"Joimăriţa" de la Năruja, ziua în care "codanele" înroşesc ouăle. Plantele naturale din care se prepară vopseaua sunt refolosite pentru descântece
0
În Vrancea, de sute de ani tradiţia spune că ouăle se înroşesc în ultimele trei zile din post, dar mai ales în Joia Mare. "Joimăriţa" este spaima fetelor care se grăbesc să toarcă toată cânepa şi să înroşească toate ouăle, ca să nu le prindă această zi cu treburile neisprăvite.
La Năruja, oamenii păstrează cu sfinţenie obiceiul ca în Joia Mare a Paştelui să înroşească ouăle. Tradiţia spune că toate culorile trebuie să fie naturale, preparate din flori, frunze, din fructe şi coji de copaci şi chiar din lemn de diferite esenţe.
Galbenul se obţine din alior cules în luna mai, din frunze de agud şi zarzăr, fiecare dând o altă nuanţă de galben. Din flori de viorele se prepară albastrul, iar verdele din răchiţica, frunze de nuc, coajă de măr dulce, mugur de măr pădureţ, ruja. Pentru roşu se folosesc frunze şi flori de măr, flori de sovârv, frunze de corn şi cimbrişor, coajă de măceş şi arin negru.
În materia colorată se pune oţet apoi, ouăle bine spălate, se lasă cel puţin o oră, după care se scot, se usucă bine şi se pun în „roşală”.
Ouăle sunt încondeiate de codanele care se strâng, dis de dimineaţă, la casa uneia dintre ele. Cea mai tânără pleacă după apă, la fântână, ferindu-se să fie văzută de ochii iscoditori ai vecinilor. În apa dată în clocot, în care s-a turnat culoarea, sunt lăsate să cadă ouăle, unul după altul.
"Primul ou colorat, de probă, este dat copiilor. În casă este adusă o brazdă de pământ verde, în jurul căreia copiii dansează, în timp ce mănâncă oul. Găoacea se umple cu aluat din faină de grâu şi se aşează la grindă, să fie noroc în casă.Ouăle colorate sunt aşezate în coşuleţe, pregătite pentru a fi binecuvântate de preot în prima zi de Paşte. Întorşi de la biserică, toţi membrii familiei se clătesc pe faţă cu apa în care a fost lăsat să cadă un ban de argint şi un ou roşu. Semnificaţia: să fie toţi sănătoşi şi roşii în obraji, curaţi şi iertaţi de păcat ca argintul”, spune scriitoarea Janine Vadislav.
Bătrânele satului spun că de la oul încondeiat totul se foloseşte. Nici cojile nu se aruncă, acestea fiind bune de multe leacuri.
Cu ele se fac descântece pentru dureri de dinţi, de urechi, de gât, de „beşica cea rea”, de roşeaţă, de friguri, de muşcătura de şarpe.
Se încarcă comentariile...
