Casa Naţională pentru Asigurări de Sănătate, replică la mutarea lui Mihai Copaci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Copaci rămâne deocamdată şef al CAS Vrancea
Mihai Copaci rămâne deocamdată şef al CAS Vrancea

Instituţia a făcut recurs la decizia magistraţilor Curţii de Apel Galaţi, care au hotărât suspendarea concursului de ocupare a postului de Preşedinte -Director general al C.A.S. Vrancea până la pronunţarea instanţei de fond.

Mihai Copaci va mai rămâne o perioadă de timp şef al Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea. Acesta a reuşit să amâne concursul pentru ocuparea funcţiei pe care o deţine în prezent, apelând la un tertip judiciar, contestând candidatura lui Cătălin Buscă, care râvneşte la acest post. 

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi i-au dat câştig de cauză lui Copaci, iar Casa Naţională pentru Asigurări de Sănătate a făcut recurs.

În aceste condiţii, dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Săptămâna trecută, magistraţii Curţii de Apel Galaţi au decis amânarea concursului pentru şefia Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, în urma contestaţiei depuse de actualul director Mihai Copaci.

Acesta contestă dosarul  contracanditatului său, Cătălin Buscă, pe care îl acuză că a folosit în planul său de management indicatorii sanitari de anul trecut. Curtea de Apel Galaţi i-a admis cererea şi a dispus amânarea concursului care ar fi trebuit să aibă loc pe 8 august.

Mai puteţi citi:

Şeful Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, excludere cu repetiţie din PNL Vrancea. Mihai Copaci: "Voi reveni în acest partid"

Şefia Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vrancea, disputată de doi liberali

 

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite