FOTO-VIDEO Brutărie făcută scrum în doar câteva minute la Mirceşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul a mistuit tot în jur
Focul a mistuit tot în jur

Incendiul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 18.30, intervenţia pompierilor fiind extrem de dificilă.

O brutărie din satul Mirceşti a ars în doar câteva minute, în urma unui incendiu extrem de violent care risca să se întindă şi la locuinţele vecinilor.

Pompierii s-au chinuit mai bine de o oră să stingă focul care ardea din toate părţile, fiind ajutaţi şi de vecinii care au sărit cu găleţi pline cu apă.

Deocamdată, nu se cunosc motivele declanşării focului, însă pompierii au găsit în magazie două butelii de oxigen, dar şi una de gaze, care au fost scoase din foc înainte să explodeze.

image

Foto

image

Zeci de saci cu făină s-au topit în doar câteva minute, pagubele fiind destul de însemnate. Nu se ştie dacă proprietarul avea asigurare pentru brutăria construită în curtea unui localnic.

„Sunt vecină aici şi am văzut fum ieşind din clădirea brutăriei. Am sunat imediat pompierii, iar vecinii s-au strâns repede cu găleţi pline cu apă şi au încercat să ajute. Focul însă era puternic iar când au venit pompierii deja ardea bine. Ne pare rău de ce s-a întâmplat şi de brutărie, pentru că noi cumpăram pâine de aici. Acum nu cred că mai are forţa să o ridice la loc”, ne-a spus o vecină. 

Mai puteţi citi:

Patru familii din Bătineşti au rămas fără locuinţe în prag de Paşti, în urma unui incendiu devastator

   Un autocar care transporta 27 de persoane a ars în întregime pe E85, la Haret

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite