Deputatul Secară agită apele în PDL Vrancea şi vrea să candideze la preşedinţia organizaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Secară aspiră la preşedinţia PDL Vrancea
Florin Secară aspiră la preşedinţia PDL Vrancea

Acesta este dezamăgit că preşedinţii celor mai performante organizaţii din judeţ, Focşani şi Adjud, nu se regăsesc în noul Biroul Permanent Judeţean.

Singurul deputat al PDL în Vrancea, Mihai Florin Secară, le face zile fripte colegilor săi din organizaţia judeţeană.

Nemulţumit că în noul Birou Permanent Judeţean nu se regăsesc şi oamenii care au performat la alegerile din 2012, acesta şi-a anunţat public decizia de a candida la preşedinţia organizaţiei judeţene.

"Îmi exprim public dezamagirea ca numai unii dintre ei se regasesc in noul Birou Permanent Judetean al PDL Vrancea. Cred ca acest Biroul Permanent Judetean, chiar interimar, poate fi substantial imbunatatit. Spre exemplu, în noua componenta a BPJ Vrancea nu se regasesc presedinti ai celor mai performante organizatii PDL din judetul Vrancea, cum ar fi Focsani sau Adjud - daca ne raportam doar la rezultatele din alegerile parlamentare din decembrie 2012. Nu este reprezentata in Biroul Permanent Judetean organizatia Paunesti, un fief democrat - liberal in judetul Vrancea, in care PDL castiga de doua legislaturi mandatul de primar. Imi doresc, si cred ca aceasta este o dorinta legitima a membrilor PDL Vrancea, ca persoanele care conduc organizatia judeteana sa aiba o reputatie impecabila si sa nu fie santajabile. Nu duc o lupta cu PDL Vrancea sau cu primarii si consilierii sai locali ori judeteni, idee care se acrediteaza in mod repetat si interesat, ci cu practici politice care au dus partidul la esec. Cred, cu toata convingerea, ca PDL are nevoie de energia, initiativa si daruirea tuturor membrilor sai. Anunt pe aceasta cale intentia, transparenta si legitima, de a candida pentru functia de presedinte ales al Organizatiei Vrancea a Patidului Democrat Liberal si de a stimula in perioada urmatoare o vie dezbatere interna in PDL, cu privire la proiectul politic pe care il propunem, judetului Vrancea si alegatorilor de dreapta", a precizat Mihai Florin Secară prin intermediul unui comunicat de presă.

Din noul Birou Permanent fac parte preşedintele interimar Costică Neaşă, primvicepreşedinte Raluca Ioan, secretarul general Bănel Bărbieru, vicepreşedinţii Lică Panciu, Dorina Vraciu, Emilian Diaconu, Ionel Partenie, primarii de la Bilieşti şi Cîmpineanca, respectiv Vasile Chirilă şi Ştefan Paraschiv, Cornel Negru, dar lipsesc din Birou preşedintele organizaţiei Focşani, Nicu Tănase şi Carmen Bîrlă, preşedintele organizaţiei Adjud, care au obţinut cele mai bune rezultate la alegerile din decembrie 2012.

Totădată, Secară a precizat că îşi va expune punctele de vedere public ori de câte ori va fi nevoie, aşa cum a făcut-o şi până acum.

"Avand in vedere masurile organizatorice recente care au vizat filiala PDL Vrancea si numirea unui Birou Permanent Judetean interimar, care sa coordoneze activitatile pana la organizarea alegerilor interne, voi prefera sa imi expun public punctele de vedere, fara a ma lasa cenzurat de pretinse interpretari ale regulilor si disciplinei inerente din orice partid politic. Nu pot accepta sa fiu cenzurat sau, cu atat mai putin, sa ma autocenzurez, in conditiile in care chiar pozitia de parlamentar ma obliga sa veghez si sa reactionez la ceea ce se intampla la organizatia PDL din acest judet , organizatie pe care si eu o reprezint. Asteptam cu incredere delegatia conducerii nationale a PDL care va evalua situatia din Organizatia Vrancea, alaturi de care vom gasi cele mai bune solutii. Doar cu un proiect politic asumat si cu un bun management al implicarii fiecarui membru al PDL putem reusi, ca democrat liberali, sa construim o organizatie puternica", mai spune deputatul PDL.

Secară a precizat că adversarul său va rămâne USL, construcţie politică pe care o consideră cea mai mare înşelătorie politică, ai cărui reprezentanţi au făcut din Vrancea un judeţ subdezvoltat.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite