Mai puţine procese în pandemie. Judecătorii, bucuroşi că nu au mai fost încărcaţi cu dosare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tribunalul Vrancea
Tribunalul Vrancea

Pe de altă parte, epidemia de coronavirus i-a pus la cheltuieli pe cei care administrează instituţia care lucrează cu justiţiabilii, cel puţin în privinţa asigurării materialelor dezinfectante folosite pentru protecţia personală.

Pandemia de coronavirus a avut şi părţile ei bune, în diferite domenii de activitate. Unul ar fi cel rezervat justiţiabililor, care de multe ori se întrec în a-şi declara război şi ajung în faţa instanţei, în procese lungi şi costisitoare.

Anul trecut însă, acest sport preferat al românilor a fost stopat de pandemie, cel puţin în Vrancea, iar numărul proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată a scăzut simţitor. Pe rolul Tribunalului Vrancea s-au aflat 7.228 de dosare, cu 13,81% mai puţine fată de anul 2019, când au fost 8.403 de cauze pe rol. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat la cele două secţii civile, I şi II, unde volumul de activitate a scăzut cu 16,6%, respectiv 18,5%, ceea ce înseamnă ceva, având în vedre că anul trecut magistraţii şi grefierii se plângeau că au mult de lucru.

Prin urmare, judecătorii s-au declarat fericiţi că au scăpat de o presiune mare a dosarelor de soluţionat, încărcătura medie pe magistrat la Tribunalul Vrancea fiind de 503 cauze/an, la calculul acesteia avându-se în vedere compunerea completurilor colegiale formate din judecători în contestaţie, 2 sau3 judecători în apel şi 3 judecători în recurs.

Este drept, anul trecut s-au pensionat mai mulţi magistraţi, astfel că instanţele lucrează în prezent cu deficit.

Totuşi, Tribunalul Vrancea anunţă că epidemia generată de virusul SARS-CoV-2 a însemnat şi cheltuieli suplimentare de 138.000 de lei, asta pentru că s-au achiziţionat panouri de plexiglas despărţitoare în sălile de judecată, arhive şi alte spaţii publice, s-au montat dozatoare cu dezinfectanţi de mâini la intrările în instanţe, în sălile de judecată, s-au cumpărat termoscannere fixe şi mobile pentru justiţiabili şi personalul instanţei, măşti şi mănuşi de unică folosinţă pentru întreg personalul instanţei, dar şi lămpi cu ultraviolete pentru sălile de judecată.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani vor avea sedii noi. Ce amplasament va fi folosit pentru noul Palat de Justiţie

Record negru pentru Vrancea în pandemie. Şapte persoane, răpuse de COVID-19 într-o singură zi


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite