FOTO Sărbătoare împărătească, la cofetărie, pentru bătrânii de la Căminul de Vârstnici din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beneficiarii Căminului de Vârstnici din Focşani au avut parte de o sărbătoare specială de ziua sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Bătrânii de la Căminul de Vârstnici din Focşani au toate condiţiile necesare de care se pot bucura persoanele aflate într-un astfel de centru de îngrijire.

Iar atunci când oameni din comunitate vor să-ţi arate că nu eşti abandonat, iar un cămin de bătrâni nu înseamnă un azil, ci o casă unde familia este ceva mai numeroasă, viaţa poate fi şi frumoasă.

Cam aşa au stat lucrurile şi marţi, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, nume sfinte pe care le poartă foarte mulţi beneficiari ai Căminului.

La iniţiativa patronului unei cunoscute cofetării din Focşani, vârstnicii au fost invitaţi la o prăjitură, o băutură caldă şi un suc, un moment de care aveau nevoie într-o astfel de zi specială.

 Alături le-a fost, ca de fiecare dată, preotul Cătălin Ifrim, directorul Căminului, la rândul său sărbătorit în această zi.

Imagine indisponibilă

"Am preferat să fiu întâi cu familia de la Cămin şi mai apoi cu familia de acasă. Noi îi iubim, îi stimăm, pentru că aceşti oameni fac parte din societate şi nu trebuie să se simtă marginalizaţi sub niciun aspect. S-au bucurat nespus de această ieşire", ne-a sus preotul Ifrim. Surpriza patronului cofetăriei nu s-a oprit pentru aici. Acesta a oferit şi un tort în cinstea sărbătoriţilor, cu mesajul "La mulţi ani, Constantine şi Elene", iar pentru restul persoanelor de la Căminul de Vârstnici, care nu au putut face deplasarea la cofetărie,  a pregătit de asemenea prăjituri.

”Este un gest de normalitate din partea noastră. Am vrut să fim alături de aceşti bătrâni în zi de sărbătoare, să le îndulcim, puţin, viaţa. Ne pare bine că le-am adus un strop de bucurie în suflet. Ne dorim să mai facem astfel de gesturi pentru bucuria sufletească a tuturor”, a declarat administratorul cofetăriei, Vasile Marcu.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite