembrie '89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

DECEMBRIE `89 Măcelul căpitanului Căşeriu: Militarii au tras în plin cu muniţie de război

Decembrie '89. Tânăr erou, împuşcat în cap la Timişoara de un „terorist” lunetist

DECEMBRIE '89. Ucigaşul din Piaţa Libertăţii făcea pariuri că îşi nimereşte ţinta

citeste totul despre: