Istoria unui guvernator controversat al Transnistriei: decorat de Papă, condamnat la moarte pentru crime de război

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reputat politician şi constituţionalist, Gheorghe Alexianu a fost şi un apropiat colaborator al mareşalului Ion Antonescu, alături de care a şi murit, ambii fiind condamnaţi la moarte pentru crime de război.

Gheorghe Alexianu, politician român şi jurist de excepţie, rămâne în istorie prin faptul că timp de aproape doi ani şi jumătate, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a reuşit să administreze, în calitate de Guvernator al Transnistriei, un teritoriu de aproape 40.000 km pătraţi dintre Nistru si Bug.

Acesta a fost numit în funcţie de mareşalul Ion Antonescu, când s-a decis declararea războiului împotriva Uniunii Sovietice. Istoria consemnează că, în calitate de reprezentant al Guvernului, Alexianu a ordonat masacrul din noiembrie 1941 asupra evreilor.

Este o pagină neagră din istoria României, care a avut loc după cucerirea Odessei. Pe 22 octombrie 1941, sovieticii au aruncat în aer Comandamentul militar român din Odessa, iar zeci de ofiţeri germani şi români au murit atunci, printre care şi comandantul oraşului, generalul Ion Glogojanu.

Ca act de răzbunare, autorităţile au hotărât ca zeci de mii de localnici, majoritatea evrei, să fie împuşcaţi, spânzuraţi, arşi de vii.

În acest sens există şi o stenogramă a şedinţei Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie 1941.

„Dl. mareşal Antonescu, conducătorul statului: (…)Rolul diviziei a X-a la Odesa este acela pe care l-am pus: este un organ la dispoziţia administraţiei. Cu Evreii de la Odesa ceea ce s’a întâmplat s’a întâmplat; de acum înainte să se pună regula. Represiunea a fost destul de severă?
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost, domnule mareşal.
Dl. mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Ce înţelegi prin “destul de severă”? Dv. sunteţi cam miloşi cu alţii, nu cu neamul românesc.
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost foarte severă, domnule mareşal.
Dl. mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Am spus să se împuşte câte 200 de Evrei pentru fiecare mort (respectiv 17 ofiţeri, 35 de soldaţi, 9 subofiţeri şi funcţionari civili români ucişi în urma unei explozii produse în clădirea Comandamentului Armatei Române din Odesa) şi 100 de Evrei pentru fiecare rănit. S’a făcut aşa?
Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: Au fost împuşcaţi şi spânzuraţi pe străzile Odesei", scrie în stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie 1941".

Deşi istoria l-a condamnat, în 1943 Gheorghe Alexianu a fost decorat cu cea mai înaltă disticţie pontificală, Urbi et Orbi (către Cetate, către Lume),  de către vestitul Papa Pius al XII-lea, pentru modul creştinesc în care a guvernat Transnistria. Această distincţie nu a mai fost primită de niciun alt român.

Condamnat pentru crime de război

La 23 august 1944, Gheorghe Alexianu este arestat în lotul mareşalului Ion Antonescu şi dus la Moscova şi apoi la Odesa, unde este judecat pentru crime de război. A fost executat pe data de 1 iunie, împreună cu mareşalul Ion Antonescu şi ministrul de Externe, Mihai Antonescu

„Nu-i vorbă, am ştiut întotdeauna, atât mama, cât şi noi, copiii profesorului Alexianu, că tata nu a săvârşit nici o crimă, nici o fărădelege, că, dimpotrivă, crimă este maniera în care el a fost cercetat, judecat şi condamnat de comuniştii de la Bucureşti. Nici o clipă nu ne-a fost ruşine de tata! Întotdeauna am întâlnit români care să ne strângă mâna solidari cu tragedia în care am fost târâţi!...Pentru Alexandru Şafran, marele rabin al evreilor din România acelor ani, tata este un om care, în mod dezinteresat, a făcut mult bine comunităţii evreieşti din România”, scrie Şerban Alexianu într-o carte dedicată părintelui său.

De altfel, fiul său s-a luptat mult să-i dovedască nevinovăţia părintelui, iar în anul 2006 Curtea de Apel Bucureşti l-a achitat pe Gheorghe Alexianu de culpa privind participarea României la războiul împotriva Uniunii Sovietice, menţinând celelalte condamnări, inclusiv pedeapsa capitală.

Gheorghe Alexianu s-a născut în anul 1897, în oraşul Panciu, într-o familie de comercianţi.

Ca elev al Liceului „Unirea” din Focşani, între 1907 şi 1915, fostul mare politician Gheorghe Alexianu avea rezultate de excepţie la limba română şi drept constituţional.

Istoricii spun că fostul guvernator al Transnistriei şi-a schimbat numele din Alecsan în Alexianu după anul 1916, când s-a înrolat în armata română.

După sfârşitul războiului, Gheorghe Alexianu a revenit în Panciu cu gândul răscumpărării moşiei regretatului său tată.

image

„Oferă 30.000 de lei pentru răscumpărarea acestei moşii, pierdută de tatăl său, dar Societatea Economia refuză, cerând dublul acestei sume. Neputând suporta o astfel de pretenţie, Alexianu încetează  să se mai lupte pentru moşie şi întrerupe orice contact cu ţinutul în care s-a născut, a copilărit şi s-a format”, ne spune istoricul focşănean Florin Dîrdală.

Coautor al Constituţiilor din 1923 şi 1938

Resemnat cu pierderea averii, Gheorghe Alexianu se concentrează pe studii şi urmează cursurile Universităţii de Drept din Bucureşti, la Facultatea de Drept, devenind doctor în ştiinţe juridice, un eminent profesor universitar. Timp de 11 ani, între 1927 şi 1938, a fost conferenţiar de drept public la Universitatea din Cernăuţi.

„Un om de o înaltă ţinută morală şi spirituală, cu o vastă cultură, atât profesională, cât şi generală, care l-a ajutată să străbată ierarhic toate treptele consacrării, ajungând în materia dreptului constituţional un savant de talie internaţională”, mai scrie fiul său, Şerban, într-o carte biografică în memoria părintelui său.
Alexianu a fost coautor al celebrelor Constituţii ale României din anul 1923 şi 1938.

Tocmai datorită calităţilor sale profesionale de excepţie este remarcat de regele Carol al II-lea, care în 1938 îl trimite ca rezident regal al Ţinutului Suceava, cu sediul la Cernăuţi.


 

image
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite